Badminton pentru amatori: „Cupa Firmelor”, ediţia I

O excelentă iniţiativă, aflată la debut, şi anume „Cupa Firmelor” la badminton pentru amatori, se va derula sîmbătă 1 decembrie în sala gazdă a tuturor competiţiilor de profil organizate în Timişoara la nivel naţional sau internaţional, şi anume Banu Sport, evenimentul avînd drept scop strîngerea de donaţii pentru introducerea badmintonului în şcolile din oraşul nostru.

Un sport extrem de plăcut şi în mod cert mult mai solicitant decît pare la prima vedere, mai ales spre vîrful piramidei sale competiţionale, caută aşadar şi pe mai departe aderenţi şi arii de răspîndire într-un oraş „leagăn” al badmintonului românesc, iar ultima bună iniţiativă întru promovarea acestei discipline dintr-o suită de evenimente lansate de noul preşedinte al Federaţiei Române de Badminton, timişoreanca Animona Huţu, are în vedere popularizarea şi pe mai departe a sportului la fileu, prin invitarea la joc a angajaţilor firmelor din oraş.

Evenimentul, organizat sub egida F.R. Badminton, în colaborare cu Primăria Timişoara şi Consiliul Local Timişoara, vizează totodată strîngerea de fonduri pentru introducerea badmintonului în unităţile de învăţămînt locale, fiind vorba despre o ramură sportivă ce implică investiţii totuşi mai sumare în baza materială şi accesorii comparativ cu alte discipline.

„Cupa Firmelor” va include şi un atelier de creaţie pentru copii realizat cu sprjinul Interact Club, venind astfel în întîmpinarea părinţilor, ca o frumoasă zi de destindere şi mişcare, împreună cu cei mici. Înscrierile la competiţie se fac la adresa http://is.gd/cupafirmelor.

Întrecerea dedicată amatorilor readuce astfel badmintonul în sala Banu Sport după numai două săptămîni de la găzduirea de către Timişoara a Campionatului Naţional de Tineret, ocazie cu care s-a derulat şi o nouă ediţie a concursului de amatori, masters şi veterani, din partea de vest a ţării.

Totodată, „Banu Sport” a fost gazdă în această vară şi a „Cupei Bega” iar luna martie 2013 va readuce în Timişoara o întrecere de anvergură, Internaţionalele României, ca o continuatoare a celor 7 ediţii ale Banuinvest Badminton Championships, la care se prezintă jucători din toate colţurile lumii, turneul făcînd parte din circuitul european şi punctînd în ierarhia mondială.

Acest articol a fost publicat în Badminton, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − = patru

 


Ultimele articole din categoria Badminton: