Declaraţiile conferinţei de presă premergătoare găzduirii începând de joi de către Timişoara a Diviziei B în Campionatul European U18 de baschet feminin

În componenţa Florin Covaciu, antrenor principal al selecţionatei feminine sub 18 ani a României, cu două sportive de la CSŞ Bega şi BCM Danzio Timişoara în alcătuire, Adrian Voinescu, responsabil federal cu relaţiile internaţionale şi organizarea de evenimente, şi Leontin De Maio, manager general al BC Timişoara şi preşedinte al comitetului local de organizare, baschetul autohton a prefaţat astăzi de la ora 11, în sala „Constantin Jude”, competiţia Diviziei B a Campionatului European U18 de baschet fete, ce va demara începând de joi pe malurile Begăi, dar şi la Oradea, în sala „Antonio Alexe”. Iată declaraţiile şi repere ale întrecerii…

Leontin De Maio, selecţionerul Covaciu şi federalul Voinescu, introduşi în scenă de Adrian Schindarli, ofiţer de presă BC Timişoara

 

 

Mai norocoşi decât Sporttim, care rămânea lunea trecută înţepenită pe parchetul sălii „Constantin Jude” în tentativa de a fotografia terenul, cu grave deficienţe în urma aplicării unor noi staturi de vopsea, galbenă pe suprafaţa de joc şi albastră în preajma băncilor de rezervă, cei 3 s-au adresat din colţul mass-media amplasat pe o porţiune albastră fără a rămâne pironiţi locului şi subliniind că mai totul este în ordine şi conform inclusiv cerinţelor inspectorilor FIBA, deşi e cât se poate de vizibil, sub panouri, contrastul între părţile mate respectiv lucioase ale parchetului, în plus orice pas făcut de junioarele U18 pe suprafaţa de joc la antrenamentul premergător întâlnirii cu presa având un „scrâşnet” aparte celui specific.

În fine, cei 3 parcă au plutit deasupra parchetului albastru iar vorbele au curs fluent în cadrul conferinţei în privinţa căreia Leontin De Maio a admis că a fost organizată „oarecum în pripă” şi „între inspecţiile referitoare la sală”, în care „s-au rezolvat problemele constatate în ultimele două săptămâni”.

România U18 va debuta în competiţie joi 17 iulie, la ora 18, în sala „Constantin Jude”, contra Muntenegrului, în primul joc al Grupei D, după care, de la ora 20, va urma duelul Ucraina – Ungaria, celelalte adversare ale „tricolorelor” în seria patrulater, pe care le vor întâlni sâmbătă 19 iulie respectiv luni 21 iulie, tot de la ora 18. Şi meciurile Grupei C, începând tot de joi, cu Israel – Islanda, de la ora 13,30, şi Anglia – Danemarca, de la 15,45, vor fi găzduite tot de sala „Constantin Jude”, în vreme ce întâlnirile grupelor A şi B vor avea loc cu punct de start tot joi la Oradea, programul primei zile fiind Letonia – Germania (Grupa A), Finlanda – Bulgaria (B), Bosnia & Herţegovina – Luxemburg (A) şi Irlanda – Estonia (B). Aşadar 16 reprezentative, dintre care doar primele 3 clasate la finele celor 11 zile de întrecere, pe 27 iulie, vor obţine promovarea în Divizia A a categoriei fetelor sub 18 ani, care se dispută în aceeaşi perioadă în Portugalia.

„Sigur că sunt şi probleme, le-am văzut şi noi, dar trebuie spus despre Primărie că ceea ce s-a reuşit e graţie lor şi au făcut totul într-o lună de zile. Competiţiile din sală s-au terminat la finele lunii mai, după care au început lucrările, aşa încât toate aceste îmbunătăţiri au fost realizate într-o lună, ceea ce nu e lucru puţin, cu un efort important”, a început prin a explica Leontin De Maio, continuând: „Mulţumesc totodată şi Federaţiei Române de Baschet care a gândit găzduirea acestei competiţii de către Timişoara şi Oradea ca pe o repetiţie a Campionatului European de senioare din 2015, sperăm să avem această onoare şi anul viitor, Timişoara având experienţa necesară pentru a organiza asemenea evenimente. Noi suntem la al şaselea Campionat European găzduit la Timişoara, plus partidele de club de EuroChallenge, şi suntem încrezători că la final va fi totul în regulă şi vom avea parte de găzduirea unei alt eveniment important”.

De Maio a mai trecut în revistă că „aproape 200 de sportive vor fi prezente la Timişoara, plus arbitri, comisari, prieteni şi familii ale baschetbalistelor, jurnalişti acreditaţi din străinătate. Este important că prin asemenea evenimente promovăm imaginea Timişoarei peste hotare şi subliniem importanţa de a promova baschet timişorean şi cel românesc peste hotare”.

*

Tânărul selecţioner Florin Covaciu a început prin a spune că „ne bucurăm că suntem la Timişoara şi avem turneul acasă, deşi este mult mai greu cu propriul public în spate dar sperăm că vom reuşi o figură frumoasă iar spectatorii ne vor fi aproape şi la bine, şi la greu. Ne jucăm şansa până la capăt, într-o grupă cu Ungaria, locul 3 la recentul Mondial, aşadar nu ne va fi uşor, având în vedere şi că n-avem talie, dar sperăm să jucăm un baschet cât mai bun”.

Covaciu îşi va struni elevele într-un ultim joc de pregătire tocmai în această seară, de la ora 19, cu Bulgaria U18, după care miercuri seară va avea loc, tot în sala „Constantin Jude”, şedinţa tehnică a întrecerii cu 16 aliniate la start, iar joi dimineaţă antrenamentele oficiale, deschiderea oficială a Diviziei B U18 fiind programată pentru joi la ora 17,30, înaintea debutului selecţionatei gazdă. În care sunt convocate Teodora Neagu, „cu tată bănăţean şi mamă gălăţeancă”, după explicaţiile selecţionerului, precum şi Alexandra Brigitte Steiner, ambele de la CSŞ Bega şi BCM Danzio.

Faza grupelor se va derula atât la Timişoara cât şi în sala „Antonio Alexe” în perioada 17-21 iulie, după care primele câte două clasate în fiecare cele 4 serii vor evolua în play-off-ul locurilor 1-8 la Oradea iar restul competitoarelor în sala „Constantin Jude”, pentru stabilirea ordinii în zona 9-16.

„Cred că Ungaria e favorită şi a doua se joacă dar eu zic că Ungaria va fi de departe cea mai bună, însă să nu uităm de Germania. Poate să intervină însă şi oboseala, după doar câteva zile de la încheierea Campionatului Mondial, unde Ungaria a obţinut locul 3, dar aici se spune şi valoarea”, a adăugat Florin Covaciu, a cărui echipă a disputat recent la Timişoara şi 3 jocuri de verificare cu Israel, în urmă cu peste o săptămână: „Am început pregătirea acum o lună şi 3-4 zile, începând de la Costineşti, apoi cu două jocuri în Bulgaria şi alte două cu selecţionata U20 a României la Braşov. Programul grupei ne avantajează, căci în prima zi, cu Muntenegru, ar fi şansa noastră, superb să începem cu dreptul, iar apoi cu o mobilizare bună să ne legăm şi de Ucraina”.

*

Federalul Adrian Voinescu, succint, a explicat că ar fi „multe de spus, au fost foarte multe de făcut. Foarte puţine ar mai fi de adăugat în sală, un steag, două bannere, sala este gata pentru competiţie, lucrurile sunt în regulă, cea mai grea perioadă a trecut şi din 17 sunt convins că lucrurile vor fi OK. Delegatul FIBA Europe va vizita după-amiază sala iar până atunci chiar toate vor fi la locul lor. Timişoara are experienţă mare în organizarea acestui gen de competiţii şi ar mai putea apărea doar eventuale mici nesincronizări la începerea întrecerii. Şi din punctul de vedere al FIBA Europe totul este în regulă, delegatul va merge în primul rând la sala nouă, în construcţie, e cu totul altă poveste acolo, e alt standard al competiţiei, lucrurile sunt un pic altfel la EuroBasket pentru senioare, iar volumul de muncă va fi mai mare până la începutul competiţiei”.

Aşadar totul este sub control sau măcar sub… acoperire şi doar Sporttim şi-a stâlcit pantofii degeaba, văzând strâmb nişte aspecte altfel întocmai ca de obicei în România, ca şi perfecte.

România ocupa în urmă cu 2 ani locul 16 şi ultimul în Divizia A a categoriei U18 în baschetul feminin european, la capătul unui turneu pe care l-a găzduit la Bucureşti, retrogradând în Divizia B.

 

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = unu

 


Ultimele articole din categoria Baschet: