BC Timba – victorie cu emoții

În etapa a IV-a a diviziei B la baschet masculin, formația timișoreană BC Timba a întâlnit vineri după-amiază echipa secundă a clubului CSM Oradea. Gazdele au început foarte bine acest joc și se părea că vor obține o victorie lejeră. Tinerii sportivi orădeni au avut însă un sfert trei de excepție și au reușit să echilibreze partida. S-a mers de la egal la egal până în ultimele trei minute de joc. De abia atunci timișorenii au reușit să facă diferența și să câștige acest meci, scor final 92-82.

Antrenorul de la BC Timba, Bogdan Murărescu, a început acest joc în formula Cormoș – Popa – Pătru – Andrieș – Biro. De partea cealaltă, echipa a fost condusă de pe bancă de Călin Pop, secundul primei echipe de la CSM Oradea. El a mizat la startul partidei pe cinci-ul Hora – Pascu – Ciordaș – Andrei – Chereji, o garnitură cu talie superioară, dar și cu mai puțină forță decât cea timișoreană.

Totuși, sportivii de la Timba nu i-au lăsat prea mult să răsufle pe orădeni. După primul sfert erau deja 14 puncte pe tabelă, diferență care a crescut la pauza mare la 24 de puncte! Orădenii au jucat însă foarte bine în sfertul al treilea, unul cu extrem de puține reușite pentru timișoreni. Și aşa s-a ajuns la egal, iar soarta jocului a stat multe minute în cumpănă, avantajul balansând de o parte și de alta. În ultimele trei minute, timișorenii au trecut într-un presing agresiv pe tot terenul, apărare care s-a dovedit câștigătoare. Ei au recuperat mai multe mingi și le-au transformat în coșuri, salvând, în cele din urmă, victioria în acest meci în care au ratat nepermis de mult. A fost un nou joc foarte bun al lui Florin Popa, care pe final a reușit și faza meciului: “capac”pe aruncare de trei puncte, urmat de contraatac și finalizare prin dunk.

BC Timba Timișoara – CSM 2 LPS Oradea 92-82 (27-13, 27-17, 12-29, 26-23).

BC Timba (antrenori Bogdan Murărescu și Valentin Olariu): 4. Valentin Păcurariu 2pct; 5. Bogdan Cormoș 15pct; 6. Florin Popa 23pct, 5reb, 4ass; 7. Bogdan Betea; 9. Ovidiu Mogoșanu 5pct; 10. Bogdan Costa 5pct; 11. Ferenc Biro 8pct, 7reb, 3blocks; 13. Aref Gyori 3pct; 21. Alin Andrieș 5pct; 23. Daniel Pătru 16pct, 4reb, 4ass; 55. Aurelian Novac 10pct, 7reb.

CSM 2 LPS Oradea (antrenori Călin Pop și Alin Cureș): 4. Andrei Pascu 22pct; 5. Andrei Lung; 7. Raul Pop 3pct, 4reb; 8. Andrei Ciordaș 18pct, 9reb, 3blocks; 10. Laviniu Andrei  10pct; 11. Horia Hora 16pct, 4reb; 15. Cristian Chereji 13pct, 6reb, 4blocks; 43. Alexandru Darii.

În ultima etapă a turului BC Timba Timișoara se va deplasa pe terenul formației West Olimpia Phoenix Arad. La rândul său, BC Timișoara 2 (care a avut liber în etapa a IV-a) va întâlni pe teren propriu formația “U”-Mobitelco 2 Cluj.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× patru = 32

 


Ultimele articole din categoria Baschet: