Trei calificări românești în sferturi la Badminton Romanian Junior International 2016

Sala Constantin Jude a găzduit vineri un maraton de badminton. Reprezentanții României au reușit calificarea în trei sferturi de finală. Filimon Collins-Valentine este al doilea cap de serie în competiția de simplu masculin și s-a calificat în primii opt. Ioana Grecea se află în sferturi la simplu feminin și va lupta pentru un loc în penultimul act și la dublu feminin, alături de Maria Alexandra Duțu. 13 minute a durat cel mai scurt meci, iar cel mai lung s-a încheiat după 51 de minute.

Prima zi de la Badminton Romanian Junior International 2016 a fost deschisă de cinci partide din primul tur al întrecerii de dublu mixt unde s-au înscris 21 de echipe. Trei perechi românești au jucat în această fază, dar Stoica Bogdan/Denisa Stemate, Mihai Grosu/Maria Alexandra Duțu, Florentin Gîscă/Grațiela Nicolae au pierdut duelurile și au fost eliminați de pe tabloul de dublu mixt. Cele cinci formații învingătoare în această fază s-au alăturat celorlalte 11 calificate direct în runda secundă. Celelalte două formații românești au pierdut în această fază a competiției. Daniel Popescu (de la CSM Timișoara) și Ioana Grecea au cedat în fața favoriților 2, slovenii Miha Ivanic/Nika Arih cu 21-15 și 21-11, în timp ce Alexandru Cucu și Antonia Dan-Șuteu au pierdut cu William Villeger (Franța) și Alexandra Oprisan (Anglia) cu 21-1 și 21-12.

Sferturi dublu mixt

Sferturi dublu mixt

Cei patru capi de serie au trecut în sferturi. Primii favoriți, polonezii Pawel Smilowski/Magdalena Swierczynska, s-au impus cu 21-19, 21-12 cu francezii Kenji Lovang/Marion Le Turdu. Slovenii Miha Ivancic/Petra Polanc (favoriți 4) i-au eliminat pe italienii Davide Mitrotta și Camilla Taramelli cu 21-5 și 21-8, iar polonezii Adam Szolc/Wiktoria Dabczynska au avut nevoie de 45 de minute pentru a elimina perechea franceză Fabien Delrue/Julitette Moinard cu scorul 16-21, 21-17 și 21-19. În turul trei s-au mai calificat croații Josip Meglic/Inga Sadaic (după un dublu 21-16 cu maghiarii Zsombor Dulcz/Vivien Sandorhazi), francezii Samy Corvee/Leonice Huet (21-13 și 21-11 cu slovacii Richard Smatlak/Mia Tarcalova), iar echipa din Ungaria, Balasz Szenjai/Anett Karsai a obținut calificarea după 21-16 și 21-19 cu moldovenii Vitalie Izbas și Vlada Gynga.

Românul Filimon Collins-Valentine, al doilea favorit, s-a calificat în sferturi. 7 din cei 8 capi de serie sunt încă în luptă

După ce competiția de dublu mixt a deschis ziua, au urmat primele partide din întrecerea cu cei mai mulți participanți, simplu masculin, care a aliniat la start 47 de competitori. 18 dintre aceștia au intrat direct în turul doi. Vitalie Izbas (Moldova) și Miha Ivancic (Slovenia) au trecut în turul secund după retragerea adversarilor. 7 români au participat la simplu masculin. Cinci dintre aceștia au intrat în primul tur unde au fost învinși astfel: Mihai Grosu eliminat de Mateja Manic (Serbia) cu 12-21, 17-21; Alexandru Cucu 10-21, 9-21 cu polonezul Pawel Smilowski; Florentin Gîscă 10-21, 16-21 cu Balasz Papai (Ungaria); Stoica Bogdan 20-22, 11-21 cu Barnabas Horvath (Ungaria); iar Daniel Popescu 18-21, 18-21 cu Ian Spiller (Slovenia). Același sloven l-a învins cu 21-15 și 21-17 și pe al șaselea român intrat în competiție, Badea Andrei care a jucat direct în turul secund.

Tot în a doua rundă a intrat și al doilea cap de serie al competiției masculine, românul Filimon Collins-Valentine. Acesta a dispus de maghiarul Gergo Pytel cu 21-13 și 21-11 în primul său meci. În duelul pentru un loc în sferturi Filimon Collins-Valentine l-a învins sârbul Andrija Doder cu 21-18 și 21-17. Adversar în ultimul sfert de finală îi va fi cehul Petr Beran, favorit 5 (a trecut în turul doi de finlandezul Anton Monnberg cu 21-11 și 21-10, iar în turul trei de Ian Spiller cu 21-13 și 21-16).

Sferturi simplu masculin

Sferturi simplu masculin

Favoritul numărul 1, slovenul Miha Ivanic, a trecut cu 21-6 și 21-5 în turul doi de Mate Balint (Ungaria), iar în turul trei l-a eliminat pe slovacul Richard Smatlak (21-14 și 21-11). Adversar pentru un loc în careul de ași îi va fi al 6-lea favorit, Luka Milic. Acesta a ajuns în sferturi  după ce a trecut cu 21-16 și 21-17 de Miha Ivancic (Slovenia) și cu 21-9 și 21-17 de finlandezul Justus Kilpi. Al doilea sfert îi opune pe favoritul 3, cehul Ondrej Kral (21-15 și 21-13 cu sârbul Mateja Manic, respectiv 21-15, 21-19 cu francezul Maxime Briot) cu francezul Christo Popov, singurul sfert-finalist care nu a fost cap de serie. Acesta a trecut în turul doi de maghiarul Balasz Papai cu 21-10 și 21-16, iar în optimi l-a învins pe polonezul Pawel Smilowski după un meci disputat, încheiat cu 21-13, 14-21 și 21-14. În sfertul trei se vor confrunta slovenul Rok Jercinovic favorit 8 (21-13 și 21-15 cu Barnabas Horvath din Ungaria, respectiv 16-21, 21-18 și 22-20 contra francezului William Villeger) cu polonezul Michal Kikosicki, favorit 4 (21-16, 21-9 cu cehul Jiri Kral, respectiv 21-18, 21-12 cu slovacul Peter Hrncar).

Ioana Grecea o va întâlni pe a treia favorită în sferturi

În jurul orei 11:20 au început și primele dueluri de pe tabloul feminin de simplu unde s-au aliniat 30 de sportive, dintre care 7 românce. La fete doar primele două favorite au intrat direct în turul secund. Toate reprezentantele României au jucat în primul tur, iar două dintre acestea au trecut mai departe. Ioana Grecea a învins-o cu 16-21, 21-17 și 21-9 de moldoveanca Elena-Alexandra Diordiev, în timp ce Mădălina Ilie a bătut-o pe reprezentanta Angliei, Ana Maria Oprisan, cu 21-11 și 21-5. Denisa Stemate a pierdut cu moldoveanca Vlada Gynga (8-21, 13-21), Andra Olariu a fost eliminată  de a patra favorită, slovena Nika Arih (cu 10-21, 19-21), Grațiela Nicolae de Alexandra Oprisan (Anglia) cu 7-21 și 9-21; Maria Alexandra Duțu a cedat cu 14-21, 21-19, 21-17 cu croata Inga Sadaic, iar Alexandra Harangus a pierdut cu slovena Nastja Stovanje cu 13-21 și 6-21.

Prima favorită, slovena Ema Cizelj, a trecut în turul doi de Vlada Gynga cu 21-18 și 21-19 și a ajuns în sferturi după un singur meci. În această fază a competiției se va confrunta cu maghiara Vivien Sandorhazi (16-21, 21-15 și 24-22 cu Katarina Vargova din Slovacia, iar în optimi a învins-o pe compatrioata Anett Karsai cu 21-10 și 21-14). Leonice Huet din Franța a învins-o în turul doi pe Nika Arih, cu 19-21, 21-19, 21-15 (21-11, 21-10 în primul tur cu Maria Boevska din Bulgaria) și o va întâlni pe poloneza Wiktoria Dabzynska (a trecut cu 21-12 și 21-9 de Alexandra Oprisan după 21-12, 21-8 cu croata Lucija Trgovac în primul tur).

Sferturi simplu feminin

Sferturi simplu feminin

Ioana Grecea este singura reprezentantă a României rămasă pe tabloul feminin și s-a calificat în sferturi după 21-10 și 21-15 cu croata Inga Sadaic. Adversara pentru accederea în penultimul act îi va fi a treia favorită, maghiara Reka Madarasz care a trecut cu 21-15, 16-21 și 22-20 de Marion Le Turdu  în primul tur și cu 21-18 și 21-12 de Nastja Stovanje. Sfertul patru le opune pe bulgăroaica Maria Delcheva care în turul doi a trecut de Mădălina Ilie cu 21-15 și 21-8 (în primul meci a trecut de slovaca Tamara Prostinakova cu 21-15, 19-21, 21-10) și a doua favorită, slovena Petra Polanc, care a învins-o în primul său meci pe italianca Camilla Taramelli cu 21-15 și 21-11.

Un singur tur vineri la dublu feminin și calificare în sferturi

Sferturi dublu feminin

Sferturi dublu feminin

15 perechi au luat startul la dublu feminin, patru reprezentând gazdele. Echipa cap de serie numărul 1 a intrat direct în sferturi, iar celelalte 14 cupluri s-au luptat pentru accederea în această fază. Maria Alexandra Duțu și Ioana Grecea formează singura pereche românească prezentă în sferturi după ce franțuzoaicele Julie Ferrier și Leonice Huet s-au retras. Antonia Dan-Șuteu și Grațiela Nicolae au cedat cu 7-21 și 13-21 cu un alt cuplu din hexagon, Marion Le Turdu/Juliette Moinard; Mădălina Ilie și Andra Olariu au fost învinse în trei seturi (21-17, 19-21, 21-12) de perechea maghiaro-croată Reka Madarasz/Inga Sadaic, iar Cristina Soare și Denisa Stemate au pierdut (6-21, 5-21) cu a doua favorită, echipa poloneză Wiktoria Dabczynska-Aleksandra Goszczynska. Slovenele Ema Cizelj/Natasja Stovanje au trecut cu 25-23, 21-13 de moldovencele Elena-Alexandra Diordiev/Vlada Gynga. Slovacele Mia Tarcalova/Katarina Vargova au trecut cu 21-7, 21-8 de englezele Alexandra și Ana Maria Oprisan. Echipa slovacă va fi adversara româncelor Maria Alexandra Duțu/Ioana Grecea în sferturi.

Dublul masculin, la finalul primei zile

Dublul masculin a închis prima zi de la concursul găzduit de sala Constantin Jude. S-au înscris 21 de perechi, la fel ca la mixt. Două cupluri românești s-au aflat pe tabloul care a cuprins doar trei partide în primul tur. Andrei Badea și Daniel Popescu s-au numărat printre cele șase echipe care au luptat pentru ultimele trei locuri în optimi (turul secund). Românii au fost învinși de slovacii Peter Hrncar și Richard Smatlak cu 21-8 și 21-17. Aceștia aveau să obțină o altă victorie în turul doi, în fața dublului maghiar Gergo Pytel/Balasz Szenjai cu două seturi identice: 21-16. În ultimul sfert al zilei slovacii vor întâlni a doua favorită, echipa poloneză Michal Kikosicki/Adam Szolc. Aceștia au eliminat un alt cuplu maghiar, Mate Balint/Balint Papai. În aceeași jumătate de tablou se dispută un sfert francez. Kenji Lovang/Christo Popov (21-19, 21-14 în primul tur cu sârbii Mateja Manic/Nenad Milosevic și 18-21, 21-12, 21-9 cu cehii Jiri Kral/Tomas Svejda) joacă pentru un loc în penultimul act cu favoriții 4, Eloi Adam/Samy Corvee (21-12, 21-9 în optimi cu slovenii Tej Kolar/Ian Spiller).

Sferturi dublu masculin

Sferturi dublu masculin

Celalălt cuplu românesc, Florentin Gîscă/Mihai Grosu, a intrat direct în turul secund, dar slovacii Andrej Antoska/Jakub Horak au fost cei care au obținut accesul în sferturi după 21-12 și 21-11. În turul trei  îi vor întâlni pe principalii favoriți, cehii Petr Beran/Ondrej Kral care au trecut de sârbii Andrija Doder/Luka Milic cu 21-17, 16-21, 21-10. Sfertul secund se va disputa între francezii Maxime Briot/Fabien Delrue (21-19, 22-20 cu favoriții trei, slovenii Miha Ivancic/Rok Jercinovic) și finlandezii Justus Kilpi/Anton Monnberg (21-9, 21-11 cu maghiarii Marcell Granat/Barnabas Horvath, respectiv 21-14, 21-13 în primul tur cu perechea maghiaro-croată Zsombor Dulcz/Josip Melgic).

Cel mai scurt meci s-a disputat în competiția de dublu mixt unde slovenii Miha Ivancic și Petra Polanc au avut nevoie de doar 13 minute pentru a trece de italienii Davide Mitrotta/Camilla Taramelli cu 21-5 și 21-8. La polul opus s-a aflat un meci de pe tabloul masculin de simplu care a pus față în față doi polonezi. Pawel Smilowski și-a învins compatriotul Adam Szolc (favorit 7) după 51 de minute, scorul a fost 20-22, 21-12, 21-16. Rezultatele complete se găsesc AICI.

Sâmbătă de la ora 10 încep sferturile de finală, iar de la ora 16 se dispută semifinalele. Competiția se încheie duminică 28 august, finalele fiind programate între orele 10 și 14.

Acest articol a fost publicat în Badminton, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Badminton: