Fetele Timişoarei, campioane ale ţării, băieţii la U16, pe locul 6

Dacă junioarele Timişoarei s-au întors încununate de succes de sub Feleac, unde duminică au cucerit titlul naţional al categoriei sub 16 ani, după o finală de 68:59 în „Horia Demian”, cu Phoenix Galaţi, performanţă despre care am consemnat deja prin vocea profesoarelor Mioara Chiţu şi Vera Gavrilă, în schimb colegii omologi de la CSS Bega au revenit mai repede de la Cluj Napoca, de pe locul 6, pierzînd intrarea în Final Four.

CSS Bega Timişoara, învingătoare cu 64:49 în dauna Galaţiului în turneul semifinal, a încheiat pe 6 turneul final la U16, în care dunărenii au pierdut finala cu U Cluj

Şi la băieţi, ca la fete, Phoenix Galaţi a acces în finală, pierdută cu 70:74 în faţa gazdei U Mobitelco Cluj, mai interesant fiind că finalista de la Dunăre era învinsă destul de clar de juniorii timişoreni, la începutul acestei luni, pe 1 aprilie, în turneul semifinal găzduit în sala „Profesor Mircea Albu” din Circumvalaţiunii, unde elevii lui Ciprian Prejban se impuneau pe linie, printre cele 5 succese numărîndu-se şi acel 64:49 cu moldovenii. De notat că învingătoarele Timişoarei în grupă şi-au disputat doar finala mică, CSS Ploieşti – LPS Târgu Mureş 63:43.

Aplombul avut pe teren propriu n-a mai avut aceeaşi efervescenţă pe scena turneului final, unde CSS Bega a obţinut o victorie din 3 posibile într-una dintre cele două serii a cîte 4 formaţii, şi anume 63:54 cu CSS Craiova, cedînd în schimb unor pepiniere de prim-divizionare, 53:59 cu cei din Târgu Mureş respectiv 55:87 (16:25, 9:26, 17:27, 13:9) cu cei din Ploieşti, meci în care coşgeterul de regularitate al bănăţenilor, tînărul de lot naţional Vlad Szekely a fost restricţionat la 13 puncte marcate.

De pe locul 3 în grupă, timişorenii au fost aruncaţi în lupta pentru locurile 5-8, mai întîi dispunînd de CSS Târgu Jiu, cu 61:56, cu Szekely marcator a 20 de puncte, şi calificîndu-se implicit într-un meci decisiv pentru locul 5, în care au cedat sîmbătă celor de la CSU Cuadripol Braşov, strîns, cu 69:72, acelaşi Szekely adunînd 26 de puncte.

Aşadar două victorii şi 3 eşecuri, cu locul 6 în cont, iar pentru că am amintit de turnee semifinale organizate în Timişoara, iată că sala „Profesor Mircea Albu” se pregăteşte de alte două asemenea ocazii, mai întîi la finele acestei săptămîni, de vineri pînă duminică, în perioada 27-29 aprilie, la categoria U17, iar apoi în 2-6 mai, la cea imediat superioară, U18. Federaţia Română de Baschet şi-a mai întors aşadar faţa şi spre Timişoara, oferindu-i găzduirea a 3 turnee semifinale la categorii succesive de vîrstă ale băieţilor, iar speranţele sunt ca echipele lui CSS Bega să atingă măcar acest loc 6 obţinut de Szekely&Co. în turneul final de la Cluj.

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × 2 =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: