BCM Danzio Timişoara, prim eşec stagional la categoria U23

Două din exponentele şcolii timişorene de baschet fete, Bianca Blanaru, cu 13 puncte şi 11 recuperări, şi Adina Stoiedin, cu 11 puncte şi 17 recuperări, au reuşit double-double dintre cele 6 jucătoare utilizate astăzi de BCM Danzio în derby-ul de sub Feleac al Campionatului Naţional sub 23 de ani, suferind însă prima înfrîngere în această întrecere, la cel de-al optulea hop, în faţa unor gazde de la U Cluj apelînd la 10 dintre componentele prim-divizionarei ardelene care se înclina sîmbătă, tot acolo, în Liga Naţională, în duelul cu bănăţencele.

Prim-divizionare dintre care antrenorii timişoreni Dan Ionescu şi Veronica Gavrilă au convocat 6 componente pentru meciul de astăzi de la ora 15, dintre care coşgetera Thompson, Kilin şi Stoiedin au jucat toate cele 40 de minute, iar Blanaru, Fodor şi Zidaru au efectuat rotaţia pe celelalte două posturi.

Deşi timişorencele au dominat la capitolul recuperări, 44 la 37, şi au avut procentaje mai bune în aruncările de două puncte şi în cele libere, U Cluj le-a pricinuit un prim eşec, cu 67:65 (32:32), apropiindu-se astfel la doar un punct de BCM Danzio U23, 14 faţă de 15.

Timişorencele au cîştigat detaşat primul sfert, după care gazdele, cu o rotaţie mai complexă, au revenit prompt în meci, obţinînd o primă victorie în dauna liderului, pe sferturi cu 10:17, 22:15, 21:18 şi 14:15, după ce BCM Danzio se impunea cu 65:60 în primul turneu al categoriei, din noiembrie, la Bucureşti, respectiv cu 64:48 în cel de-al doilea, de pe malurile Begăi.

Doar fără Pricop şi Vincze dintre jucătoarele de prima ligă care cedau sâmbătă pentru U Cluj în faţa timişorencelor, cu 50:68, în etapa de Liga Naţională, dar marşînd acum din nou pe Meszaros, cu 16 puncte astăzi, Jones (13p), N. Pop (12) sau Ferenczi, cu 11 puncte, gazdele au condus după pauza mare cu o singură excepţie, cînd Adina Stoiedin egala la 56, uneori chiar şi cu 8 puncte avans în sfertul trei.

Avantaj care era deţinut spre finele sfertului secund de BCM Danzio, desprinsă şi la 10 puncte spre finele primelor zece minute şi imediat după prima pauză.

Învingătoarele au ochit 9 aruncări de 3 puncte, faţă de cele 3 ale timişorencelor, pentru care Antoinette Thompson a marcat 17 puncte, cu 7 recuperări, fiind urmată de Marta Fodor 16p (4 recuperări), Bianca Blanaru 13p (11 recuperări), Adina Stoiedin 11p (17 recuperări), Christina Zidaru 7p, şi Tunde Kilin 1p (7 assists).

Pentru timişorence a mai jucat Teodora Neagu (21 secunde). Pe bancă: Steiner, Filip, Bălăceanu.

* În celălalt joc al zilei secunde din turneul cu numărul 3 al categoriei U23, SCM U Craiova a obţinut primul succes al stagiunii, 72:49 cu descompusa CS Olimpia Bucureşti, clasamentul prezentîndu-se astfel: 1. BCM Danzio U23 15 puncte (7-1), 2. U Cluj 14p (6-2), 3. Olimpia 10p (2-6), 4. SCM U Craiova.

Turneul clujean ia sfîrşit mîine, cînd timişorencele dau piept cu codaşa SCM U Craiova, iar U cu SC Olimpia. Ultimul turneu al patrulaterului va avea loc la Craiova.

La finele acestei săptămîni BCM Danzio va reveni în competiţia Ligii Naţionale de senioare, cu o altă deplasare, la Târgu Mureş.

 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × = 64

 


Ultimele articole din categoria Baschet: