BCM Danzio Timişoara începe sezonul cu „dubla” din Cupa României, cu CSM U Oradea

Într-o incertitudine totală, dat fiind că sezonul trecut s-a încheiat în doar 14 competitoare, deşi se anunţau a fi 16 la startul campaniei 2012-2013, dar şi datorită faptului că nu toate prim-divizionarele au confirmat în timp util participarea la viitoarea ediţie a Ligii Naţionale de baschet feminin, BCM Danzio Timişoara şi-a aflat astăzi, totuşi, ţintarul calendarului competiţional pe 2013-2014, conform tragerii la sorţi a poziţiilor în tabela Berger.

Este vorba despre o nouă ediţie care se anunţă a porni într-un număr impar de participante, aidoma cazului din 2012, cînd, înaintea startului, nou-promovata ACS Târgu Secuiesc se retrăgea din întrecere. Ulterior, şi CS Olimpia a spus pas, la finele turului, continuând doar în Liga 2, de fapt întrecerea categoriei U23, adjudecată de timişorence, dintre numai 4 cluburi la start.

Dar surprizele mai pot apărea, cu prosoape aruncate sau alte înscrieri, cert fiind că Timişoara va avea parte de o lungă deplasare la nou-promovata CS Phoenix Galaţi, a 15-a participantă la viitoarea ediţie, unica în plus faţă de componenţa finală a sezonului 2012-2013.

BCM Danzio, care ţinteşte o nouă clasare în zona 1-8 a primei ligi, şi care îşi va reuni lotul la mijlocul lunii august, şi cu speranţa de a efectua, conform tradiţiei, un cantonament la Ocna Şugatag, în Maramureş, a aflat aşadar că va porni la drum cu o „dublă” în optimile Cupei României, cu codaşa ediţiei trecute, CSM U Oradea, ce urmează a avea loc la finele lui septembrie, după care va debuta şi în campionat, în primul week-end din octombrie. Prima manşă va avea loc pe Crişul Repede.

„Panterele roz” pregătite de profesorul Dan Ionescu, aflat mai ales în căutarea unui pivot în plus, ar urma ulterior să dea piept, în sferturile Cupei, cu învingătoarea dintre Sepsi Sfântu Gheorghe şi SCM U Craiova.

Ca repere, prima etapă a turului Ligii Naţionale feminine se va desfăşura în ziua de 5 octombrie 2013, cînd BCM Danzio va primi vizita vicecampioanelor din Târgovişte, după care va juca la Arad respectiv acasă cu târg-mureşencele, iar ultima etapă a turului va avea loc în ziua de 22 decembrie 2013. Prima etapă a returului se va desfăşura în ziua de 18 ianuarie 2014 iar ultima etapă a returului, în 2 aprilie 2014.

Ulterior, prima etapă a Play-off-ului şi Play-out-ului va avea loc în ziua de 11 aprilie 2014, iar ultima etapă a finalei ediţiei 2013-2014 se va juca pe 21 mai 2014.

Cupa României, ediţia 2013-2014, va deschide noua stagiune, cu 15 la start, dintre care campioanele arădence vor sta în optimi. 
Turul I este programat pentru datele de 24 şi 28 septembrie 2013, iar turul II în 8 şi 12 ianuarie 2014. Turneul Final 4 este programat pentru datele de 5-6 aprilie 2014.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei + = 12

 


Ultimele articole din categoria Baschet: