Animona Huțu, președinte FR Badminton: „Se putea mai mult însă suntem foarte bucuroși pentru rezultatul obținut de Maria Duțu și Ioana Grecea, bronz la doar 15 ani”

România a încheiat internaționalele de juniori de la Timișoara cu o medalie de bronz câștigată de dublul feminin Maria  Duțu și Ioana Grecea. Fetele care au cu trei ani mai puțin decât restul participanților nu se așteptau să ajungă pe podiumul competiției. Animona Huțu, președintele Federației Române de Badminton, s-a bucurat de rezultatul de la dublu feminin, dar crede că reprezentanții țării noastre puteau mai mult.

Ioana Grecea (dreapta), Maria Duțu (centru) și Animona Huțu (stânga)

Ioana Grecea (dreapta), Maria Duțu (centru) și Animona Huțu (stânga)

Maratonul de badminton s-a încheiat duminică la Timișoara după finalele celor cinci probe și acordarea medaliilor. Sportivii români au obținut trei calificări în sferturi după prima zi, iar sâmbătă dimineață cuplul format din Maria Duțu și Ioana Grecea a reușit calificarea în semifinale. Pe tabloul de simplu Ioana Grecea și Filimon Collins-Valentine s-au oprit în sferturi. În ceea ce privește rezultatele românilor la acest turneu, președintele federației, Animona Huțu, a spus că „se putea mai mult. Am dovedit asta în alte rânduri însă suntem foarte bucuroși  pentru rezultatul obținut de cele două fete pe care le-am văzut la festivitatea de premiere, Maria Duțu și Ioana Grecea care la doar 15 ani au reușit să obțină această medalie de bronz. Au avut 5 mingi de meci în semifinală. Ce este de apreciat este faptul că au jucat extraordinar de bine. Chiar dacă au pierdut au fost felicitate de toți cei din jur pentru modul în care au jucat. Credem că a fost  meciul vieții lor, până acum, la dublu fete. Diferența a făcut-o, cu siguranță, experiența, ele fiind cam cu 3 ani mai mici decât majoritatea participanților de la această competiție. Acolo s-a făcut diferența și din păcate au ratat calificarea în finală, dar este un semn extraordinar și atitudinea pe care au avut-o în teren a fost senzațională”, a declarat Animona Huțu.

„Nu ne așteptam chiar la această performanță pentru că valorile jucătorilor sunt foarte mari pe lângă noi. Pentru noi este o reușită foarte mare, mai ales că suntem cu o categorie mai jos”, a spus și Ioana Grecea, completată de coechipiera sa Maria Duțu. „Nu chiar ne așteptam dar am muncit foarte mult și ne-am dorit la fel de mult. Am ajuns aici. Ele s-au coordonat mult mai bine decât noi dar pe viitor sperăm să ajungem mai departe”, a zis și Maria Duțu. Româncele au fost învinse în semifinale de primele favorite, slovenele Nika Arih și Petra Polanc, cele care aveau să câștige competiția de la sala Constantin Jude. „A fost o reușită pentru noi mai ales că cu două săptămâni în urmă am jucat tot cu ele la bulgari și ne-au bătut în două seturi iar acum am avut un meci extraordinar. Sperăm să ajungem la olimpiadă dar mai avem de muncit până să ajungem la Tokyo”, a adăugat Ioana Grecea. Pentru cele două urmează un turneu la sub 17 ani în Bulgaria.

Animona Huțu speră ca cele două sportive de 15 ani să obțină calificarea pentru Jocurile Olimpice  de  Tineret din 2018. „Este un rezultat extraordinar pentru ele, confirmă rezultatul pe care l-au obținut la europenele de sub 15 ani din luna februarie unde au ajuns în sferturile de finală. Cu certitudine trebuie să le susținem și să le urmărim și în viitor atât în circuitul european sub 17 ani cât și în cel de juniori cum este acest turneu și, de ce nu, pentru o calificare la Jocurile Olimpice de Tineret din 2018”. În ceea ce privește calificarea la Jocurile Olimpice, „cred că atât Maria cât și Ioana sunt două fete extrem de ambițioase și de muncitoare, cred că pot să își pună astfel de obiective, dar primul pas ar fi calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret, ele fiind doar la 15 ani. Pentru Tokyo 2020, în schimb, avem și alți jucători mai experimentați,  le avem pe surorile Olariu, îl avem pe Collins Filimon. Chiar dacă Andra și Collins nu au ajuns pe podium la acest concurs, cum ne-am fi dorit cu toții, progresele se văd și cu siguranță că vor veni  și alte medalii pentru ei în viitor”,  a mai spus Animona Huțu.

Aceasta a vorbit și despre proba de simplu masculin unde Filimon Collins-Valentine a fost al doilea cap de serie și s-a oprit în sferturi după un meci de trei seturi cu cehul Petr Beran. „Collins a venit cu obiectivul clar de a câștiga  turneul, mai ales că se aștepta să-l întâlnească în finală pe favoritul numărul 1, pe care-l bătuse în luna martie la internaționalele de la Timișoara. Din păcate, cehul de la care a pierdut  a făcut o  surpriză  și în semifinală, învingând și acolo unul dintre favoriți și a ajuns în finală. A fost un pic mai în formă decât Collins, dar nu este o tragedie. Săptămâna viitoare va participa la Slovac Open, sperăm ca și acolo să facă un  rezultat bun, chiar dacă  joacă cu seniorii”, a concluzionat președintele Federației Române de Badminton.

Acest articol a fost publicat în Badminton, Sport juvenil și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Badminton: