BC SCM Timișoara a condus Steaua mai mult de 30 de minute dar a pierdut pe final. Alb-violeții au faultat de 12 ori în sfertul 4 și au oferit 19 libere adversarilor care au transformat 10

BC SCM Timișoara a pierdut pe final, acasă, cu Steaua CSM Eximbank București ultimul duel din grupa 1-6. Timișorenii au condus mai mult de trei sferturi din partidă, dar au cedat pe final și partida s-a încheiat cu scorul 80-84, pe sferturi: 25-13, 20-27, 14-14 și 21-30. Ambele formații au avut absențe importante la meciul care a durat aproape două ore. La gazde au stat în tribună din cauza accidentărilor Drăgușin și Flowers, iar Otasevic a fost trecut pe foaia de joc dar a rămas pe bancă. Bucureștenii nu s-au putut baza pe Paul și Baciu. Alb-violeții au intrat rapid în penalizare în ultimul sfert și le-au oferit oaspeților 19 libere din care au transformat 10.

Formația timișoreană venea după trei înfrângeri la rând în grupa 1-6 în care a jucat doar în primul meci cu întreg lotul valid. Steaua a avut în acest sezon dificultăți în meciurile din deplasare unde a înregistrat 7 înfrângeri. În prima parte a sezonului regulat cele două formații și-au împărțit victoriile, cu fiecare câștigând acasă: 85-71 la București și 86-82 la Timișoara. În meciul din grupa 1-6 steliștii s-au impus acasă cu 95-67.

IMG_7068Ambele echipe au abordat jocul din penultima etapă cu absențe importante. La gazde au fost în tribună Drăgușin și Flowers, accidentați, iar Otasevic s-a accidentat la ultimul antrenament și a fost și el indisponibil. A revenit Rambo care n-a mai jucat de când s-a accidentat la meciul de acasă cu Oradea, din 7 martie. La Steaua au lipsit, la fel ca la ultimul meci direct, Mihai Paul și Cătălin Baciu. Al doilea a stat pe bancă dar n-a intrat. Tudor Costescu a început partida cu Jeremic, Komatina, Popa Calotă, Diaz și Rambo. Jukka Toijala i-a trimis în formula de start pe Szijarto, Malesevic, Runkauskas, Dudzinski și Falker. Dudzinski a deschis scorul, de la distanță, iar Komatina marca primele două puncte ale gazdelor după care își ducea formația în avantaj, 4-3, profitând de turmover-ul de 24 de secunde al Stelei. Malesevic a egalat transformând una din două libere, Szijarto a încercat pressing pe repunere, iar Diaz a trimis mingea în coș după ce a recuperat ofensiv. Runkauskas a făcut 6-7, de după semicerc, iar Diaz i-a readus pe timișoreni în avantaj, 8-7.

Au urmat momente foarte bune ale gazdelor care s-au distanțat la 13-7 după „trița” lui Jeremic și coșul lui Diaz, găsit liber sub inel. Oaspeții au cerut primul time-out în minutul 6. Costescu l-a trimis în teren pe Păun. Dudzinski a marcat după recuperare ofensivă, Jeremic a scuturat din nou plasa de la distanță și Fraseniuc înscria pe sirenă și ducea scorul la 16-11. Popa Calotă a ajuns la 3 faulturi în minutul 8 și a fost schimbat cu Milencovici care a „redebutat” și acasă după ce la Cluj revenea pe parchet la mai mult de jumătate de an de la accidentarea din presezon. Jeremic a punctat pe contră, iar Păun după tranziția ofensivă rapidă și gazdele aveau dublul punctelor adverse: 22-11. Steaua a comis un nou turnover de 24 de secunde și roș-albaștri erau nemulțumiți că nu se fluiera fault la pătrunderi. Malesevic și Komatina au fructificat contre și la prima pauză scorul era 25-13. Ecartul s-a făcut mai ales prin reușitele de două puncte la care gazdele stăteau mult mai bine: 8 din 14 (57%) față de 3 din 9 ale oaspeților.

Zoran MilencoviciÎn sfertul secund a intrat și Tohătan la „lei”, iar Andrieș marca de la distanță pentru 28-13, cel mai mare ecart din această partidă. Dudzinski a răspuns cu un „3 points-play”. Gazdele erau cu patru români în teren: Andrieș, Tohătan, Milencovici și Păun, alături de Komatina care a jucat și pe poziția 5 cât era odihnit Diaz. Păun a dus scorul la 30-19 și Komatina a făcut 32-19 după assist-ul lui Tohătan din repunere. Falker a transformat una din două libere și Steaua a intrat în penalizare după trei minute scurse din sfert. Diaz a marcat ambele libere, Runkauskas a pătruns și a înscris, iar Szijarto s-a apărat la Tohătan să nu primească și oamenii mari au trecut mingea în terenul advers. Acest lucru s-a văzut când gazdele nu au găsit inelul în 24 de secunde. Runkauskas puncta de afară și strângea scorul la 34-25. Time-out BC SCM Timișoara. Shooter-ul stelist s-a lovit la cap după un duel cu Rambo și oaspeții au protestat că lituanianul a fost sancționat cu fault. Jeremic marca din nou de afară și ducea scorul la 39-27 și același căpitan a pătruns și a găsit coșul în ultima secundă de atac (41-29). Szijarto și Falker au dus ecartul la opt lungimi și la Steaua revenea și Runkauskas. Popa Calotă a ajuns la 4 faulturi cu două minute rămase din sfert. Falker transforma din nou o liberă din două și Malesevic, de la distanță, a strâns scorul la 43-37. Au urmat ratări de la linia de fault de ambele părți, iar scorul la jumătatea partidei era 45-40. Timișorenii au făcut mai multe greșeli în a doua perioadă de joc (4 față de una în primul sfert) și s-a văzut pe tabelă. Jeremic și Diaz aveau 13 puncte, iar Runkauskas 11.

În debutul sfertului trei steliștii au continuat să protesteze la deciziile arbitrilor, Jeremic puncta de afară, dar făcea și pași, iar Rambo transforma doar o liberă după time-out. Diaz era găsit din nou liber sub coș și făcea 51-44. A fost rândul lui Jeremic să protesteze că nu s-a dat fault și timișorenii făceau 24 de secunde. Runkauskas puncta de afară pentru 51-47. A urmat un nou moment cu proteste după ce Fraseniuc a fost sancționat cu tehnic (a cerut fault ofensiv la adversar). Jeremic a marcat trei libere și Komatina, găsit liber sub coș, ducea scorul la 56-47. Steliștii au comis iarăși 24 de secunde. Runkauskas a scuturat plasa de la distanță și scorul devenea 58-52. Au urmat pase greșite de ambele părți și Runkauskas îi întreba pe arbitri de ce e fault la orice atingere. Jeremic a avut singura ratare de la linia de fault, Runkauskas transforma de două ori și scorul la ultima pauză era 59-54. 15-20 era scorul la faulturi după trei sferturi.

Timișorenii au făcut rapid 4 faulturi, în prima jumătate a sfertului 4. Runkauskas a transformat una din două libere, iar Dudzinski puncta pe contră după alley-oop-ul ratat cu Diaz. Falker a egalat la 59 în minutul 32 și a ratat libera suplimentară după time-out-ul lui Costescu. Komatina și Diaz îi readuceau pe alb-violeți în avantaj, 63-59, dar Runkauskas (de la distanță) și Malesevic îi readuceau pe bucureșteni în avantaj după jumătate de oră în care timișorenii au fost în frunte. Oaspeții au avut o apărare mai energică în debutul ultimului sfert. Szijarto a ratat două libere, Runkauskas făcea 63-66 și Dudzinski a acumulat al 4-lea fault după un pick&roll a lui Diaz care a înscris coș cu fault și a egalat la 66. Același Diaz a marcat 2 libere pentru 68-66, scorul la jumătatea sfertului 4. Gazdele au încercat o apărare mai sus și Fraseniuc a pătruns destul de ușor pe centru. Și Jeremic a pătruns și a dus scorul la 70-68.

Runkauskas a ieșit din nou la rampă și a marcat de afară, 70-71. Jeremic a ajuns și el la 4 faulturi cu mai puțin de trei minute și jumătate până la final și a fost retras câteva momente pe bancă. Falker a ratat ambele libere, dar Runkauskas le-a transformat pe amândouă (a doua cu emoții). Komatina a înscris de la distanță și a egalat la 73. Malesevic a pătruns și a făcut 73-75. Rambo a ținut destul de mult de minge mai ales în ultima parte. Falker a ajuns la 4 faulturi și revenea Jeremic. Diaz a egalat la 75 de la linia de fault. Falker a dus ecartul la 4 lungimi (75-79) pentru oaspeți după un tip-in și un coș marcat în urma unui blocaj pentru Runkauskas la care pivotul timișorenilor a ieșit să-și ajute fundașul și Falker a profitat de spațiul liber din 3 secunde. Time-out BC SCM Timișoara cu 75 de secunde rămase din joc. Diaz a reușit un slam-dunk și Falker ieșea cu 5 greșeli personale. Komatina a marcat o liberă dar a ratat șansa să egaleze. Time-out Steaua. A ieșit și Popa Calotă cu 5 faulturi când mai era jumătate de minut. Malesevic a transformat ambele libere, iar după timpul de odihnă Jeremic a pătruns și a dus scorul la 80-81. Antrenorul Stelei nu a cerut time-out și timișorenii au ieșit la pressing sus. Mingea a ajuns la Runkauskas care a scos libere și le-a transformat când mai erau 20 de secunde. Jeremic a ratat de afară și Runkauskas a reușit să păstreze posesia. Malesevic a mers la linia de fault cu 3 secunde de joc și a ratat ambele libere dar tot el a recuperat (Diaz a ieșit cu 5 faulturi) și la a doua încercare a înscris una din două și a stabilit scorul final: 80-84 după un meci bun al gazdelor care nu au mai rezistat pe final. 6 schimbări de lider și 6 egalități s-au consemnat.

Runkauskas, cel mai bun marcator al meciului cu 34 de puncte

Marius Runkauskas a fost coșgheterul partidei cu 34 de puncte (7 „trițe”). Pentru Steaua au mai înscris: Malesevic 16 puncte, Falker 12 (double-double cu 13 recuperări), Dudzinski 10 puncte, Fraseniuc 6, Curry 4 și Szijarto 2 puncte. Au mai intrat Negoițescu și Darwiche. Mladen Jeremic și Adrian Diaz au fost cei mai buni marcatori alb-violeți cu câte 26 de puncte, Diaz fiind aproape de double-double cu 9 recuperări (7 ofensive). Pentru BC SCM Timișoara au mai înscris: Komatina 16 puncte, Rambo 5, Păun 4 și Andrieș 3 puncte. Au mai jucat Popa Calotă, Tohătan și Milencovici.

Oaspeții au avut șase posesii în plus: 84-90. Ambele formații au marcat jumătate din aruncările de două puncte: timișorenii 20 din 40, iar steliștii 18 din 36. Alb-violeții au marcat 6 „trițe” din 17 (35%), iar roș-albaștri au avut 9 din 21 (43%). Bănățenii au transformat 22 din 28 de libere (79%), în timp ce oaspeții au marcat 21 de libere din 34 (62%), având 10 aruncări de un punct din 19 încercate în ultimul sfert. 28 de recuperări au avut gazdele (9 ofensive/19 defensive) față de 35 (14/21). Alb-violeții au încheiat partida cu 27 de faulturi (12 dintre ele în ultima perioadă de joc), iar steliștii au avut 25 de greșeli personale (5 în ultimul sfert). 13-16 a fost scorul la mingi pierdute și 13-19 la puncte înscrise după aceste greșeli. 34-30 a fost la punctele înscrise din 3 secunde.

Clasament LNBM cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat

În etapa 31 s-au mai jucat: CSM CSU Oradea-BCMU Pitești (104-65) și BC CSU Sibiu-U BT Cluj (75-67) în grupa 1-6, respectiv BC Mureș Târgu Mureș-CS Phoenix Galați (91-75) și CS Dinamo București-SCMU Craiova (72-87) în grupa 7-10. Ultima etapă este programată miercuri 5 aprilie când toate meciurile se joacă de la aceeași oră: 19:45. BC SCM Timișoara se deplasează la BCMU Pitești și va încheia pe locul 5 dacă nu pierde la mai mult de 19 puncte diferență. CSM CSU Oradea va încheia pe locul 4 și este sigură prima poziție a clujenilor. Steaua CSM Eximbank și BC CSU Sibiu luptă pentru locul secund care va juca în primul tur de play-off cu BC Mureș. Bucureștenii se deplasează la Cluj, iar sibienii primesc vizita orădenilor. În grupa 7-10 meciul dintre Dinamo și BC Mureș nu mai are miză. La Craiova se va disputa finala pentru locul 8 între gazda SCMU și Phoenix Galați.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: