Badnjarevic îşi alege secundul la BC Timişoara: Milorad Perovic

Lucrurile se mişcă repede sub panouri, cu trei săptămâni şi ceva înaintea startului pregătirilor. Astfel, BC Timişoara şi-a completat stafful tehnic pentru sezonul 2011-2012 cu antrenorul Milorad Perovic (în foto), care cunoaşte foarte bine divizia A, după ce a mai lucrat în România la Rapid Bucureşti, Universitatea Mobitelco Cluj şi CSU Braşov.

Perovic, născut în 8 mai 1960 la Vrbas (Serbia) şi care a activat printre altele ca antrenor coordonator al centrului de tineret la „U” Mobitelco Cluj, va fi „secundul” lui Predrag Badnjarevic, dar se va ocupa şi de pregătirea fizică. “Antrenorul principal Predrag Badnjarevic a propus Comitetului Director ca Milorad Perovic să fie secundul său. Noi am analizat cererea şi credem că Perovic ne poate fi de ajutor, pentru a ne atinge obiectivele din viitorul sezon. Este recunoscut şi ca un bun preparator fizic, aşa încât ne-am dat acceptul, urmând ca Perovic să ni se alăture la 1 august, când se reuneşte lotul. Tot atunci vom parafa şi actele”, a spus Valentin Moldovan, membru al Comitetului Director la BC Timişoara.

Comitetul Director, la care a participat şi antrenorul Predrag Badnjarevic, a avut loc miercuri, 6 iulie.


Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + = 5

 


Ultimele articole din categoria Baschet: