Florin Balaban, unicul badmintonist român prezent la Jocurile Olimpice de vară, revenit din Luxemburg special pentru „Naţionalul” de la Timişoara: programul Campionatului şi cei 12 timişoreni de la CSM

O nouă ediţie a Campionatului Naţional de seniori demarează mâine la amiază la Timişoara, printre cei prezenţi urmând a se regăsi şi 3 dintre foştii preşedinţi ai federaţiei, Nicuşor Vintilă, Florentin Banu şi Radu Ionescu, dar şi Florin Balaban, singurul badmintonist român care a participat la Jocurile Olimpice de vară, după 17 ani de absenţă din badmintonul nostru, revenit în mod special din Luxemburg, unde rezidă. Dar iată şi alte amănunte…

În primul rând programul zilelor următoare:

(vineri) 

seniori – de la ora 14, meciurile din tururile preliminare

amatori + veterani – de la 12 (până la 23)

(sâmbătă) 

seniori – de la 10, sferturi de finală, şi de la 16 – semifinale

amatori + veterani – de la 8 (până la 20)

(duminică)

seniori – de la 10, finale

amatori + veterani – de la 9 semifinale + finale.

*

Iată şi lista sportivilor de la CSM Timişoara înscrişi la C.N. de seniori, dintre care 6 la masculin şi 6 la feminin, cu menţiunea că două dintre jucătoare evoluează doar în probele de dublu, la fete respectiv la mixt:

Simplu băieţi

1. POSTEUCĂ Florin

2. DEHELEAN Denis

3. CORCIUC Marius

4. VASIU Mircea

5. VASIU Radu

6. THIEL Andreas

Simplu fete

1. POPA Corina

2. AVRĂMUŢ Emanuela

3. OLARIU Andra

4. PRODAN Ariana

Dublu băieţi

1. POSTEUCĂ Florin – THIEL Andreas

2. CORCIUC Marius – Constantinescu George (Sportul Studenţesc Bucureşti)

3. VASIU Mircea – VASIU Radu

4. DEHELEAN Denis – Rusu Radu (CSU Galaţi)

Dublu fete

1. POPA Corina – AVRĂMUŢ Emanuela

2. PRODAN Ariana – OLARIU Andra

3. TÂRNU Adina – POSTEUCĂ Eleonora

Dublu mixt

1. VASIU Mircea – AVRĂMUŢ Emanuela

2. VASIU Radu – OLARIU Andra

3. THIEL Andreas – PRODAN Ariana

4. POSTEUCĂ Florin – TÂRNU Adina

5. DEHELEAN Denis – POPA Corina

6. Rusu Radu (CSU Galaţi) – POSTEUCĂ Eleonora

Deşi este vorba despre “Naţionalul” de seniori, centrele din ţară vor alinia şi tineri jucători de perspectivă, din sectorul juvenil, de exemplu cazul bucureşteanului Filimon Collins, care anul acesta, la 15 ani, după participarea la 5 competiţii internaţionale, a ajuns pe poziţia 120 în clasamentul mondial de juniori, şi pe locul 44 în circuitul european de juniori, unde punctează doar 3 concursuri din cele 5 la care a participat.

 

Acest articol a fost publicat în Badminton și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Badminton: