˝Leii˝ decolează victorioși de la Otopeni

BC Timișoara a învins pe CS Otopeni în deplasare, scor 89-70 (25:20; 19-21; 19:13; 26:16), și a obținut astfel prima victorie ˝afară˝ în acest sezon, ˝leii˝ din Banat  continuând startul fulminant de sezon.

Formația timișoreană a condus ostilitățile pe toata durata partidei, tehnicianul Predrag Badnjarevic permițându-și luxul de a-i introduce pe final și pe mai puțin experimentații Ionel Dodoc și George Toth. Singurele momente mai slabe  pentru baschetbaliștii timișeni au avut loc în cel de-al doilea sfert, care a fost și pierdut la două puncte diferență. La fel ca în partida disputată împotriva orădenilor la Timișoara, a doua jumătate a adus și desprinderea pe tabelă, ˝leii¨ având un avans maxim de 24 de puncte. Leontin Demaio, președintele clubului, s-a declarat mulțumit la finele meciului, lăudând prestațiile tuturor jucătorilor. Nenad Markovic nu a fost inclus în lot nici pentru această partidă, numărul de străini trecuți pe foaia de joc fiind limitat la 5.

În legătură cu situația lui ˝Shone˝, Demaio a punctat: ˝Avem această problemă, de a lăsa la fiecare meci un jucător străin în afara lotului. Ne-am asumat acest risc deoarece avem foarte multe meciuri, campionat, Liga Balcanică, cupa… Cu siguranță îi va veni și lui rândul, va interveni rotația, Shone e căpitanul echipei și un jucător extrem de valoros˝.

Cel mai bun marcator a fost Branko Cuic (foto) cu o linie statistică impresionantă: 21 de puncte, 8 recuperări, 4 assisturi. Acesta a fost urmat de Sarovic (17p), Popescu(14p), Siriscevic (13p), Archie (12p), Jovanovic (12p). Căpitanul Dan Păltinișanu  s-a remarcat prin cele 7 recuperări izbutite, deși nu a reușit să puncteze. 

Următoarea partidă a bănățenilor va avea loc sâmbăta de la ora 18 la sala ˝Constantin Jude˝, împotriva celor de la CSS Giurgiu, club care trece prin momente grele după trecerea în neființă a baschetbalistului american Chauncey Hardy. ˝Ne pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat, baschetul românesc nu avea nevoie de o asemenea tragedie. Meciul de sâmbătă rămâne însă o partidă de campionat ca oricare alta, cei din Giurgiu nu vor veni doar în excursie, deci trebuie să tratăm meciul ca atare˝, a conchis conducătorul timișorean.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 6 = trei

 


Ultimele articole din categoria Baschet: