BC Timișoara, învinsă pentru a treia oară de Energia Târgu Jiu în acest sezon

BC Timișoara a suferit a opta înfrângere a sezonului în Liga Națională, 70-84 (19-18, 14-19, 20-25, 17-22) pe propriul teren cu CS Energia Târgu Jiu. Reprezentanta României în FIBA Europe Cup a obținut doar a treia victorie în acest campionat. Oaspeții au înscris de șapte ori de la distanță în partea secundă, în timp ce timișorenii au marcat de șase ori de după semicerc în prima parte, dar au înscris doar trei „trițe” în partea secundă. Energia învinge pentru a treia oară formația timișoreană în acest sezon, după dubla victorie din Cupa României.

IMG_8814Vujadin Subotic a prins lotul pentru acest meci, deși nu a avut prea multe antrenamente în picioare după victoria de acum două etape cu Mediașul. Muntenegreanul a intrat în primul cinci alături de Petrișor, Jelenic, Smith și Djapa. De partea cealaltă, Energia i-a avut în formula de start pe Troupe, Eziukwu, Andrei (fostul jucător al formației timișorene), Radosavljevic și Diggs. Troupe și Subotic au marcat de după linia de 6,75 în primul minut al partidei, iar „trița” lui Djapa i-a dus pe timișoreni în premieră în avantaj, 6-3. Eziukwu și Radosavljevic au dus scorul la 8-14, iar Jelenic a scuturat de două ori plasa de la distanță și a egalat la 14. Oaspeții au înscris patru puncte și au revenit la conducere, dar Dundjerski a transformat două libere și Toth a reușit un „3 points play” cu care BC Timișoara a intrat la conducere la prima pauză: 19-18. Diggs și Santa au readus formația vizitatoare în avantaj (19-24). Primele puncte ale „leilor” în sfertul secund au venit după mai bine de două minute, Djapa și Subotic au punctat de la distanță pentru 25-24. Energia a trecut din nou în avantaj, Dundjerski a redus ecartul la o lungime (29-30), dar a fost sancționat cu tehnic și Troupe a înscris 5 puncte la rând pentru 29-35. Smith a stabilit scorul la jumătatea partidei: 33-37.

Subotic și-a trecut în cont o nouă „triță” și a strâns diferența la un punct, iar Troupe și Eziukwu au punctat pentru 38-44. După coșul de două puncte marcat de Toth a venit un „run” de zece puncte a oaspeților (3 libere înscrise de Guțoaia, 5 puncte Mack și 2 Troupe). Dundjerski și Toth au oprit seria gorjenilor (44-54), după care au urmat cinci puncte înscrise de „lei” de la linia de fault prin care s-au apropiat la 49-57. Mack a punctat de la distanță, Subotic a transformat doar una din două libere, Aktas a înscris de două ori de la linia de fault, iar Dundjerski a marcat de la distanță la ultima fază a sfertului trei, ducând scorul la 53-62.

Toth a reușit un „3 points play” și și-a apropiat echipa la 59-67, după care a venit un nou „run” al oaspeților care s-au desprins la 59-79 cu cinci minute și jumătate până la final. Opt puncte a lui Smith au redus diferența la 14 puncte (67-81) cu trei minute până la final. În ultimele trei minute doar Mack a reușit două puncte din acțiune, în rest s-a înscris doar de la linia de fault. S-a încheiat 70-84 și BC Timișoara rămâne cu o singură victorie în acest sezon. Energia a reușit să puncteze de 7 ori de la distanță în a doua jumătate a meciului, în timp ce „leii” au marcat doar trei „trițe” în partea secundă, după ce reușiseră șase în prima parte. BC Timișoara a încheiat partida cu 13 reușite din 29 de aruncări de două puncte (45%), 9 din 30 de aruncări de la distanță (30%), 17 din 25 libere (68%), au avut 30 de recuperări (10 ofensive/20 defensive), 17 pase decisive, 19 faulturi, 12 mingi pierdute și 2 intercepții. Energia Târgu Jiu a marcat 19 din 30 de aruncări de la semidistanță (63%; la pauza mare aveau 11 din 18 marcate); 9 din 23 „trițe” (39%) și 19 din 23 de libere transformate (83%). Gorjenii au încheiat partida cu 33 de recuperări (6/27), 19 pase decisive, 26 de faulturi, 15 mingi pierdute și 5 intercepții.

Porter Troupe și Lamont Mack au fost coșgheterii partidei cu câte 19 puncte, iar Eziukwu a reușit un double-double cu 16 puncte și 12 recuperări. Vujadin Subotic a fost cel mai bun marcator al formației timișorene cu 16 puncte, fiind urmat de George Toth și Kentwan Smith cu câte 15 puncte și 7 recuperări fiecare. Pentru BC Timișoara au mai înscris: Slobodan Dundjerski care a fost aproape de double-double cu 10 puncte și 9 pase decisive, Dalibor Djapa 8 puncte (7 recuperări) și Ivan Jelenic 6 puncte. Au mai intrat Petrișor, Reljic și Milencovici.

Pentru BC Timișoara urmează, la finalul săptămânii viitoare, o deplasare la Pitești, pe terenul unde alb-violeții câștigau Cupa României în primăvară. Energia va juca marți un alt meci în FIBA Europe Cup după care va întâlni acasă cealaltă reprezentantă a României în competițiile europene, Steaua CSM Eximbank București.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Baschet: