BCM Danzio nu a putut opri liderul

Un scor de 32-32 spre sfârșitului sfertului secund, cu timișorencele de la BCM Danzio recuperând o diferență de 10 puncte, a dat oarecare speranțe spectatorilor. CSM Târgoviște, liderul neînvins al campionatului, s-a desprins însă la 7 puncte la pauza mare. A urmat un sfert trei foarte slab pentru gazde, iar în acele momente s-a conturat și diferența finală. Jocul s-a încheiat cu rezultatul BCM Danzio – CSM Târgoviște 51-76. Astfel, după ce triumfa cu 49 puncte avans cu doar 3 seri înainte, în îndepărtatul Sfântu Gheorghe, echipa lui Kolarevic a plonjat la un deficit de 25 de puncte acasă.

Ancuţa Stoenescu, cel mai bun joc al stagiunii: 21 puncte

Acceptată în divizia A după retragerea de acum doi ani, Târgoviște a adunat o trupă interesantă: mai multe internaționale ale României, plus două ucrainience, două americance, o sportivă din Congo și una originară din Belarus, dar și cu cetățenie română (Tămârgeanu). Lucrurile par a merge bine la echipă: CSM a câștigat clar nu numai acest meci de la Timișoara, dar și în deplasarea de  la Arad, principala contracandidată la titlu.

De partea cealaltă, Raluca Alecu este originară chiar din Târgoviște, iar Ancuța Stoenescu  a jucat mai multe sezoane la trupa din Dâmbovița. În partida de sâmbătă seara Stoenescu a făcut cel mai bun joc al său din acest sezon, secondată de pivotul Adina Stoiedin, care s-a bătut cu succes cu adversarele (a pus și 3 “capace”) până în momentul în care a acumulat 4 greșeli personale.

O contraperformanță neașteptată a realizat, însă, Biljana Pesovic, fără nici un punct marcat în 26 de minute jucate în acest meci ! De altfel, un sfert trei fără reușite pentru timișorence a conturat diferența pe tabelă. După ce oaspetele s-au desprins la peste 20 de puncte, jocul a curs spre un final liniștit.

În etapa viitoare BCM Danzio are o deplasare dificilă pe terenul echipei CSM Satu Mare (vicecampioana sezonului trecut), iar apoi urmează un meci mai ușor pe teren propriu, cu Universitatea Cluj

BCM Danzio Timișoara – CSM Târgoviște 51-76 (16-24, 16-15, 7-25, 12-12).

BCM Danzio (antrenor Ljubomir Kolarevic): 4. Andra Haas 5pct; 5. Miljana Pesovic; 6. Kine Kane 2pct, 7reb; 11. Cristina Zidaru; 13. Martina Osterman; 21. Adina Stoiedin 11pct, 4reb, 3blocks; 22. Raluca Alecu 5pct; 24. Ancuța Stoenescu 21pct; 42. Henrietta Blejan; 43. Jovana Vukoje 7pct, 5reb.

CSM Târgoviște (antrenor Florin Nini): 6. Alexandra Uiuiu; 7. Olena Samburska 12pct; 10. Florina Diaconu 2pct, 5reb; 12. Anca Șipoș 6pct; 13. Olena Zherzerunova 22pct, 10 reb – pivot ucrainean, folosită uneori și ca extremă, a fost MVP-ul acestui joc; 14. Geogiana Viorela Rus 6pct, 6reb; 15. Cristina Ciocan 5reb, 7ass; 20. Monique Coker 20pct, 5reb; 22. Tsinyangu Betty Kalanga 3reb; 23. Volha Tămârgeanu; 31. Chrissy Givens 8pct, 7reb, 5ass; 44. Andreea Huțanu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: