Cu timişoreanul Vlad Szekely apt o jumătate de campanie, România U18, locul 16 în Divizia B europeană

România debutează joi seară în prima fază de calificare la turneul final al Campionatului European de baschet masculin pentru seniori din 2015, urmînd a primi Bulgaria într-un joc dintr-o grupă şi cu Islanda în componenţă, dar pînă atunci să notăm încheierea pe scut de către „tricolori” a unui alt Campionat European juvenil de Divizia B disputat în această vară.

În septembrie va avea loc Campionatul European din Slovenia, cu 24 de selecţionate la start însă nu şi cu România, printre Cenuşăresele calificărilor, spaniolii sperînd la această a 38-a ediţie să păstreze trofeul cîştigat în ultimele două finale, împotriva Franţei respectiv Serbiei, apropo de care, Yugoslavia are 8 titluri continentale.

Dar în linie cu contraperformanţele seniorilor par a fi şi rezultatele selecţionatelor juvenile, cum s-a dovedit de 3 ori în această vară, ca o notă proastă pentru F.R. Baschet sau, mai exact, pentru strategia sa de încurajare a importurilor ieftine şi în general ineficiente, cu efecte asupra propriilor „pepiniere”. Cum ni-i creştem, aşa îi şi avem, dar importante sunt simpozioanele, cocktail-urile şi atitudinea „pollitically correct”, cu zîmbetele de carton de rigoare, nu prea mult altceva.

România a sfîrşit pe un modest loc 16 în turneul Diviziei B al Campionatului European de baschet băieţi sub 18 ani, încheiat ieri la Strumica, în Macedonia, fiind învinsă şi pentru a doua oară de elveţieni, în jocul de clasament, cu 58:62 (18:39).

Timişoreanul Vlad Szekely, baschetbalist al lui CSŞ Bega care în 10 iunie a împlinit 17 ani, n-a evoluat însă în ultimele 4 jocuri ale „tricolorilor” la întrecerea naţionalelor sub 18 ani din eşalonul secund continental, după ce în primele patru partide apărea în medie 17 minute pe meci, ulterior mai jucînd 7 minute contra Israelului.

Cu 3 victorii şi 6 înfrîngeri, românii au fost departe de a spera la prinderea podiumului şi implicit calificarea în Divizia A, adjudecată la sub 18 ani de Turcia, cu 81:74 în finala contra Croaţiei. Spania a luat la mustaţă bronzul european, 57:56 cu Letonia.

Cît despre Divizia B, Muntenegru a cîştigat finala în dauna Poloniei, cu 64:63, în eşalonul I mai calificîndu-se şi Belgia, care a dispus în partida pentru locul 3 de gazda Macedonia.

Rezultatele României U18 în Divizia B a Campionatului European: 76:75 cu Slovacia, 63:81 cu Suedia, 76:51 cu Scoţia, 82:83 cu Elveţia, 48:75 cu Israel, 69:74 cu Portugalia, 63:55 cu Belarus, 56:76 cu Norvegia, 58:62 cu Elveţia.

 

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × = 9

 


Ultimele articole din categoria Baschet: