˝Leii˝ vor să rezolve calificarea la Cluj

BC Timișoara se pregătește pentru meciul 3 împotriva celor de la U Mobitelco Cluj-Napoca, partidă ce va avea loc în această seară începând cu ora 20, acasă la trupa lui Marcel Țenter. Pentru bănățeni ar fi ideală o victorie în această partidă, un eventual triumf calificându-i pe aceștia în finala campionatului după doar 3 meciuri disputate în semifinale. O înfrângere a alb-violeților în meciul de astăzi ar amâna sentința calificării cel puțin până duminică, când tot la Cluj, s-ar disputa meciul 4. În cazul nefericit în care Archie&Co. ar pierde ambele partide din deplasare, seria se va muta la Timișoara pentru jocul decisiv.

Tehnicianul clubului de pe Bega, Predrag Badnjarevic, știe că, deși este 2-0 pentru timișoreni, nimic nu este încheiat, spunând că și elevii săi sunt conștienți de acest lucru.

˝Știm unde mergem, împotriva cărei echipe jucăm și în ce atmosferă. Deși nu va fi deloc ușor, va trebui să răspundem prin jocul nostru și să gasim o modalitate de a învinge acolo. Știm că publicul va pune presiune asupra noastră, dar același lucru se regăsește și în tabăra adversă. Știm să jucăm în astfel de condiții și cel mai important lucru este să reușim să etalăm un baschet de calitate pentru a ne întoarce cu o victorie de le Cluj.˝

Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 3, iar www.sporttim.ro vă va relata întâmplările de la fața locului, adăugând și imagini din sala ˝Horia Demian˝.

˝Timișoara a arătat în primele două jocuri că are o echipă solidă și joacă un baschet bun. Eu le cer jucătorilor mei dăruire totală în faza defensivă, acest lucru ne-a ajutat mereu în momentele grele și ne-a adus atâtea satisfacții. Sunt convins că avem ptuerea să învingem, mai ales dacă fanii vor veni în număr mare la sală și ne vor susține. Cine va avea tăria de caracter, disciplina interioară și calmul necesar, se va impune.˝

Marcel Țenter, antrenor U Mobitelco Cluj-Napoca

 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − cinci =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: