Timișorenii Bogdan Cuzma și Dănuț Hațigan, locul 3 la clasa 11 în Raliul Deltei 2013

Raliștii timișoreni au concurat într-adevăr cu succes în cea de-a treia etapă a Campionatului Național 2013, Raliul Deltei, ce a avut loc în week-end, pe lîngă reușita echipajului Stanoiev – Maier, pe care v-o aduceam la cunoștință sîmbătă seară, mai fiind de notat cea a lui Bogdan Cuzma și Dănuț Hațigan, pe un Renault Clio, locul 3 la clasa 11.

Clasa 11, cîștigată de Bogdan Stanoiev – Călin Maier (Subaru Impreza), a avut așadar pe podium două echipaje de pe Bega, Cuzma – Hațigan (CB Vest Timișoara) încheind la Tulcea în 1:15:15.0 și, pe lîngă locul 3 la clasa 11 – în traducere, cea a bolizilor la care se pot adopta modificări și sunt implicit neomologați, nefigurînd în ierarhia finală FIA a competiției – plasîndu-se pe locul 3 la categoria juniori respectiv pe locul 1 la ”debutanți”, deși, în cazul lor, departe de a fi niște debutanți, ba cu prezențe la fiecare etapă a actualei ediții din Campionatul Național.

De fapt, echipajul Cuzma – Hațigan a fost unul dintre cele doar două de raliști localnici care au încheiat Timiș Rally 2013, în acest caz mai fiind vorba și despre bolidul condus de Staici. Iar dat fiind că mașinile echipajelor timișorene în Raliul Deltei s-au comportat excepțional, merită menționate și numele mecanicilor care le-au pus la punct, Mihai Dragomir în cazul lui Cuzma și Hațigan respectiv Liviu Filimon în cel al lui Stanoiev și Maier. Care s-au impus la clasa 11 cu timpul de 1:10.37.8.

În bună colegialitate, cele două echipaje își pregătesc bolizii în Timișoara în același atelier mecanic.

Interesant, cîștigătorul Francois Delecour, avîndu-l co-pilot pe Dominique Savignoni, pe Peugeot 207 S2000, este exclus din competiția Raliului Deltei 2013 și are drept de contestație pînă marți după-amiază la decizia juriului de concurs. Delecour – Savignioni s-au clasat primii în ierarhia FIA a Raliului Deltei, din 28 de echipaje care au încheiat parcursul, înregistrîndu-se totodată 11 abandonuri.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Auto-Moto, Exclusiv și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × opt =

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: