CSȘ Bega, succese acasă în etapa a patra din cadrul Campionatului Național U13 masculin

Așa cum anunțam, sâmbătă 10 noiembrie s-a disputat în sala “Profesor Mircea Albu” din Timișoara turneul cu numărul 4 din cadrul Campionatului Național de baschet la categoria sub 13 ani, masculin. Așadar, de această dată, timișorenii au fost gazdele turneului, disputând două meciuri în compania celor de la ASC ID Îngerii Băniei Craiova și CSU Sibiu.

CSȘ Bega – U13

Astfel că, începând cu orele 12:30, s-a jucat meciul ACS ID Îngerii Băniei – CSȘ Bega Timișoara, o partidă disputată, cu acțiuni frumoase, însă și destul de dur, cei din Craiova având 4 eliminări din cauza greșelilor personale.

Întâlnirea s-a încheiat cu victoria celor de la CSȘ Bega Timișoara cu scorul 56:49, pe sferturi 15:8, 12:11, 10:19, 19:11. Trecând peste lipsa de fair-play, comportament total inadecvat din partea oaspeților din Bănie, precum și presiunea antrenorilor oaspeți, a fost un meci frumos, intens, meci în care baieții lui Ciprian Prejban s-au mobilizat și au jucat exemplar.

Al doilea meci disputat a început în jurul orelor 16:30, juniorii bănățeni avându-i adversari pe cei de la CSU Sibiu. S-a jucat un pic mai relaxat, mai curat, așa cum ar trebui să se desfășoare un meci de baschet la această grupă de vârstă, și nu numai. Scorul pe reprize a fost: 20:9, 9:11, 11:6, 11:8, iar rezultatul final, CSȘ Bega Timișoara – CSU Sibiu 51:34.

Încheind etapa a 4-a pe primul loc în cadrul primei grupe valorice regionale, CSȘ Bega este în plutonul fruntaș din țară, alături de CSȘ Nr. 5 București, Dan Dacian Portocaliu și UBT-1 Cluj Napoca.

Urmează încă un lung șir de etape, în total disputându-se un număr de 12 runde, după care turneul final format din ocupantele primelor două locuri din cadrul grupelor 1 valorice de pe regiune. Junii baschetbaliști timișoreni speră să rămână pe poziții, acolo unde sunt, prin cât mai multe jocuri bune, astfel încât să poată tinde la turneul final și mai departe…

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Baschet: