BCM Tymes – favorită cu U Cluj, la ultimul meci din tur pe propriul teren

BCM Tymes Politehnica Timișoara primește vizita Universității Cluj-Napoca în etapa a 12-a a Ligii Naționale. Întâlnirea de miercuri este ultima pe care timișorencele o joacă pe propriul teren în turul campionatului. Cele două formații s-au întâlnit în patru amicale înainte de startul sezonului și alb-violetele și le-au adjudecat pe toate.

BCM Tymes este favorită în confruntarea cu Universitatea. Clujencele au doar două victorii în 12 meciuri și ocupă locul 11 cu 14 puncte. Singurele succese ale ardelencelor au fost obținute în deplasare, în luna octombrie: 76-74 la Rapid București (în etapa a 5-a) și 89-47 la Craiova (etapa 7). Formația timișoreană este pe șase în clasament cu un bilanț de 6 victorii și 5 înfrângeri (17 puncte). „O să fie greu pentru noi. Este o echipă atipică ce se apără 40 de minute în zonă. Noi suntem favoriți pe hârtie, când te uiți la clasament, dar trebuie să arătăm pe teren. Îmi amintesc de cele 4 meciuri amicale, am avut mari probleme. Diferența a fost de trei ori sub patru puncte și o dată am bătut la zece puncte. Cred că acum e diferit. Noi suntem favoriți și sunt optimist pentru mâine”, ne-a declarat antrenorul timișorencelor, Ljubomir Kolarevic.

Bănățencele vin după înfrângerea de la Brașov și vor să câștige cu Universitatea. „Într-adevăr meciul nu  a fost chiar unul foarte bun din partea noastră, însă noi ne dorim să acumulăm încă o victorie și vom lupta să arătăm că a fost ceva întâmplător la Brașov”, ne-a declarat Alexandra Dumitrache. Tehnicianul alb-violetelor ne-a explicat unde s-a pierdut acel meci. „Nu am jucat atât de rău acolo. Am pierdut  meciul pentru că Brașov a făcut un meci perfect, cum am făcut noi aici cu Galați. E foarte greu să joci împotriva unei echipe care are doar 5 mingi pierdute în 40 de minute. Nu am avut o a doua șansă pentru contraatacuri sau pentru puncte ușoare jos. Nu am avut soluții să o oprim pe Jones care a înscris 37 de puncte și noi am avut doar două jucătoare care au marcat mult, Karakasevic și Pesovic, nu am găsit-o pe a treia. Diferența a mai fost la libere unde noi am avut 4 și ele 21”, a adăugat Kolarevic.

Înainte de startul oficial al acestui sezon, cele două formații au jucat patru meciuri amicale. BCM Tymes le-a câștigat pe toate patru. În cele două partide de la Cluj, scorul a fost 62-64, respectiv 61-67. Prima partidă disputată la Timișoara le-a revenit gazdelor pentru un punct, 57-56. La ultimul meci din seria de patru, cei doi antrenori au luat decizia să-și menajeze jucătoarele importante, de frica accidentărilor, iar alb-violetele s-au impus cu 66-50. Cele două formații s-au întâlnit în prima ligă de 14 ori și timișorencele conduc cu 8-6. Cinci dintre succesele ardelencelor au venit în primul sezon petrecut de alb-violete în prima ligă. Din dezonul 2010-2011 încoace, BCM Danzio s-a impus în toate meciurile cu miză dintre cele două echipe, de șapte ori, în timp ce clujencele au o singură victorie obținută în sezonul trecut, când bănățencele veneau după ce și-au asigurat calificarea în play-off și rezultatul nu mai conta.

Ljubomir Kolarevic crede că „dacă joacă om la om, avantajul nostru este sub coș, dar probabil se  vor apăra 40 de minute în zonă 1-2-2, sunt sigur. Probabil avem nevoie să jucăm foarte rapid, cu multe contraatacuri pentru că e prima soluție împotriva zonei. Dacă o să se apere în zonă o să încercăm să ducem mingea jos să vedem ce se întâmplă. Au trei americance pe care trebuie să le oprim. Amber Jones pe poziția 1 e un fundaș bun. Kristina Puthof King pe poziția trei este o marcatoare bună (coșghetera echipei cu o medie de 16,8 puncte/meci). Sub coș o au pe Annie Kassongo și au câteva românce tinere interesante”, a mai spus Kolarevic.

Jucătoarea de la Tymes, Alexandra Dumitrache, a trecut în sezonul trecut pentru o perioadă scurtă la adversarele de miercuri. „Clujul este o echipă bunicică dar nu cred că ne va pune foarte mari probleme, însă noi vom da tot ce va fi mai bun și vom lupta până în ultimul minut. Va fi un meci interesant, dar totuși cred că vom ieși victorioase”, ne-a declarat Alexandra Dumitrache. Jucătoarea care a evoluat în această vară și pentru naționala U20 a vorbit și despre cum se simte la formația timișoreană. „La noua echipă m-am adaptat destul de bine. Suntem exact ca o familie. Ne înțelegem foarte bine, atât noi ca și coechipiere, cât și cu antrenorii și staff-ul. Jocul mi se potrivește bine, am început să joc mai mult ca și extremă. Nu prea am fost foarte obișnuită dar văd că este ok și pe postul 2”, a adăugat Dumitrache.

Teodora Neagu va juca și ea contra fostei sale echipe. Extrema de forță de la Cluj și-a făcut debutul în prima ligă la BCM Danzio, cu care are în palmares titlul la U 23. Din acea echipă au mai făcut parte Marta Fodor și Tunde Kilin, jucătoare formate la Cluj. Au mai jucat pentru ambele echipe: Corina Moroșan, Silvia Prejban (fostă Ondreikovics), Bianca Barbu, Silvia Grădinaru și Andrada Csender.

Ivana Jovovic va juca din nou pentru timișorence în meciul din etapa a 12-a, după ce a lipsit o lună și jumătate din cauza accidentării din prima etapă. „Probabil Jovovic o să joace dar nu foarte multe minute pentru că intră prima dată după 27 septembrie. E pregătită atât fizic, cât și psihic”, a mai spus Kolarevic, care a fost completat de Alexandra Dumitrache: „chiar dacă vine după o accidentare ea a avut recuperare, a tras tare și cred că o să fie un plus pentru noi”.

Meciul dintre BCM Tymes Politehnica Timișoarași Universitatea Cluj-Napoca se va juca miercuri de la ora 15 la sala Constantin Jude. Partida va fi arbitrată de Alin Dragoș și Mate Andras Stretea, iar comisar delegat din partea FRB este Takacs Karoly . Timișorencele vor încheia turul pe terenul campioanei CSM Târgoviște la finalul săptămânii.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 4 = zero

 


Ultimele articole din categoria Baschet: