Vlad Neaga câștigă primele două etape ale CNIR Supermoto, clasa SOpen

La start cu cel mai bun timp în calificări, Vlad Neaga, legitimat la Clubul Sportiv V.N. Motorsport, a câștigat ambele etape din primele tot atâtea în Campionatul Național Individual al României la Supermoto, desfășurat în weekendul 24-26 iulie pe circuitul Vik Power de la Arad. Cu două curse câștigate până acum la Clasa Stock 1000, timișoreanul se află în fruntea clasamentului general, cu 50 de puncte acumulate.

Curse de motociclism desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute la Arad, prima
si a doua etapă Supermoto în organizarea Federației Române de
Motociclism, pilotul timișorean Vlad Neaga impunându-se și de această dată. Iar tânărul se pregătește acum pentru a treia etapă a Campionatul MotoRC, ce se va desfășura weekend-ul viitor (31 iulie – 2 august) pe circuitul MotorPark România. 

Chiar dacă vremea a fost capricioasă, cu câteva reprize de ploaie, weekendul a fost unul plin de adrenalină, cu curse spectaculoase. După o lungă pauză competițională, piloții au fost pregătiți să se „dueleze”, oferind un spectacol pe cinste, cu depășiri succesive și răsturnări de situație. 

Calificările desfășurate vineri și sâmbătă au stabilit poziția piloților pe grila de start în ambele manșe aferente fiecărei etape, Etapa I fiind programată sâmbătă, iar Etapa a II-a duminică.

Experimentatul pilot Vlad Neaga, legitimat la Clubul Sportiv V.N. Motorsport, a plecat ca favorit în curse, după ce obținea cel mai bun timp în calificări, câștigând detașat ambele etape. O reușită ce vine să confirme talentul și determinarea pilotului în a-și urma pasiunea pentru sportul pe două roți.

Maestru al Sportului, cu 5 titluri de campion național la Supermoto SOpen în palmares, tânărul timișorean este la fel de motivat ca întotdeauna și dornic să fie competitiv la cel mai înalt nivel de concurs: “Am fost plăcut surprins de numărul mare al piloților care au participat în acest weekend, atât seniori, cât și juniori, ceea ce reprezintă un semnificativ salt calitativ în acest sezon. Supermoto este un sport complex și spectaculos, atât pentru cei care îl practică, cât și pentru privitori. Este un sport care mi-a oferit multe satisfacții și totodată m-a propulsat spre motociclismul viteză. Cu siguranță merită mult mai multă atenție și susținere, iar faptul că cei mici vin din urmă mă face să cred că acest sport are deja un viitor asigurat ”, a spus Vlad Neaga, pilotul V.N. Motorsport.

Cursele claselor Stock 1000, Stock 600 si Stock 300 vor putea fi urmărite live pe Facebook pe pagina organizatorului Motorc – Romanian Motorcycling Competition.

Pentru detalii în plus, pagina https://www.facebook.com/VNMotorsport/

 

 

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + 3 =

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: