EXCLUSIV. Cu CSȘ Bega U 16 spre medalii… Campionul balcanic timișorean Christian Chițu: „Îmi place să arunc de trei din zero și din 45 stânga, să pătrund, după aia să scot pas dacă pivoții de jos închid”

România a câștigat Balcaniada U16 la masculin, competiție pe care a găzduit-o. Am stat de vorbă cu baschetbalistul Christian Chițu, de la CSȘ Bega Timișoara care a făcut parte din echipa ce și-a adjudecat medaliile de aur. Timișoreanul ne-a povestit cum a fost la competiție, ce au schimbat ca să bată Bulgaria în finală după ce aceasta i-a învins în prima partidă, dar și despre competițiile interne în care este angrenat.

Balcaniada U 16 a fost găzduită în luna decembrie de București și au participat 150 de sportivi din șapte țări. Întrecerile masculine s-au disputat în Arena de Baschet, unde s-au înfruntat cele două formații ale României, Bulgaria, Polonia, Macedonia, Turcia, Ungaria și Muntenegru, împărțite în două grupe. Competiția feminină s-a desfășurat la sala Prof. Octavian Dimofte și au participat patru formații: România A, România B, Ungaria și Bulgaria. Ungaria s-a impus în finală în fața primei echipe a României. La masculin, România A condusă de Eugen Ilie s-a impus în finala cu Bulgaria.

Christian Chițu la Balkan Cup U16

Christian Chițu la Balkan Cup. Sursa foto: www.facebook.com/Federația Română de Baschet

Christian Chițu, juniorul de la CSȘ Bega, a făcut parte din lotul României A, campioană la această ediție. „A fost un moment foarte frumos. Prima oară la Cupă Balcanică. Toată lumea avea emoții că trebuia să câștigăm, să le arătăm cât de buni suntem și ce putem face. A fost complicat. De exemplu, eu n-am avut condiția fizică care mi-a trebuit și la apărare a fost cel mai greu. Trebuia să depunem mult efort ca să ajungem acolo și să ne bage și în teren. Cu toate că n-am jucat mult, a fost ok. A fost greu și trebuia să te implici foarte mult”, ne-a spus baschetbalistul timișorean. Acesta ne-a povestit și cum s-a făcut selecția pentru competiție.„Anul trecut au fost trialele. Au venit 48 de copii împărțiți în două echipe. Aveam antrenamente cu diferite exerciții ca să ne testeze. Cei care s-au încadrat au fost aleși anul ăsta. Ne-au ales după cât de buni suntem și a fost făcut în așa fel să fie echilibrat tot ca la final să aleagă numai o echipă”, a adăugat Christian.

Prima echipă a României a fost repartizată în grupa B, alături de Bulgaria, Polonia și Macedonia. Tinerii tricolori și-au început evoluția cu o partidă cu Bulgaria, pe care au pierdut-o cu 66-76, iar oaspeții au condus și cu un avantaj de 28 de puncte. În ziua următoare, românii și-au refăcut moralul cu o victorie categorică, 98-51 cu Macedonia. A treia partidă din grupă a adus un succes cu Polonia, 84-62 și România A s-a calificat în semifinale de pe poziția secundă, după Bulgaria. Adversarul din semifinale a fost Muntenegru, formația care a câștigat toate cele trei partide din cealaltă grupă. Muntenegru a condus cu 14 puncte avans la începutul partidei, iar tricolorii au avut și ei 8 puncte în față. România A s-a impus cu 79-76 și s-a calificat în ultimul act al competiției unde a întâlnit din nou Bulgaria. După o partidă cu cinci egalități și cinci schimbări de lider, tricolorii și-au luat revanșa pentru meciul de deschidere și și-au adjudecat medaliile de aur după ce s-au impus cu 86-80.

Juniorul de la CSȘ Bega ne-a spus ce s-a modificat între primul și al doilea meci cu Bulgaria, în care tricolorii au avut evoluții diferite. „Am schimbat stilul de joc. Prima oară am intrat cu frică în teren. Toată lumea era cu moralul jos după meciul ăla. Am făcut o ședință despre acel meciul și de fapt s-a dovedit la final că noi eram mai buni și că nu trebuia să pierdem”, ne-a povestit Christian, care consideră că cel mai greu meci  a fost cel din semifinală. „Cu Muntenegru a fost cel mai greu. Aveau o apărare foarte bună. Toată lumea știa să joace baschet bine. Presing pe tot terenul, aruncări foarte bune. La noi, toată lumea a fost echilibrată și am vrut să câștigăm. Ne-am dorit foarte mult și am câștigat”.

Proaspătul câștigător al Cupei Balcanice evoluează în Campionatele Naționale de juniori la categoriile U 16 și U 18 și este legitimat și la BC Timișoara 2, care evoluează în Liga 1. Cum meciurile băieților sub 18 ani sunt programate sâmbătă și juniorii sub 16 ani evoluează duminică, sunt finaluri de săptămână când Christian evoluează pentru ambele formații de la CSȘ Bega. În ambele campionate este obligatorie apărarea om la om în primele două sferturi, iar în cel U16 în a doua jumătate a meciului echipele sunt obligate la o apărare presing pe tot terenul. Am stat de vorbă cu el după o astfel de dublă. „Acum nu mai îmi simt nimic din mine, deci e ok. La U 18, cam acolo ar fi nivelul la care să joc, adică nu mi-e greu, nici ușor, mi-e mediu. Acolo chiar îmi place să joc”.

IMG_8577

La meciul formației U18 de la CSȘ Bega, cu Steaua 1 București

Fiind implicat la trei echipe, cu coechipieri și trei antrenori diferiți (Corina Moroșan, Ciprian Prejban și Cristian Bota), l-am întrebat cum se descură cu schemele. „La U 16 știu schemele. La U 18 nu știu câteva, dar la Liga 1 avem o grămadă de scheme și mi-s toate așa îmbârligate în cap”. Liga 1 este fosta Divizie B și participă atât echipe de sine stătătoare, cât și echipele satelit ale formațiilor din prima ligă. Acestea sunt obligate să aibă în lot cel puțin 7 jucători sub 20 de ani și unul dintre ei să fie tot timpul pe teren. Christian a debutat la BC Timișoara 2 și crede că în liga secundă „nu e așa de diferit numai că sunt și jucători de la BC 1”. Printre jucătorii de la prima echipă se numără și Zoran Milencovici care spunea de tinerii săi coechipieri că sunt foarte mici și că nu pot să joace foarte mult. Juniorul de la CSȘ Bega care poate evolua atât fundaș, cât și extremă, spune că „nu facem față jocului cu ditamai matahalele și mai ales e greu în atac. În apărare te mai descurci fiindcă dacă e zonă mai dublezi, mai schimbi. La presing e mai complicat”.

La BCT 2 îl are coechipier pe Vlad Szekely, care face parte și din lotul primei echipe. „Îmi place de Szekely cum duce mingea, așa cum vede tot în teren”, iar dintre jucătorii de la BC Timișoara îi mai plac Popescu și Jovanovic. Ca model îl are pe Michael Jordan, iar din cei aflați încă în activitate, LeBron James. Ca echipe preferate, „îmi place cum joacă Steaua de la U 16. Baia Mare de la U 18 și Lakers în NBA. Din Europa îmi place Muntenegru”.

IMG_9231

Christian aruncând din 0 grade, stânga, la un meci al echipei U16 de la CSȘ Bega

Baschetbalistul timișorean s-a apucat de baschet la 6 ani și ne-a vorbit despre cum împacă sportul cu școala. „Acum sunt la Liceul Sportiv și am program liber, pot să mă duc la antrenamente numai să aduc motivare. Când eram în generală în a VIII-a a fost extrem de greu pentru că aveam unii profesori foarte stricți și nu prea ne lăsau să mergem la antrenamente chiar dacă le duceam motivare după aia. Acum e bine”. L-am rugat pe Christian să se descrie ca jucător. „Extremă, acolo îmi place să joc, că primesc pas. În rest, pe fundaș dau primul pas și e gata tot atacul. Îmi place să arunc de trei din zero și din 45 stânga, să pătrund, după aia să scot pas dacă pivoții de jos închid. Pase decisive dau fiindcă joc în echipă. Asta am perfecționat de când eram mic și toată lumea îmi zicea să dau pase. Că la început eram halos și numai eu vroiam să dau coșuri”.

La final am vrut să aflăm cu care din echipele de la CSȘ Bega crede că are șanse mai mari la medalie. „U 16 cred, fiindcă ne cunoaștem de când eram mici și jucăm mai strâns așa, ca într-o familie”, a mai spus timișoreanul. Tânărul baschetbalist s-ar vedea peste câțiva ani „poate la Euroligă, poate. Mai sus e greu”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet, Exclusiv și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = sapte

 


Ultimele articole din categoria Baschet: