BCM Danzio forţată cu 21,1% de 3 puncte, Hoskins cu 32!

Impecabil costumat, la cravată, tânărul antrenor sârb Ljubomir Kolarevic a păşit însă cu stângul pe teren propriu în campionat, 61:70 cu craiovencele, după un debut cu 8:0 ce nu prevestea nimic rău pentru BCM Danzio, doar că procentajul modest al aruncărilor de două puncte, 35,3%, respectiv 3 puncte (21,1%), a scos în relief ziua slabă a pieselor cheie, cu excepţia lui Vukoje, şi în general o după-amiază demnă de dat cât mai repede uitării… „Nu suntem într-o situaţie bună, trebuie să uităm cât mai curând acest joc, să ne pregătim bine şi să câştigăm miercuri la Oradea!”, a spus antrenorul sârb, făcut şah-mat de cele 32 puncte ale lui Hoskins şi 28 recuperări ale negreselor, dintre care 14 în contul lui Greer!

Indecizie în apărare, imprecizie în atac: sferturi pierdute pe rând la 8, 6 respectiv zece puncte

Lăsând la o parte neajunsul unei noi programări neprielnice, vineri la ora 15,30, ce nu se preta debutului acasă în campionat al fetelor de la BCM Danzio, mai ales aflate cu un nou antrenor la cârmă şi 3 noi jucătoare din fostul spaţiu iugoslav, cărora li s-a adăugat pe parcurs Kine Kane, aflată la primele sale minute stagionale pentru Timişoara, după accidentare, a fost evident deja în primele zece minute că n-a fost ziua unora dintre baschetbalistele forte ale violetelor.

Ancuţa Stoenescu, care a jucat 24:14 minute, a reuşit doar o triţă din 7 aruncări, mai izbutind o aruncare liberă, o recuperare şi două asistenţe: 4 puncte în total. S-a impus conducătorul de joc Jovana Vukoje, cu patru puncte încă din start, şi reuşite în fiecare sfert, evoluând 34:08 minute: 5 din 8 la aruncări de două puncte şi 6 din 6 aruncări libere, cu 3 recuperări şi 4 asistenţe: în total, 16 puncte.

A secondat-o la puncte Martina Osterman, cu 10 în cele 21:21 minute jucate, din totalul celor 9 aruncări de două puncte, şi care a mai izbutit 7 recuperări.

În rest, Moroşan a marcat câte două puncte în fiecare din primele 3 sferturi, totalizând 6 în 21:27 minute, dar dintr-un total de 10 aruncări, plus cu 4 recuperări, iar Benţe şi-a adus contribuţia fix cu două triţe pe final: 6 puncte, în nici 5 minute jucate.

Biljana Pesovic a ratat în neştire în cele 22:32 minute jucate, şi anume toate cele 7 de două puncte, respectiv 4 din 5 de trei puncte. A totalizat 5 puncte, trei recuperări şi două asistenţe. Tot 5 puncte a marcat şi Raluca Alecu în cele 12:26 minute jucate, mai având şi două ecuperări şi o asistenţă.

Ca şi Ancuţa Stoenescu, cu 4 puncte din 24 de minute pe parchet, Andra Simona Haas, doar 20 minute în joc, a avut un procentaj de 40% la aruncările de două puncte, ratând două triţe şi având două recuperări şi un assist.

Henrietta Blejan a încercat şi ea trei aruncări de două puncte, reuşind doar una şi o aruncare liberă în cele peste 7 minute jucate, totalului de 3 puncte adăugându-i 3 recuperări şi un assist. A mai punctat Fatou Kine Kane, din două aruncări libere, reuşind şi 5 recuperări, secondând-o la acest capitol pe Osterman, cu 7.

Kolarevic a recunoscut că o asemenea prestaţie e inadmisibilă

Şi amintind de Kine Kane, s-a văzut că senegaleza îşi dă silinţa dar, neavând meciuri în mână, este încă pradă lipsei formei de meci. Un al doilea joc, miercuri, în deplasarea la Oradea, poate i-ar conferi o mai mare siguranţă în joc, un plus după perioada de convalescenţă. Cât despre Adina Stoiedin şi Cristina Zidaru, care au jucat peste 11 minute respectiv aproape 3, timişorencele au avut un impact foarte modest asupra modificării cursului jocului.

La final, Ljubomir Kolarevic a recunoscut că nu este admisibilă o asemenea evoluţie, spunând că BCM Danzio era pusă în gardă pe seama contraatacurilor rapide ale Craiovei: „Trebuie să schimbăm ceva înaintea deplasării viitoare. Suntem favoriţi dar trebuie să demonstrăm acest lucru şi în teren şi să găsim soluţii în acest sens. Dacă le-aţi observa în pregătiri, totul decurge perfect, conform aşteptărilor, şi la fel este şi atmosfera în cadrul lotului, ceea ce s-a văzut din prima secundă de joc. Însă trebuie ca jucătoarele să ofere în meciuri ceva înapoi din tot ceea ce s-a investit în ele, condiţii bune, salarii bune…”

Kolarevic a admis că a încercat o formulă defensivă împotriva remarcabilei Brandie Hoskins, sosită recent în tabăra oltencelor, dar în ciuda celor două bune luni de pregătiri, mai nimic nu s-a materializat vineri: 61-70.

Liviu Manea, uluit de acel 42:66 în contul craiovencelor, după 3 sferturi

Hoskins, incredibilă cu 13 din cele 17 aruncări de două puncte, a fost coşgeteră, cu 32 puncte, fiind secondată de Nataşa Mikic, cu 16, Bartee cu 9, Simionca, totalizând 7 puncte, şi Greer, cu şase. Cu alte cuvinte, doar cinciul de bază a punctat pentru Craiova! Greer, cu 14 recuperări, dintre care opt defensive, respectiv Bartee cu 8 şi Hoskins cu 6, au decis practic soarta jocului, făcând diferenţa, chiar şi spre surprinderea tehnicianului Liviu Manea: „Nu mă aşteptam sincer să ajungem la o diferenţă de 24 de puncte, mai ales că două jucătoare sunt abia la două săptămâni după sosirea lor la Craiova. Doar o jucătoare străină am avut la ora meciurilor din Cupa României, iar de-atunci au venit celelalte două, deci n-am avut prea mult timp de pregătire împreundă, dar Hoskins a fost remarcabilă. Am pierdut aici în retur cu 3 puncte şi dacă ne-am fi impus, prindeam play-offul 1-4…”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × cinci =

 


Alte articole legate de acest subiect: