BC Timişoara, capăt de linie: 91:79 cu Gaz Metan

Trist punct final de stagiune, cu un joc fără pic de miză, pentru două dintre cele 3 grupări care au mai sperat încă şi-n iarnă la prinderea fazei play-out dar n-au obţinut calificarea, trăgând aşadar pe dreapta încă de astăzi: BC Timişoara – Gaz Metan Mediaş 91:79 (45:41). În 1-8 va fi Ploieşti – Rovinari, Oradea – Craiova, Târgu Mureş – Piteşti şi Sibiu – Cluj…

Sârbul de 2,05 metri Nikola Gacesa, coșgeter cu 24 de puncte în BC Timișoara - Gaz Metan Mediaș 91:79

 

 

Şi totuşi, BCT măcar a încheiat sezonul cu o victorie, a patra în ultimele opt apariţii, 22:24, 23:17, 17:20, 29:18 cu „găzarii” ce au urmat-o în ierarhia finală, pe 11, triumf cu care „violeţii” şi-au mai dres parcă vocea pentru a spune „ne iertaţi, ne pare sincer rău, dar vă promitem că o vom lua mai cu sârg de la capăt!”

Iar publicul a fost chiar foarte receptiv, aplaudând fiecare reuşită a favoriţilor şi bucurându-se fără oprelişti pentru victorie, chiar dacă ştia că respectivele două puncte nu mai ajutau cu adevărat la nimic. Aşadar o despărţire în termeni buni, cu baterea palmei la mantinelă între jucători şi suporteri, însă orice altceva decât o victorie astăzi ar fi lăsat un gust şi mai amar, mai ales dat fiind că Gaz Metan nu s-a impus nicăieri în deplasare, cu excepţia ieşirilor la ocupantele poziţiilor 12-14, şi a descins pe Bega într-un picior, a se citi în 6 mari şi laţi, dintre care Tsiaras avea să acumuleze 5 greşeli personale, plus Solopa, doar un sfert de oră.

De fapt, sibienii, care se impuneau la finele turului cu 86:69, au avut un 2014 de dat uitării, influențat de pătrunderea în cea de-a doua fază a grupelor EURO Challenge, provocare ce le-a disipat forțele. În consecință, cu excepția primei apariții în campionat din acest an, 97:88 în 11 ianuarie cu SCM U Craiova, Gaz Metan n-a mai dispus de nici un club din primele zece clasate, reușind două victorii în ultimele 10 jocuri din Liga Națională respectiv 4 în ultimele 13 meciuri!

Iar bilanţul elevilor lui Marcel Ţenter pe alte terenuri a fost pe măsură, alb-negrii câștigând în deplasare în acest sezon doar la Timișoara, cu Timba, în noiembrie, la Chiajna, în decembrie, și la Constanța, în 2014.

Şi totuşi, aici, dacă n-ar fi fost 10 puncte timişorene la rând pe mijlocul ultimului sfert, cu Anthony Lee Ingram la pupitru, care au propulsat gazdele de la 68:68 la 78:68, odată ce „violeţii” au insistat pe jocul de tranziţie în faţa unor subţiri vizitatori care jucaseră şi miercuri, poate că alta ar fi fost soarta jocului.

Dar totul e bine când se termină cu bine, BCT impunându-se mulţumită preciziei superioare a aruncării, în special la cele de la distanţă în cazul coşgeterului Gacesa dar şi a lui Lee, fiecare cu câte 4, în comparaţie cu Jovanovic şi Conley, mai îndeaproape luaţi din scurt însă nici chiar în mână, dar şi graţie finalurilor mai bune de sferturi, şi pe căderea adversarilor.

Totuşi, despre Conley ar fi de zis că din nou s-a acoperit în plan defensiv, reuşind un nou double-double, cu 13 recuperări.

Mediaşul, în 5-ul de start Mandache, Shiloh, jucând cu un bandaj la gamba stângă, Dumitrescu, Tsiaras, Marojevic, a început mai bine pe mâna play-maker-ului de lot naţional Andrei Mandache, care le-a înscris primele 12 puncte, în vreme ce BCT a replicat cu 5 aruncări de la distanţă, dar abia a cincia din mâna lui Jovanovic. Timişorenii, la start cu Jovanovic, Lee, Conley, Gacesa şi Radulovic, au apelat şi la Vasojevic respectiv Lăpuşte după primele 5 minute, trecând în avantaj, 21:16, numai că finele primelor 10 minute le-au aparţinut vizitatorilor: 22:24.

Cu Jovanovic, Andrei, Conley, Lăpuşte şi Toth la startul sfertului secund, „violeţii” au alunecat şi mai mult, până la 24:30 în minutul 13, însă tentativele lui Lee şi Gacesa au avut succes, 38:37 în minutul 18, iar cei 2 au şi prins aripi cu aruncările de la distanţă.

Petricevic a apelat apoi şi la Milencovici, iar pe când Shiloh şi Mandache s-au dovedit a fi lipsiţi de idei la construcţie, neinspiraţi şi greşind copilăreşte, Gacesa a replicat prompt cu încă o aruncare de la distanţă!

Şi 45:41 la pauză, sfetnic bun pentru un tete-a-tete pe îndelete, Ţenter cu Mandache iar Petricevic cu Vasojevic.

Ce li s-o fi spus, numai ei ştiu, dar cert e că partea a doua a început cu un sec 0:8, Petricevic cerând time-out la 46:52. Şi a dres busuiocul, revenind brusc la 58:54, în minutul 25, şi încercând apoi o formulă şi fără Radulovic dar şi fără Toth, cu Lăpuşte împins cu succes în spaţiul de 3 secunde.

În consecinţă, ultimul sfert BCT l-a demarat cu un punct avans, care avea să se multiplice, pe fondul decăderii medieşenilor.

 

Una peste alta, o victorie de palmares, după un joc plăcut, care a avut aruncarea de start din mâna internaţionalului de rugby Eugen Căpăţână, moment după care se păstra şi un minut de reculegere, impecabil menţinut, în memoria lui Costel Moscalu, fost în anii ’90 şi la ELBA dar trecut weekendul precedent în nefiinţă, la 46 de ani, pe marginea terenului fiind, la cârma echipei sale, Poli Unirea Iaşi.

*

BC Timişoara: Gacesa 24 puncte, Lee 21p, Conley 11 puncte (13 recuperări), Jovanovic 11p (9 assists), Toth şi Lăpuşte – câte 7 puncte, Radulovic 6p, Vasojevic 4p.

Au mai jucat, fiecare sub 3 minute, Andrei, Milencovici şi Petrişor. Pe bancă: Filip. Fenn n-a mai fost prezent şi de această dată la teren.

Gaz Metan: Mandache 22 puncte, Shiloh 17p, Dumitrescu 12p, Marojevic 10p, Solopa 7p, Tsiaras 6p, Dumitru 5p. Au mai jucat circa un minut Cristiean şi Funar.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + noua =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: