INTERVIU. Collins Filimon Valentine, cândva pitic stelist dar campion în badminton: ”Dacă vreau să ajung la Tokyo, trebuie de mic să zic așa să alerg după cât mai multe puncte în asemenea turnee!”

Recent a aniversat… un deceniu de badminton, deși abia a împlinit 18 ani, iar campionul național Collins Filimon Valentine a început cât se poate de bine cel de-al  11-lea an pe terenurile la fileu, izbutind joi, în prima zi a Romanian International 2016, o pătrundere din calificări pe tabloul principal la simplu băieți al celei de-a XVI-a ediții grație a două victorii conturate în nici 150 de minute. Cu multă amabilitate, tânărul bucureștean ne-a dezvăluit câteva amănunte din promițătoarea sa carieră, dar și un gând măreț, acela de a ataca prezența la Jocurile Olimpice de vară din anul 2020, de la Tokyo.

Collins Filimon Valentine: calificare pe tabloul principal, cu două succese!

Collins Filimon Valentine: calificare pe tabloul principal, cu două succese!

 

Collins Filimon Valentine, care luna trecută a împlinit 18 ani, pășea pe terenul de badminton la vârsta de 7 ani și 10 luni, cum cu exactitate a precizat, norocul făcând să fie în aceeași clasă cu fiul ”domnului profesor”, cum s-a referit respectuosul campion român la domnul Ionică Iordan. Se întâmpla la Școala 109 din zona bucureșteană Berceni, și cum primii pași sunt și cei mai grei, urmarea a venit parcă firesc, natural.

Și totuși, campionul din badminton, care a crescut în acest sport la CSȘ 6 București, a avut de făcut o importantă alegere chiar de la vârsta școlii primare, pe când, pentru ”o lună și ceva”, după cum a estimat, Collins Filimon Valentine a început în paralel să învețe și fotbalul, la piticii Stelei București.

Iar opțiunea sa a fost clară: ”Sunt încă un mare fan al fotbalului și, normal, cum altfel, al Stelei. Suntem o familie de steliști!” Implicit, dorința de a continua cu deprinderea badmintonului: rachetă, minge, fileu…

Și înaintașii săi au avut înclinații sportive, la nivelul practicanților amatori, de plăcere: ”Bunicul fotbal, bunica handbal”.

Iar Collins Filimon Valentine, care are și un frate mai mic, în vârstă de 11 ani, le-a călcat pe urme, dar chiar în sportul competițional, cu 10 ani la activ, la CSȘ6 dar și Sportul Studențesc București: ”Acum 4-5 ani a fost primul meu concurs de seniori, cu dublă legitimare la seniori, la Sportul Studențesc. Îmi amintesc, a fost la Onești, a fost primul meu turneu de seniori, legitimat fiind la Sportul. Am pierdut din primul tur dar la un campion al acelor vremuri, așa că am câștigat experiență!”

Tânărul înalt bucureștean s-a impus deja și la nivel național între seniori, ”în premieră, anul trecut”, așadar la vârsta de 17 ani. Și a început totodată să scoată capul cu curaj și pe plan extern, indicând câteva participări notabile: ”Cele mai importante, în Cipru, unde am câștigat 2 ani la rând, și în Israel – tot anul trecut. Turneul din Cipru a fost foarte bun, nu chiar atât de puternic precum Romanian International, dar cu juniori de valoare. Acum 2 ani am câștigat cu jucătorul care l-a învins pe numărul 7 mondial, iar în 2015 cu un junior rus – numărul 10 mondial, deci era un concurs bine cotat, să zic așa”.

Cât despre actuala participare la Timișoara, excelentă joi prin victoriile cu oponenți din Slovenia și Bulgaria, Collins Filimon Valentine a explicat că ”vreau să mă bucur cât mai mult de participarea la acest puternic turneu și până acum mi-a ieșit foarte bine. Asta încerc, să dau tot ce pot, să dau ce e mai bun din mine, căci tribuna este foarte frumoasă aici, este foarte frumos turneul, și mă ajută mult asta!”

Cu perspective spre finele deceniului, ”o să mă antrenez foarte mult pentru Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, din 2020, iar dacă ajung acolo, voi fi împlinit pe deplin ca sportiv!”

Făcând calculul, Japonia l-ar întâmpina deja la vârsta de 22 de ani, ceea ce bucureșteanul nu consideră a fi un impediment, oferind un excelent exemplu, bun de urmat. ”Sunt de părere că nu vârsta contează neapărat. Ceea ce a reușit Viktor Axelsen deja la 18 ani ca junior la seniori, și în primii 10 mondial… Așadar contează foarte mult mentalitatea, și nu vârsta. Iar și un badmintonist cu experiență poate fi bătut, dacă ai încredere în propriile forțe!”

Collins Filimon Valentine caută să progreseze pas cu pas spre visul său, o participare olimpică, așa încât, cu picioarele pe pământ și foarte matur pentru vârsta sa, continuă încet și sigur din aproape în aproape. Mai întâi… ”În aprilie vreau să îmi apăr titlul internațional, vin 3 jucători din Thailanda, unul din India, unul din Franța, dar sper să-mi apăr titlul. Un obiectiv foarte important este însă să ies și la seniori, în competiții de acest gen, trebuie așa ceva și să încep de mic, să zic așa, să alerg pentru puncte, asta dacă vreau să ajung la Tokyo!”

Oricum, intrarea pentru astăzi pe tabloul principal de simplu băieți la Internaționalele României de la Timișoara l-a ajutat deja foarte mult: ”Sper să acumulez cât mai multe puncte în clasament!”

Collins Filimon Valentine a mai explicat că disputarea a două jocuri într-un interval scurt de timp îl ajută extrem de mult ca experiență de concurs în perspectiva unor încercări și mai dificile de același gen. ”Pe tabloul de 64 ai multe meciuri, în timp scurt, așa încât este important să pot să trec în asemenea întreceri de toate calificările și să intru pe tabloul principal cât mai din timp”.

Licean în clasa a XII-a la Colegiul Național Octav Onicescu, badmintonistul este în clasa de atletism, dintr-un motiv cât se poate de simplu: ”Mă antrenez pentru badminton. Pe plan școlar, urmează Bacalaureatul, iar apoi un an de pauză, să pot să mă antrenez și să joc la un club în străinătate, un an peste hotare, ceva în genul Andrei Olariu. Să vin la concursuri de-acolo, mi-ar prinde bine experiența în străinătate”.

Collins Filimon Valentine are cumva străinătatea în… sânge, dat fiind că tatăl său, Odiari James, în vârstă de 43 de ani, este din Nigeria. Părinții săi s-au cunoscut în Egipt, într-o vacanță, mama, Mirela Filimon, în vârstă de 47 de ani, fiind din București. O poveste foarte frumoasă, pe care Collins Filimon Valentine o înfrumusețează cu încredere și talent.

Aici, pe tabloul principal, la Timișoara, unde dă piept cu danezul Patrick Bjerregaard de la ora 13, apoi peste hotare, pentru a-și apăra titlurile din spațiul mediteranean, iar și mai apoi, încet, încet spre… Țara Soarelui Răsare. Un tânăr campion demn de urmărit.

Acest articol a fost publicat în Badminton, Exclusiv și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Badminton: