WRC, Raliul Cataloniei 2019. Ott Tänak este primul estonian campion mondial de raliuri

Ott Tänak este noul campion mondial la raliuri, titlu pe care l-a cucerit în week-end-ul trecut, în Raliul Cataloniei, o etapă WRC câștigată de Thierry Neuville.

După 15 sezoane dominate de piloții francezi, estonianul Ott Tänak (Toyota) și-a adjudecat coroana supremă la raliuri, la capătul Raliului Cataloniei. Sébastien Ogier, deținătorul a nu mai puțin de șase titluri mondiale, s-a confruntat cu probleme tehnice în prima zi a raliului și, practic, i-a lăsat estonianului calea deschisă spre titlul suprem.

Thierry Neuville a reusit sa se impuna, urmat pe podium de Ott Tänak si Dani Sordo. Tänak este primul estonian care devine campion mondial de raliuri si primul care reuseste aceasta performanta sub culorile Toyota, dupa Didier Auriol, in 1994. Reamintim, Toyota a revenit in WRC in 2017. Tänak a pus astfel capat unei serii de 15 titluri la piloti cucerite de francezi, noua prin Sébastien Loeb, toate cu Citroën, apoi sase prin Sébastien Ogier, dintre care patru cu Volkswagen si doua cu Ford M-Sport.

Sébastien Ogier, care a revenit anul acesta la Citroën, a terminat abia al optulea in Catalonia si a ratat astfel ocazia de a-si trece in cont al saptelea titlu mondial consecutiv. Mai mult, el a coborat pe a treia pozitie in ierarhia pilotilor, la 46 de puncte de Tänak. Neuville este acum al doilea, la 36 de puncte.

La constructori, Hyundai are 18 puncte avans față de Toyota. Ultima rundă din actuala stagiune WRC se va disputa în Australia, în perioada 14-17 noiembrie, după cum notează tot http://24auto.ro/.

Acest articol a fost publicat în Auto-Moto și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− doi = 5

 


Ultimele articole din categoria Auto-Moto: