CSM Steaua o imită pe BC SCM Timișoara. Victorie afară la a doua încercare. Decisivul, luni la București

Deloc n-a mințit clasamentul Ligii Naționale de baschet masculin înaintea fazei play-off, vecinele ierarhice CSM Steaua și BC SCM Timișoara oferind și cel mai echilibrat sfert de finală, indecis chiar și după 4 confruntări, așa încât este nevoie de una decisivă, peste numai 3 seri, ocupantele locurilor 4 și 5 mutându-se înapoi la București. După ce primele două clasate, din Cluj și Sibiu, s-au calificat în semifinale cu câte 3 succese fără replică, iar orădenii de pe locul 3 în cea de-a patra întâlnire, câștigată tot în această seară la Pitești cu 67:74 (38:39), 3-1 la meciuri, cei din capitală și-au salvat pielea în sala ”Constantin Jude” copiind revirimentul bănățenilor de săptămâna trecută pe Dâmbovița, printr-un triumf afară după o înfrângere pe același parchet cu două seri înainte: 2-2 la meciuri.

Punct și de la capăt. Patru directe în ultimele nici 10 seri în urma cărora vecinele de clasament n-au putut fi despărțite și implicit un decisiv pe terenul înfruntării inițiale. Dacă s-ar ține cont de șablonul calificării din sferturi a primelor trei clasate, toate în condiții de deplasare, atunci timișorenii ar ține să arate că nu fac excepție de la regulă, însă avantajul terenului a trecut din nou de partea formației mai bine clasate după faza Grupei 1-6.

Timișorenii au avut ocazia să facă rocada ierarhică și să intre în semifinale prin valorificarea terenului propriu în meciul 4 al sfertului de finală cu CSM Steaua, abordat pe val vineri de la ora 19 de elevii lui Tudor Costescu după răsturnarea scorului general prin victoria de la București și cea de miercuri în sala ”Constantin Jude”, însă au împărtășit soarta oponenților lor din capitală de a nu învinge și în cea de-a doua partidă acasă la rând.

Alb-violeții au început încurajator, conducând și cu 9 puncte avans în sfertul doi, însă, într-o traiectorie în oglindă față de întâlnirea de miercuri, și-au pierdut puțin mai apoi suflul și luciditatea, plătind tribut eforturilor din urmă cu două seri de a duce la bun sfârșit cursa de urmărire, ajunși din urmă de oboeală. Pe fondul căreia vizitatorilor le-a fost mai lesne să le blocheze piesele cheie tot mai aprig odată cu trecerea timpului.

CSM Steaua s-a impus cu 64:74 prin a încasa treptat tot mai puține puncte, după ce a pierdut sfertul 1 cu 25:20 și a intrat la pauză cu un avantaj de un punct după 17:23 în sfertul secund, desprinzându-se în cel de-al treilea cu 12:21 și conservând apoi prin înghețare avantajul luat, 10:10 într-un ineficient sfert patru.

Igor Mijajlovic a marcat și dintr-o aruncare de 3 puncte, 5:0 după primele faze, bis apoi până în minutul 2, 8:2, iar timișorenii au rămas permanent în față în sfertul I cu excepția egalării reușite de oaspeți după 7 minute, 15:15, dar la care Komatina a răspuns în doar 20 de secunde printr-o ”triță”.

25:20 înaintea sfertului secund, început la fel de bine de gazdele care adulmecau intrarea în semifinale, Popa Calotă majorând diferența la 29:21 iar Drăgușin chiar și la 9 puncte, 31:22 în minutul 13. Avans menținut și la mijlocul sfertului, 38:29, dar comprimat într-un singur minut la 39:36, semn al revirimentului celor din București. Care aveau să primească în ultimele două treimi ale timpului de joc tot atâtea puncte precum în prima.

Mai mult, Flowers a egalat iar Lapornik a preluat conducerea pentru steliști tot din aruncări libere, 42:43 la pauză, sugestiv în privința echilibrului instaurat în aceste dueluri după cel inaugural, dominat de bucureșteni.

Care le-au făcut timișorenilor viața tot mai grea în atac, Mijajlovic dând semne inițial că BC SCM ar mai putea reveni la conducere, prin a reduce la limită din handicap, 44:45 la două minute după pauză, foc de paie prin prisma următoarelor două, care au adus desprinderea, 44:52 și cu un tehnic împotriva lui Drăgușin, decizie neînghițită în tribună.

Komatina a întrerupt doar momentan iureșul bucureștean printr-o altă triță, însă se ajunsese deja la 47:58, diferență pe care vizitatorii au conservat-o prin înghețare, blocând majoritatea atacurilor elevilor lui Costescu, forțați a încerca de la distanță, însă fără precizie, absentă precum cu două seri înainte în tabăra oaspeților și la aruncările de două puncte, cu 20 ratate, dar și prelungindu-și raidurile ofensive la trecerea timpului.

Astfel, trupa bănățeană a putut doar cel mult replica prin aceeași monedă în închistatul sfert 4, la ”trița” lui Runkauskas și cea a lui Komatina, la punctele lui Fraseniuc și cele ale lui Popa Calotă, Flowers semnând apoi altă ”triță” pe un teren pe care evolua cândva în maieul gazdelor.

S-a încheiat cu cele 10 puncte diferență deținute după sfertul trei, detașându-se de la oaspeți cel mai mult utilizat component al lor, Randal Alan Falker, cu 12 recuperări și 9 assists în peste 31 de minute acumulate, pe de altă parte Flowers acumulând 5 greșeli personale iar Zekovic și Fraseniuc câte 4.

Câte 9 marcatori de fiecare parte, unii de bază cu cifre atipic de mici la învinși, ca o explicație a eșecului dar și indicând anihilarea lor de către steliștii tot mai aprigi defensiv încă din sfertul secund, Komatina înscriind 15 puncte, Mijajlovic 14, Popa Calotă 10, Jeremic 6, Burdgess 6, Stevanovic 4 iar Diaz, Gheorghe și Drăgușin câte 3, pe când de la câștigători tocmai Flowers cu 19, Runkauskas 16, Falker și Lapornik câte 9, Zekovic, Fraseniuc și Darwiche câte 5 fiecare, Marinov 4 iar Baciu două puncte.

 

 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − = unu

 


Ultimele articole din categoria Baschet: