Arta de a dezbina comunitatea și de a aliena badmintonul local. Pribegia Liceului de Arte Plastice Timișoara afectează și ”pepiniera” la fileu de la CSM Timișoara

Într-atât de întortocheate au ajuns să fie în România de azi căile nesfârșitei tranziții către nicăieri, încât o unitate de învățământ preuniversitar și un club sportiv care n-aveau nici în clin, nici în mânecă, tocmai și-au intersectat traiectoriile, țâșnind scântei. Puși din senin într-o situație ingrată, cei de la secția de badminton a grupării CSM Timișoara sunt foc și pară dar mai ales cu un picior deasupra prăpastiei, împinși fiind de un demers al Liceului de Arte Plastice Timișoara, care nu face de fapt altceva decât să culeagă cioburile pribegiei prin oraș, trimis la plimbare din umbra Municipalității. Autoare morală a întregului deranj.

Un veritabil lanț al slăbiciunilor în capitala Banatului, ultima verigă afectată fiind suflarea celor de la fileul de badminton al Clubului Sportiv Municipal Timișoara, victimă indirectă prin ricoșeu a expedierii pe strada Lorena a Liceului de Arte Plastice Timișoara, altădată la loc de cinste și pe care și-l merita în centrul a ceea ce avea să devină capitala culturală europeană din anul 2021.

Căreia nu-i stă deloc bine să constate turbulențele în timp ale unei unități de învățământ cu profil cultural, răsfrânte acum și împotriva leagănului badmintonului românesc, căci da, sportul cu fileu și minge a fost lansat pe plan național în Timișoara, cu succes peste ani în ramură.

Un nou caz acut, semnalând agravarea problemelor induse pe plan local de deficiențele din sfera infrastructurii spațiilor de învățământ dar și a arenei sportive, neajunsuri care interferează fără nimic bun pentru părțile dintr-odată direct implicate, dând bătăi de cap cu potențial de a dezbina oameni. Iar Municipalitatea doar asistă impasibilă la urmările în efect de domino ale gestionării situației în care a fost pus în timp Liceul de Arte Plastice, semn al minusurilor administrative fără sorți de izbândă în a fi șterse cu una, cu două pe malurile Begăi.

Într-atât de complicate au devenit problemele Timișoarei în ceea ce privește spațiile ”cetății”, sau mai bine zis lipsa lor, încât s-a ajuns până și la o coliziune directă între vitregitele sfere ale culturii și sportului, victimă fiecare în felul ei. Această convulsie pe axa suferinței artă – sport este însă cât se poate de sugestivă în privința inadecvatei infrastructuri locale, presurizată tot mai mult sub valul necesităților în creștere, unele firești, altele doar artificial generate.

Iar din aceste zile a mai fost luat un prizonier în bătălia liceului pentru spații, declanșată de Municipalitate, și anume badmintonul. Care s-a autogospodărit peste decenii în sala de sport a fostului Liceu UMT, cu un întreg istoric al dificultăților de a rezista pe baricade, dar totuși stoic în a supraviețui pe alocuri cu spectaculoase rezultate, cu mult peste ceea ce s-ar fi putut aștepta în condițiile date.

Însă badmintonul local înrădăcinat pe strada Lorena, unde a dat naștere înfloririi unei frumoase ”case” de suflet, devenită poate cea mai notabilă între sălile de sport ale orașului ca expunere a nișei sale particulare, dedicate ”pepinierei” acestei discipline dar și amatorilor săi cotizanți, este pus în fața unei și mai mari încercări, după toate cele în urma cărora chiar își permitea să creadă că a prins în sfârșit un binemeritat și firesc curs lin.

Se pare așadar că badmintonului nu-i este dat să-și crească în liniște viitoarele generații, și nu puțini sunt copiii care trec pragul sălii de sport în cauză, inevitabil prinși la rândul lor în menghina nesfârșitelor neajunsuri de pe plan local, prin prisma cărora devine pe zi ce trece mai clar că administratorii municipiului sunt incapabili a le soluționa.

Cu preșul tras de sub picioare din zona zero și expediat cu cortul prin oraș, Liceul de Arte Plastice Timișoara a sfârșit în cele din urmă pe strada Lorena 35, fără a-i displace noua ”casă”, o pălărie locativă însă mult prea mare pe creștetul instituției de învățământ prin prisma cheltuielilor cu utilitățile, de unde și tendința în regim de necesitate de a căuta variante de finanțare. Numărul elevilor și liceenilor de la ”Arte” fiind insuficient pentru ca unitatea de învățământ să fie eligibilă unei anumite subvenții, alternativele pentru completarea bugetului afectează terțe părți.

Iar lovitura a fost aplicată tocmai pe adresa lumii badmintonului care și-a conturat încetul cu încetul din puțin o ”casă” în sala de sport din strada Lorena – foto, utilizată deopotrivă de copii și juniori dar și de sportivi amatori, cu toții participanți în respectiva incintă la antrenamente însă și întreceri competiționale. De prisos de menționat investițiile efectuate în timp de cei la fileu pentru îmbunătățirea de la A la Z și chiar reamenajarea pe alocuri de la zero a sălii, dar mai ales sufletul pus în toate aceste demersuri de ordin administrativ, întru sprijinirea efortului competițional răsplătit prin bune rezultate la nivel național, evidențe în fața cărora o reacție la zi pe plan local dinspre Inspectoratul Școlar Județean a sunat și de genul ”dar pe cine mai interesează așa ceva în ziua de astăzi, rezultate și performanță în sport!?” 

Esențial de subliniat este că tot Primăria Timișoara a fost cea care a ”dat verde” badmintonului să-și continue activitatea peste ani în sala de sport a fostului Liceu UMT, ulterior Grupul Școlar ”Tudor Tănăsescu”, și bine a făcut dat fiind tradiția, palmaresul, continuitatea în timp și reușitele pe plan național ale acestei discipline care necesita un loc de ancorare pe plan local. Iar ca o paranteză, apropo de lanțul slăbiciunilor, cel puțin la fel de gros și lung și la nivel național, dacă n-ar fi fost cândva șuntat prolificul badminton juvenil de pe Bega din schema Clubului Sportiv Școlar numărul 1, un prim colac de salvare fiindu-i aruncat de Clubul Sportiv Municipal Timișoara, atunci nici suflarea la fileu n-ar fi avut aceleași bătăi de cap peste ani în privința finanțării și cheltuielilor, o circulară ministerială asigurând grupărilor sportive școlare dreptul de accedere fără plată în incintele de profil.

Așa însă, badmintonul preluat acum câțiva ani sub aripă de gruparea CSM Timișoara a ajuns la cheremul programului croit cu orar limitat de noii beneficiari ai spațiului de învățământ din strada Lorena și a sumelor percepute drept chirie tot de către Liceul de Arte Plastice pentru utilizarea sălii de sport în care cei la fileu au tot investit și investit. Să plătești cu ora pentru folosirea unei incinte pe care ai reamenajat-o de la un stadiu ca și jalnic, iată ce mai lovitură la fileu! Iar numărul orelor sportivilor să fie și acesta stabilit prin subțiere tocmai din pixul domeniului artelor, iată o bizarerie numai prin România posibilă!

Badmintonul a fost așadar chemat la ordine, directorul CSM Timișoara, Lucian Reclaru, fiind invitat în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al instituției de învățământ în cauză. Însă veștile n-au fost deloc bune pentru Clubul Sportiv Municipal…

1.400 de lei pe săptămână pentru utilizarea sălii pe durata a doar 40 de ore, într-o reducere a timpului rezervat badmintoniștilor în respectiva incintă cu aproape o treime, de la 57 de ore, sarea pe rană fiind aplicată în ultimul paragraf al răspunsului Liceului de Arte Plastice Timișoara pe adresa solicitării Clubului Sportiv Municipal, și anume că ”în cazul în care condițiile aprobate în CA vor fi acceptate de solicitant, urmează ca părțile interesate să stabilească de comun acord un orar de folosință pentru sala de sport, în funcție de celelalte cluburi sportive care solicită folosirea acestui spațiu”, conform documentului inserat mai jos.

S-au mai perindat pe-acolo și în trecut echipe din alte ramuri și din rândul cărora unora puțin le păsa că ”gazdele” din badminton repară, dau cu mopul ori aruncă totul frumos la coș după ei, iar acum se redeschide pare-se poarta. Dezinteresat? Nici pe departe. Interesul poartă fesul și ar exista chiar și anumite influențe în favoarea anumitor grupări sub panou de ordin privat.

Ion-Ardeal Ieremia, influent din rolul său de regizor, a pus badmintonul pe jăratec prin discursul său din respectiva ședință a Consiliului de Administrație al Liceului de Arte Plastice Timișoara, iar cei de la fileu se simt cu spatele la zid, în condițiile în care CSM Timișoara poate acoperi doar cheltuielile competiționale ale secției de badminton, cu un plus pentru oarece materiale, astfel încât autogospodărirea în sala de sport intrată în colimatorul altora cădea pe umerii pasionaților din această disciplină. A beneficia de vitalele mingi de pregătire și joc, mingi din pene, accesorii fără de care învățăceii și-ar putea lua adio de la deprinderea cum se cuvine a tainelor badmintonului, implică nimic altceva decât achitarea de către sportivii amatori de la fileu a unei cotizații modice de utilizare a incintei, într-o întrajutorare în mica ”familie” a acestei ramuri, iar participarea acelorași copii și juniori la concursuri peste graniță ar fi imposibilă fără aportul părinților, de unde că toți cei implicați sunt și așa la limită în ceea ce privește potențialul de a finanța activitatea în curs, darmite să aibă rezervele și pentru asigurarea săptămânală a unui fond de chirie în valoare de 1.400 de lei.

Vorba aceea, Daniel Popescu este pe lista celor 3 badmintoniști români identificați de Comitetul Olimpic și Sportiv Român prin prisma analizei șanselor de calificare pentru continuarea acestui parcurs de accedere spre Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires, din vara acestui an, sportivul de la CSM Timișoara beneficiind implicit de programul de finanțare aprobat de COSR, dar el și colegii săi de club de la CSM ar putea ajunge tocmai acum în postura pribeagului prin oraș, atât de neplăcută, după cum cei de la Liceul de Arte Plastice constatau pe propria piele. Iar ceea ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.

Se pare însă că freamătă oarecare interese din umbră, indiferent de aportul peste ani al suflării badmintonistice în incinta în speță sau pe terenurile arenei naționale, cu soli sub ”tricolor” la nivel internațional. Însă cum tare puțini cunosc cât de cât măcar în linii mari istoria aureolată a badmintonului timișorean, o filă a mândriei locale în sportul autohton, se poate ajunge și la asemenea subțieri ale orarului dar și umflări a notei de plată. Și asta, culmea, după ce standardele în incinta sălii de sport au fost ridicate de badmintoniști printr-o frumoasă săritură la fileu, în contrast cu paragina din jurul clădirii, mediu propice șerpuirii lascive a reptilelor. Da, cât se poate de adevărat, oricât de incredibil ar părea, șerpii ducându-și nestingherit traiul prin zona fostei piste atletice din preajmă, cândva o altă utilă bornă a infrastructurii sportive locale.

Cu o vorbă nu prea bună din domeniul regizoral și niște umeri ridicați în ignoranță dinspre responsabilului arenei sportive al Municipalității, ”pepiniera” badmintonului de la CSM Timișoara este pe punctul de a cădea în gol, totul pe fondul neajunsurilor în creștere din acest oraș, antagonizând cultura și sportul. Halal armonie orchestrată de o administrație incompetentă și halal infrastructură demnă de mileniul III pentru ambele prețioase domenii ale unei vieți sociale adecvate.

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Badminton, Exclusiv, Sport de masă, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 3 = sase

 


Ultimele articole din categoria Badminton: