Favorita la simplu fete, franțuzoaica Perrine Le Buhanic, out în optimi, într-o a doua zi cu jocuri maraton în aproape 12 ore de badminton la ”Internaționalele României”, în sala ”Constantin Jude”

Ofertă consistentă de badminton cu tehnici de pe mai multe continente în cea de-a doua zi, și cea mai bogată în acțiune, la ”Internaționalele României” de la Timișoara, dar și ca notă de spectaculozitate, neașteptat de multe dintre cele peste 80 de dispute necesitând aproape sau peste o oră pentru desemnarea câștigătorului într-un sport de iuțenie, epuizant. Și n-au lipsit pe seară nici surprizele, favorita probei de simplu fete, franțuzoaica Perrine Le Buhanic, a 92-a în lume, fiind eliminată în optimi, după un maraton de 51 de minute. Aparițiile românilor au fost deja mai rare, și pe scut, dar ca o bună experiență, urmând ca mâine să purceadă sferturile celor 5 probe, de la ora 10…

Prima zi a meciurilor de pe tabloul principal și-a desfășurat aripile pe toate cele 5 categorii de concurs, spre deosebire de joia calificărilor, iar vinerea începută la 9,30 a bătut spre 12 ore de badminton datorită unor jocuri intens disputate, care au întârziat succesiunea pe cele cinci suprafețe de teren.

Dimineața a debutat cu 5 partide de dublu mixt, absente ieri din program, toate încheindu-se în două seturi, printre care și disputa Eduard-Marius Ică & Oana-Violeta Ristea – Vilson Vattanirapel & Elisabeth Baldauf, ambii din Austria, 5-21, 8-21. Și alți 2 tineri badmintoniști români, de această dată de la CSM Timișoara, Andreas Thiel și Ariana Prodan, n-au făcut față danezilor Jeppe Ludwigsen și Mai Surrow, 7-21, 8-21, dar ”încălzirea” n-avea să prevestească potopul de puncte viu disputate de mai apoi.

Ce-i drept, favoritul la simplu băieți și cel mai bine clasat sportiv în topul mondial prezent în aceste zile la Timișoara, malaysianul Misbun, nu s-a întrebuințat prea mult pentru a debuta cu câte doar 8 puncte pierdute în 19 minute în fața norvegianului Myhre, iar apoi pentru a trece la 7 și 8 tot de un scandinav, finlandezul Iikka Heino, care venea însă după un maraton despre care am menționat deja, o oră de joc pentru 21-19, 13-21, 21-19 cu cehul Jakub Bitman.

Apropo de care e de menționat că figurează drept cap de serie la dublu mixt, împreună cu conaționala sa Alzbeta Basova, debutul lor nefiind însă lipsit de emoții ci în nota zilei, cu un meci dus până la capăt: 18-21, 21-13, 21-18. Cehii au trebuit să vină din urmă pentru a-și onora statutul!

Și rămânând la dublu, dar la masculin, timișoreanul Marius Corciuc și colegul său de generație Ionuț Grădinaru s-au înclinat în 24 de minute în fața francezilor Quentin și Sebastien Vincent, cu 21-16, 21-15, după o evoluție bună.

Crema meciurilor a fost dată de câteva încleștări de simplu, la fete dar mai ales la masculin, favoritul numărul 2 la băieți, slovenul Iztok Utrosa trecând de jucători reprezentând stiluri diferite, din Mexic respectiv Thailanda. Astfel, central europeanul a dispus la 19 de americanul Garrido iar apoi cu 21-18, 21-15 de asiaticul Karnphop Atthaviroj. N-a rămas însă în cursă și favoritul numărul 3, austriacul David Obernosterer, care, după ce a revenit pentru a trece în 56 de minute de cehul Ludik, cu 16-21, 22-20, 21-17, a cedat după o oră și 3 minute indonezianului Adi Pratama, învingător cu 21-19 în setul decisiv.

Și favoriții numărul 4 și 5 au fost eliminați, belgianul Maxime Moreels după 50 de minute, de rusul Grachev, iar francezul Claerbout după o oră, de galezul Font. Și mai mult i-a luat favoritului numărul 6, austriacul Luka Wraber, prezent și în trecut pe malurile Begăi, pentru a trece de francezul Tanguy Citron, depășit cu 16-21, 21-16, 21-7 în o oră și 4 minute!

La fete, probă în care românca Prioteasa a smuls câte 8 puncte în 18 minute pe tabloul principal, lovitura a fost dată de poloneza Anna Narel, 22-20, 19-21 și 21-11, în 51 de minute, cu favorita la simplu feminin, franțuzoaica Perrine Le Buhanic, care trecea inițial destul de anevoios de maghiara Orsolya Varga, cu 17-21, 21-16, 21-9, în 38 de minute.

Atractiv a fost și duelul de treisferturi de oră dintre Kate Foo Kune, favorită numărul 5, din Insulele Mauritius, și franțuzoaica Anne Tram, 14-21, 21-11, 21-19, răzbunată ulterior de o compatrioată. Favorita numărul 2, finlandeza Vainio, a intrat în schimb în sferturile de mâine, după ce pierdea primul set.

La această oră înaintată a serii a intrat în focuri și proba de dublu fete, cu cea mai redusă prezență la start, urmând ca mâine la ora 10 să demareze sferturile de finală, cu câte 4 jocuri în fiecare din cele 5 probe, tot sâmbătă, dar de la ora 16, urmând semifinalele, câte două întâlniri în fiecare din cele 5 categorii de concurs. Adică alte 30 de partide, la un nivel însă ceva mai înalt, probabil sub același semn al echilibrului de astăzi…

În special francezii sunt semnificativ implicați în probele de dublu, dar și niște oaspeți noi ai Timișoarei, scoțienii. Ca națiuni, mai dețin cu certitudine reprezentanți în ”Internaționalele României” federațiile din Franța, Polonia, Ungaria, Austria, Slovenia, Cehia, Germania, Danemarca, Bulgaria, Croația, Scoția, Finlanda, Anglia și Suedia dar și din Malaysia și Indonezia. Asta la ora ultimelor câtorva jocuri din vinerea tabloului principal…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Badminton și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = sase

 


Ultimele articole din categoria Badminton: