Laura Sarosi, favorit 1 la simplu fete: ”Am fost accidentată, așa că doream doar să reintru în ritmul turneelor și nu m-am așteptat la nimic. Dar acum, sigur, vreau să-l câștig!”

Andra Olariu, campioana României și actualmente la clubul danez Ikast FS Badminton, a avut-o în față la chiar primul hop pe tabloul principal de simplu fete la Romanian International 2016 tocmai pe favorita numărul 1 a probei, maghiara Laura Sarosi, care a confirmat statutul de cap de serie printr-un succes cu 21-9, 21-6 și 2-0 la seturi în 21 de minute, pe terenul 1 al Sălii ”Constantin Jude”. La cald, sportiva din Ungaria, care a mai participat în trecut cu succes la întrecerile de la Timișoara, anul trecut jucând finala, a explicat că victoria de la debutul de dimineață în concursul din acest an i-a mărit implicit așteptările…

Laura Sarosi - Andra Olariu 2-0: sportiva din Ungaria, în plan apropiat

Laura Sarosi – Andra Olariu 2-0: sportiva din Ungaria, în plan apropiat

 

Sarosi, favorită numărul 1, a fost printre primele jucătoare care au pășit vineri pe teren în cadrul probei de simplu feminin la actuala ediție a competiției de pe Bega, iar cine se trezește de dimineață, departe ajunge.

Dar iată ce a spus Laura Sarosi: ”Nu a fost așa de ușor, și astfel se întâmplă întotdeauna, ca primul joc să nu fie facil. Pentru mine a fost și diferența de fus orar, faptul că mă prezint aici după ce săptămâna trecută am avut un alt turneu, iar când întâlnești și adversari aproximativ de același nivel valoric, nu e ușor. Dar am făcut totuși un meci bun, însă la fel și Andra, ea a reușit un joc bun. Am jucat OK!”

Sarosi a mai explicat că ”am fost accidentată, veneam după o accidentare și îmi doream doar să reintru în ritmul turneelor, așa încât nu m-am așteptat la nimic. Dar acum, bineînțeles, vreau să-l câștig!”

Laura Sarosi a apreciat în privința Romanian International 2016 că ”este cred un turneu bun și în care iau puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro”.

Următorul hop pentru favorita numărul 1 este la orele serii, mai exact la ora 19,40, în faza a II-a a tabloului principal la simplu fete, contra israeliencei Yana Molodezki. Un nou succes ar propulsa-o în sferturile de finală de sâmbătă. Finalele, duminică dimineață.

De menționat că întrebările au fost adresate de Marius Viciriuc, student în anul III la Universitatea de Vest Timișoara, în Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științele Comunicării, iar înregistrarea video a fost realizată de Lucian Vârtan, student în anul II.

Activitatea studenților cu ocazia acestui eveniment, din echipa cărora la Romanian International 2016 mai face parte și Alexandra Larisa Buraga – anul III, este în baza unui parteneriat între organizatori, Federația Română de Badminton, și Universitatea de Vest Timișoara, conceput pentru popularizarea și pe această cale a tradiționalei întreceri de pe malurile Begăi.

Înregistrarea video:

https://www.facebook.com/BadmintonRomanianInternational/videos/980135578722802/

Acest articol a fost publicat în Badminton și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Badminton: