EXCLUSIV. ”Am trecut prin fața plutonului de execuție…” Amintirile unui campion al României în 3 sporturi diferite în același an, ca junior. Timișoreanul Ionel Spătariu: ”Prim antrenor mi-a fost tocmai Ioan Holender!”

L-a avut ca prim antrenor, la CFR, pe nimeni altul decât Ioan Holender. A fost căpitan al primei echipe timișorene campioană a țării în baschet, la juniorii Banatului. Titluri naționale, în 1959, în paralel, la atletism, baschet și tenis de câmp! Debut divizionar pentru Timișoara tocmai în sala Floreasca, în fața Stelei. A jucat și contra nord-americanilor, pe actualul ”Dan Păltinișanu”. Iar în fosta ”Olimpia” a evoluat la nivel internațional și în… tenis. Curtat de Steaua și Dinamo dar și suspendat 2 ani după un joc cu Rapid. Într-o selecționată a României și cu Ion Țiriac, contra Indoneziei. Partener divizionar de dublu al Doinei Moț. Martor al unor evenimente din 15-17 decembrie 1989, ”ești primul căruia i le destăinui”. Ulterior, antrenor de club străin. Și un talentat cântăreț, i s-au scris versuri. De vorbă cu inginerul timișorean Ionel ”Spini” Spătariu, la 25 de ani după revoluție dar și în pragul împlinirii a 72 de ani…

Ionel Spătariu: fost campion național de juniori în baschet, cu Banatul Timișoara, în tenis de câmp dar și în atletism

 

Fostul campion al României, născut în Timișoara în cursul celui de-al doilea război mondial, la 7 ianuarie 1943, a sosit în șa la întâlnirea de lângă stadionul ”Dan Păltinișanu”, pe bicicletă. Sportivul tot sportiv rămâne și când bate la poarta celui de-al 73-lea an de viață, doar mai puțin sprinten, ferindu-și genunchii, mult munciți în baschetul divizionar românesc dar și pe diversele terenuri de tenis de câmp…

Fostul baschetbalist, dar și tenisman, a punctat în exclusivitate pentru Sporttim câteva amintiri din tinerețe, ca junior campion național și senior divizionar, ajungând pe firul destăinuirilor și la sângeroasele evenimente din urmă cu 25 de ani, de pe străzile Timișoarei. Crâmpeie din revoltă prin ochii unui localnic, așa cum le trăia pe viu. Astăzi, introducerea în scenă, din primii ani ca sportiv dar și din după-amiaza de 15 decembrie 1989…

Absolvent al Școlii Elementare numărul 5, al Colegiului Național Constantin Diaconovici Loga și ulterior, în promoția 1965, al Institutului Politehnic Timișoara, la Facultatea de Mecanică, în secția de Mașini Hidraulice și Pneumatice, Ionel Spătariu s-a numărat între tinerii sportivi din oraș care au concurat în mai mult de o disciplină. Se obișnuia pe vremea aceea să-ți împarți afinitățile, iar septuagenarul de astăzi și-a făcut timp, disciplinat și serios, atât pentru aruncarea mingii la coș cât și pentru rachetă. Polisportivul ”Spini” avea să activeze 3 ani în producție și 37 în proiectare, la CCSITEH, Hidrotim, pensionându-se în 2005, de-atunci cu mai mult timp la dispoziție pentru a frunzări prin arhiva fotografică îngemănată din sălile și pe terenurile de sport, în lumea tenisului și a baschetului, în care a activat și ca arbitru, cariera prelungindu-și-o în ”Circul alb”, ca jucător al categoriei Old-Boys, până la 55 de ani.

Tânărul Ionel Spătariu, cu numărul 5 pentru Timișoara, aruncând la coș contra selecționatei USA, pe ”1 Mai” din Timișoara, în anii 60

* fotografie din arhiva lui Ionel Spătariu

”Tenisul l-am început la 10-11 ani, cam târziu, iar Romulus Florea, care a fost și antrenor al echipelor de fete, la volei, și a ridicat Lugojul, m-a îndrumat spre tenis. Primul antrenor, la CFR, mi-a fost tocmai, n-o să-ți vină să crezi, Ioan Holender, care fusese dat afară de la Facultate, era cu mișcările studențești, și care juca tenis. M-a antrenat până când a plecat… Iar la 15 ani eram în finală la București, în finala pe țară la simplu băieți, contra lui Ștefan Burciu, care domina atunci scena, era cu un an mai mare ca mine și toți pierdeam de la el în finală. M-a bătut în 3 seturi, după ce eu l-am câștigat pe primul. Se juca pe Doherty, așa i se spunea pe-atunci, ulterior desființată, dar am înțeles că vor s-o refacă… Sau Centrul 2 de antrenament, undeva în zona Calea Plevnei. Pe Progresul se jucau internaționalele, Naționalele de seniori, iar la Doherty – juniorii. Un coechipier pe care l-am avut era Dieter Leichman, era dintre cei de top, și câștigam cu el la dublu, am ajuns să ne ia și la echipa de Divizie, căci așa era regulamentul, trebuia să ai și tineri în lot; și el a plecat, cu părinții, în Germania… Așa… După ce a plecat Ioan Holender, am trecut de la CFR la Electrica. Prima dată însă Campionatul Național l-am câștigat la vârsta de 14 ani, am câștigat la categoria 12-14 ani, a fost prima mea victorie, cu brașoveanul Szekely în finală, băiat al unui diplomat austriac…”, și-a reamintit Ionel Spătariu.

Ionel Spătariu, în tricoul de campion național, cu insigna câștigătorului în piept: 1959

 

”La 16 ani am câștigat Naționalul la Cluj, cu un ieșean în finală, însă când ajungeam la 17 ani nu s-au mai ținut naționale de juniori, pentru că era Olimpiada de la Roma și toți banii s-au dus spre acea participare. Nu s-au mai ținut competiții decât la seniori, așa încât m-am dus la Campionatul Național de tenis, la Târgu Mureș, la 18 ani, și i-am bătut pe atunci marii jucători Boaghe și Sever Dron, care mai comentează tenis la ora actuală. Am ajuns în finală cu Popovici, de la Steaua…”, a continuat ”Spini” Spătaru.

Triumful de la Cluj a fost însă triplat în anul de grație 1959 pentru adolescentul Spătaru: ”Am fost atunci triplu campion național de juniori: căpitan al echipei Banatul Timișoara, la baschet, campion național de garduri, în atletism, și săream bine căci eram baschetbalist, și la Cluj, la tenis… În Sala 2 se alerga 55 de metri garduri, iar la București am câștigat finala de sală, i-am depășit cu tehnica de săritură, la garduri, ajutându-mă din baschet. Mai era un tânăr atlet timișorean bun, Jerger…”

Pe firul istoriei sportive, și în zilele următoare cu Ionel Spătaru… Dar ce-a fost în acel miez de decembrie 1989, prin ochii unui om de sport? Care se apropia atunci de împlinirea vârstei de 47 de ani… ”Aveam un apartament pe Leontin Sălăjan, actualul Take Ionescu, de când m-am căsătorit, din 1975, la ultimul etaj, iar de la geam se vedea, dacă mă uitam bine, Băile Neptun. Băiatul meu avea 12 ani și m-a îndemnat când am auzit un freamăt de-afară, a tras de mine, Hai să vedem ce-i, e un zumzet. Am coborât din bloc, se întuneca, și am luat-o pe Filipescu, am ajuns la Județ, și acolo era lumină, ușile deschise, și era un milițian care stătea de vorbă cu cineva. Dar nimic din acel zumzet. Liniște și pace. Am întrebat totuși, Domnule, ce se întâmplă? Mai era pe-acolo un tip în raglan, loden, dar în rest nici o mișcare, și nu circulau nici tramvaiele. Era vineri seară. Am luat-o spre Continental, și auzim zgomot dinspre Michelangelo. Am mers direct spre pod și din partea cealaltă venea un grup de oameni, practic i-am întâlnit pe pod. Păreau a fi mai muncitori, așa, unii cu genți, și scandau. Am început să mergem cu ei, chiar în primele rânduri, căci așa ne-am intersectat, primii strigau și Jos Ceaușescu!, și așa am ajuns, în spiritul de haită și luat de val, încât am început și eu să strig, deși, sincer, mi-era teamă și mă uitam în jur. Când ajungem la intersecția cu Loga, trecem de puțin, și în momentul acela apare o mașină, era o Dacia 1300, care se grăbea spre Prefectură, dinspre centru. A intrat tare printre oameni și claxona – sigur erau chemați să vină la Județ… Au intrat tare dar și oamenii nu s-au speriat, au lovit în mașină. Și am mers cu gașca… Ei au luat-o prin față pe la bancă și spre Prefectură, eu prin spatele Băncii. Ce strigau, repetau Gorbaciov, Gorbaciov!, era una dintre cele pe care le strigau, clar. Când am ajuns la Poștă, ne-am reintersectat, iar acolo ușile erau deschise și un tânăr pe care și acum mi-l reamintesc, parcă îl văd, cam de 22-23 de ani, le-a strigat Haideți cu noi, haideți!, către cei de la Poștă, care au închis însă foarte rapid ușile. Era sufletul lor și au mers până în fața Prefecturii. Noi am trecut spre Medicină, prin spatele Prefecturii, și am încercat să mai privim de-acolo. Am observat că era o mașină gri închis, cu grilaj pe geam, să nu fie spart de pietre, parcată vizavi de Palatul Pionerilor, și erau militari: oamenii s-au îndreptat spre ei dar îi auzeam, Lasă-i, că ăștia n-au nici o vină! Unii vroiau să se urce în mașină, să-i tragă jos de-acolo. Cum stăteam noi în spate, au început să apară pe Filipescu, în șir, milițieni care veneau cred de la Miliție și pușcărie… Arătau a fi mai bătrâni, în mod cert, dar în schimb în timpul ăsta a apărut și o dubiță albastră, tot de Poliție, și o femeie care era acolo, au prins-o tare de păr, și am sărit câțiva, Lăsați-o în pace, lăsați-o!! Striga N-am ce să le dau de mâncare la copii! Au vrut să o bage în dubiță dar am fost un grup, am scăpat-o, au lăsat-o… Am mai stat puțin, să fi fost o jumătate de oră de când eram acolo, și se strânsese deja lume în neștire în față, și am plecat acasă…”

Despre sport, cu fostul tenisman și baschetbalist timișorean, dar și despre acele zile din Decembrie 1989, și în zilele viitoare…

– VA URMA – 

Acest articol a fost publicat în Baschet, Exclusiv, Tenis și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − cinci =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: