BCM Tymes caută cu Oradea prima victorie cu Bogdan Bulj pe bancă

BCM Tymes Politehnica Timișoara primește sâmbătă vizita ultimei clasate în etapa a 17-a a Ligii Naționale. Partida cu Universitatea CSM Oradea  este un bun prilej pentru bănățence să obțină un prim succes cu Bogdan Bulj pe bancă, după ce au pierdut primele două partide în care au fost conduse de sârb. Bănățencele au câștigat toate întâlnirile dintre cele două echipe în ultimii cinci ani și vor să adauge o nouă victorie cu una din formațiile de la coada clasamentului.

BCM Tymes- Phoenix Galați 82-57Universitatea CSM Oradea este ultima în clasament la ora actuală, cu 17 puncte, după ce a obținut doar 2 victorii în actualul sezon și a pierdut 13 partide, plus alte două înfrângeri în Cupă. Orădencele ocupă această poziție pentru că au cu două partide mai puțin disputate față de Rapid București, formație care a obținut un singur succes în această stagiune de campionat. Universitatea nu a jucat încă în 2015  după ce partida din etapa a 16-a, pe propriul teren cu CSM Târgoviște, a fost amânată pentru 15 ianuarie. Astfel, ultimul meci disputat de echipa Adrianei Niculescu a avut loc pe 8 decembrie și a fost pierdut cu 75-87 la Cluj. De cealaltă parte, timișorencele sunt pe locul 8, cu un bilanț de 7 victorii și 9 înfrângeri. Alb-violetele au încheiat anul cu o serie de cinci înfrângeri consecutive. Trei dintre acestea au venit în campionat, cu marile favorite la titlu CSM Târgoviște, ACS Sepsi SIC și ICIM Arad, iar celelalte două în Cupă, cu formația din Covasna. Primul meci din 2015 a adus o nouă înfrângere pentru timișorence, la 61-73 la Alexandria, pe un teren foarte greu.

Antrenorul venit la Timișoara în luna decembrie are parte de un prim meci accesibil pe banca lui Tymes, după ce și-a făcut debutul în derby-ul vestic, cu Aradul și a început anul cu o deplasare complicată. Adversara de sâmbătă, U CSM Oradea, nu a mai cunoscut gustul victoriei contra timișorencelor de la finalul lui 2009, astfel că alb-violetele ar putea să-i ofere prima victorie lui Bogdan Bulj. Meciul tur s-a încheiat cu victoria timișorencelor, cu 71-60. BCM Tymes le va avea în plus la acest meci pe Maksimovic și Jovovic, ultima n-a jucat la acea partidă din cauza unei accidentări. Orădencele au repatriat-o în luna decembrie pe Alexandra Vlaicu, jucătoare ce a evoluat în prima parte a sezonului la Rapid. Pe lângă Vlaicu, gruparea din Oradea a mai adus o jucătoare americană, Alford Quentori, care n-a jucat încă pentru noua sa echipă.

Partida dintre BCM Tymes Politehnica Timișoara și Universitatea CSM Oradea se va disputa sâmbătă de la ora 17 și va fi arbitrată de Cosmin Prișcă și Răzvan Opriș, supervizați de Marian Oprea.

 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + = 6

 


Ultimele articole din categoria Baschet: