Continuă blestemul Ligii Balcanice

BC Timișoara a pierdut marţi seară pentru a treia oară la două puncte diferenţă în Liga Balcanică, întrecere în care a debutat în premieră pe 25 octombrie, 79:77 (28:19, 10:23, 23:19, 18:16) în fieful muntenegrenilor de la KK Mornar Bar, înregistrând astfel cea de-a patra înfrângere din 5 jocuri disputate în BIBL. Înzăpeziţi vreme de 5 ore în trenul ce-i ducea spre zona Adriaticii, călătoria extinzându-se din nefericire pe durata a 20 de ore, până marţi după prânz, timişorenii au început slab dar în pofida faptului că s-au văzut în avantaj atât la pauza mare cât şi în minutul 39, la 74:71, au cedat cu 14 secunde înainte de final: a doua deplasare, după cea din Bulgaria, al doilea eşec la două puncte…

După un început foarte slab al bănățenilor, aceștia și-au revenit rapid în cel de-al doilea sfert, intrând chiar cu avantaj la pauză: 42-38. Au urmat apoi două sferturi extrem de disputate, câștigate însă la mustață de muntenegreni, care au reușit să etaleze baschetul mai bun atunci când au avut cea mai mare nevoie, pe final de joc.

Deşi au 4 înfrângeri în această competiţie, baschetbaliştii antrenaţi de Predrag Badnjarevic și Milorad Perovic păstrează în continuare şanse de calificare, mai având încă 5 jocuri de disputat la începutul anului viitor. „Leii din Banat” păstrează şanse reale şi din prisma jocului prestat, care, în ciuda înfrângerilor, a fost per total unul de calitate. Deocamdată, după un al treilea eşec în BIBL la doar două puncte diferenţă, s-ar putea spune că timişorenilor le lipsește și acel dram de noroc de care ai nevoie mai ales în partidele extrem de echilibrate.

Cei mai buni marcatori din rândul ˝leilor˝ au fost Bogdan Popescu și Dominique Archie, cu câte 14 puncte, urmați de Nikola Jovanovic (13p), Markovic (11p), Zlatko Jovanovic (10p), Păltinișanu (8p) și Siriscevic (7p).

Pentru BC Timișoara urmează o nouă confruntare dificilă, sâmbătă de la ora 18:00, la sala ˝Constantin Jude˝, împotriva formației de pe locul 3, CSU Atlassib Sibiu, în runda a XII-a a Diviziei A, reîntâlnirea cu competiţia Ligii Balcanice având loc pe 17 ianuarie, în deplasare la Beograd, pentru jocul din etapa a XI-a, cu OKK. Ulterior, BC Timişoara va evolua acasă cu BC Rilski Sportist (24 ianuarie), la Skopje, în 7 februarie, în Israel (22 februarie) şi acasă cu KK Mornar Bar, pe 6 martie.

Primele 3 clasate în Grupa A merg mai departe, ierarhia la zi fiind 1. BC Galil Gilboa – 8 puncte (4 4 0), 2. KK Mornar – 8 (5 3 2), 3. BC Rilski Sportist – 7 (4 3 1), 4. BC Timişoara – 6 (5 1 4), 5. KK Torus – 4 (3 1 2), 6. OKK Beograd – 3 (3 0 3). Ultimele jocuri ce completează finele turului competiţiei sunt Galil Gilboa – KK Torus, pe 14 decembrie, OKK Beograd – BC Rilski Sportist (20.12) şi OKK Beograd – KK Torus (11 ianuarie 2012).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: