BCM Danzio se impune cu emoții la Rapid, una din formațiile fără victorie. Doar 7 libere din 20 transformate de timișorence

BCM Danzio Timișoara a obținut o victorie chinuită pe terenul Rapidului, formație în fața căreia nu a cunoscut gustul înfrângerii. Bănățencele s-au impus cu 60-52 grație unui sfert patru pe care și l-au adjudecat cu 23-10. Feroviarele au început partida cu 7-0, iar timișorencele au avut probleme în a găsi coșul în debutul primelor două sferturi. Meciul a consemnat revenirea Florinei Diaconu la Rapid, care nu a evoluat până acum în acest sezon, în timp ce la Danzio a jucat din nou Biljana Stankovic, care nu a intrat în ultimele partide.

Gazdele au început partida în formula Toma, Bejan, Matei, Constantin și Ene. BCM Danzio le-a avut în 5-ul de start pe Stankovic, Dumitrache, Lough, Mitov și Wilson. Debutul partidei a fost favorabil gazdelor care au profitat de ineficiența din atacul timișorean și s-au distanțat la 7-0. Stankovic a înscris primele puncte ale oaspetelor după 6:30 minute. Mitov a înscris de la distanță și a egalat la 9 la intrarea în ultimul minut al sfertului, iar Burlakova a reușit și ea să înscrie din spatele semicercului și a stabilit scorul la prima pauză: 12-9 pentru gazde.

Istoria din sfertul unu s-a repetat și în debutul sfertului secund. Grbic a ratat două libere ducând bilanțul echipei sale la 6 din 6 ratări de la linia de fault în primele 13 minute. Rapid a mărit ecartul la 17-9, iar Mitov a înscris primele puncte ale oaspetelor în minutul 5. Vlad le-a dus pe bucureștence la cel mai mare avantaj, de opt puncte (24-16), dar elevele lui Bogdan Bulj au marcat cinci puncte la rând înaintea pauzei mari, iar gazdele au intrat la vestiare în avantaj: 27-25.

Zorica Mitov

Zorica Mitov a fost una din cele mai bune jucătoare de la Danzio în meciul din Giulești (arhivă)

Wilson a înscris una din cele două libere de care a beneficiat, iar Stankovic a dus formația vizitatoare pentru prima dată în avantaj (29-27) în minutul 21. Echipa pregătită de Dan Militaru s-a distanțat din nou la 7 lungimi, ecartul a scăzut la trei, iar la ultima pauză s-a intrat cu scorul 42-37 pentru Rapid. Bejan a înscris pentru 44-37 și a urmat un „run” de 10 puncte al timișorencelor (cinci dintre ele ale lui Mitov) prin care au preluat conducerea cu 46-44. Constantin a egalat la 46. Diferența în favoarea oaspetelor a oscilat între două și șase puncte, avânt 54-48 cu patru minute până la final. Danzio a forțat aruncări de la distanță, dar Burlakova a fost cea care a înscris de după semicerc și a strâns scorul la 51-54 cu trei minute până la final. Grbic și Stankovic au înscris câte două puncte, Ene a pus pe tabelă ultimul punct al feroviarelor, iar Dumitrache și Stankovic au transformat câte o liberă și au stabilit scorul final: 60-52 pentru oaspete, pe sferturi: 9-12, 16-15, 12-15, 23-10.

Formația timișoreană își păstrează invincibilitatea cu Rapidul la capătul unei partide în care a avut de tras serios pentru a obține o victorie așteptată. BCM Danzio a transformat 7 libere din 20 (35%), procentaj care poate să coste scump în partidele cu formații mai bine cotate ca Rapidul, care ajunge la 6 înfrângeri din tot atâtea întâlniri în actuala ediție a Ligii Naționale. Timișorencele au înscris 19 aruncări de două puncte din 40 (48%) și 5 „trițe” din 21 de încercări (24%). Gazdele au marcat 16 din 43 de aruncări de la semidistanță (37%), 3 din 24 de la distanță (13%) și 11 din 15 libere (73%). Bănățencele s-au impus la recuperări: 49 (16 ofensive/33 defensive) la 40 (15/25). Bucureștencele au avut 16 pase decisive, 23 de faulturi, 15 mingi pierdute și 8 intercepții. De partea cealaltă s-au înregistrat 17 assist-uri, 15 faulturi, 19 mingi pierdute și 4 intercepții.

Biljana Stankovic a fost cea mai bună marcatoare a partidei cu 21 de puncte, la care a adăugat și 7 pase decisive. Decana de vârstă a echipei timișorene a revenit pe teren după ce nu a evoluat în ultimele întâlniri din cauza problemelor la tendon și a fost integralistă. Integralistă a fost și Zorica Mitov care a încheiat meciul în double-double cu 16 puncte și 15 recuperări. Tot double-double a reușit și Wilson cu 11 puncte și 11 recuperări. Grbic și Dumitrache au reușit câte 6 puncte. Pentru Danzio au mai jucat Zidaru și Lough, iar pe foaie au mai fost Șerb, Jaksic și Gheban. De la Rapid s-au remarcat Roxana Bejan cu 16 puncte și Natalia Burlakova cu 15 puncte și 7 recuperări.

BCM Danzio primește în etapa următoare vizita Olimpiei CSU Brașov în timp ce Rapidul se deplasează la liderul neînvins ACS Sepsi.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Baschet: