EuroBasket 2017, în România. Sala Polivalentă din Cluj va găzdui o grupă la întrecerea continentală a seniorilor, premieră pentru țara noastră

România va găzdui o grupă la EuroBasket 2017. Competiția continentală a seniorilor va avea loc pentru prima dată în țara noastră, la sala Polivalentă din Cluj-Napoca, a cărei capacitate va fi mărită la 10.000 de locuri pentru evenimentul de peste doi ani. Tricolorii obțin astfel calificarea automată la turneul final unde vor participa prima dată după ediția din 1987. Alături de România, Finlanda, Israel și Turcia vor găzdui celelalte grupe, iar în Turcia va avea loc și turneul final al întrecerii continentale.

5681FIBA Europe a anunțat sâmbătă, într-o ceremonie organizată la Munchen, țările care vor organiza următorul turneu final al Campionatului European de baschet masculin. Cinci federații și-au depus candidatura pentru organizarea competiției, iar Finlanda, România, Israel și Turcia au primit dreptul de organizare, cu Polonia fiind a 5-a candidată. Forul continental a organizat în premieră în mai multe țări EuroBasket 2015, cu grupele desfășurându-se în Germania, Croația, Letonia și Franța, iar faza finală în Franța. Desfășurarea ultimului turneu i-a făcut pe conducătorii baschetului european să decidă să atribuie și următoarea ediție mai multor țări.

Candidatura României a fost prezentată de o delegație din care au făcut parte Gheorghe „Ghiță” Mureșan (singurul român care a jucat în NBA), Emil Boc (primarul orașului Cluj-Napoca), Victor Ponta (fost premier al României), Horia Păun (președintele Federației Române de Baschet), Adrian Voinescu (director internațional & evenimente al FR Baschet) și Mircea Cristescu (vicepreședintele clubului U Banca Transilvania Cluj-Napoca și membru în Biroul Federal al FRB). O scurtă prezentare video poate fi găsită AICI.

Organizarea EuroBasket 2017 aduce automat calificarea naționalei României, care va reveni la un turneu final după 30 de ani de la ultima apariție, în 1987 în Grecia. Horia Păun (președinte FRB): “Este un lucru extraordinar pentru baschetul românesc și pentru România! Mai ales că este pentru prima dată în istorie când într-un oraș din țara noastră, respectiv în municipiul Cluj-Napoca, se vor desfășura meciurile uneia dintre grupele din prima fază a EuroBasket. Desigur, decizia de azi a Board-ului FIBA Europe ne onorează foarte mult, dar ne și obligă, fiind o provocare deosebită… Trebuie să ne prezentăm în toamna anului 2017 la cel mai înalt nivel, atât din punct de vedere organizatoric, cât și sportiv, și am convingerea că vom putea demonstra că România poate organiza competiții baschetbalistice majore. Avem deja un plus de experiență la nivel organizatoric după ce în vara aceasta am reușit cu brio la Timișoara și Oradea să ne ridicăm la standardele impuse de FIBA pentru EuroBasket Women 2015, primind aprecieri internaționale în acest sens, iar acum ne dorim să fim din nou la înălțime. Totodată, ne dorim să folosim această oportunitate cu semnificație istorică pentru a promova nu numai baschetul românesc, ci și Clujul și România în lume!, a declarat Horia Păun pentru site-ul oficial al FRB. Reamintim că România a găzduit în acest an două grupe din prima fază a EuroBasket Women, la Timișoara și Oradea. Oradea a primit organizarea Campionatului European U 16 feminin, divizia B.

Dacă la feminin țara noastră mai găzduise o ediție, cea din 1966 când Clujul și Sibiul au primit cele mai bune reprezentative de pe Bătrânul Continent, organizarea EuroBasket 2017 va reprezenta o premieră, fiind pentru prima dată când în România se vor disputa partide din cadrul unui turneu final al seniorilor. Și Israelul va găzdui pentru prima dată întrecerea continentală masculină. Finlanda va fi pentru a doua oară în această postură, după ce a organizat ediția din 1967, cu ocazia aniversării a 50 de ani de independență. Helsinki s-a numărat și atunci printre orașele organizatoare, la fel cum va fi și în 2017 când Finlanda va sărbători 100 de ani de independență.

Turcia are cea mai mare experiență în organizarea turneelor europene finale, după ce a mai găzduit edițiile din 1959 și 2001. De asemenea, turcii au găzduit în 2010 Campionatul Mondial masculin, iar în 2014 întrecerea mondială a fetelor.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Baschet: