Florin Nini: „Presiunea și-a spus cuvântul. Le-a speriat ideea că Ucraina a venit din spate”. Florina Pașcalău: „Nu am fost bune în atac contra zonei, cred că acolo a fost cheia cu care au câștigat ei meciul”

România a avut o prestație mai solidă în a doua partidă de la EuroBasket Women 2015. Tricolorele au avut o primă repriză mult mai bună decât în prima zi, ajungând la un avans de zece lungimi după trei minute și jumătate și au condus în total peste 30 de minute. Ucraina a reintrat în meci, a preluat pentru prima dată conducerea în sfertul trei și a făcut diferența prin apărarea în zonă. Florina Pașcalău, una din cele mai bune marcatoare ale României, a spus la final că tricolorele au pierdut meciul, în timp ce antrenorul Florin Nini a fost mulțumit de atitudinea și organizarea jocului din primele trie sferturi.

IMG_5466 - florina pascalauFlorina Pașcalău a înscris 13 puntcte și a recuperat 4 mingi în cele 25 de minute petrecute în teren. Pivotul României a vorbit despre importanța recuperărilor ofensive reușite de adversare în ultimele minute ale partidei. „Cred că au avut multe recuperări ofensive în ultimul sfert. Îți dau oportunitatea să ai încă un atac. Cred că nu am fost bune în atac contra zonei, cred că acolo a fost cheia cu care au câștigat ei meciul. Noi am pierdut meciul”, a declarat Florina Pașcalău, care consideră că înfrângerea din partida cu Ucraina este mai durereoasă decât cea din primul meci cu Muntenegru. „Cred că cel de azi e mai dureros pentru că am vrut să câștigăm împotriva Ucrainei și Cehiei. Asta ne-ar fi dat posibilitatea să mergem mai departe. Ieri am avut o echipă de care nu eram sigure, Muntenegru este o echipă puternică. Dar azi am văzut că suntem la fel de bune ca Ucraina și cred că asta ne-a durut rău”, a adăugat Pașcalău. Aceasta a vorbit și despre șansele de a merge mai departe. „O să fim până la capăt. Am arătat că ieri am pierdut un meci dar astăzi am revenit pe teren și am luptat pentru că ne-am dorit să câștigăm. Toată lumea a vrut să învingem. Eu voi fi cea care va păstra această echipă pozitivă până la final”.

Florin Nini a fost mulțumit de atitudinea diferită arătată de elevele sale, față de meciul pierdut cu Muntenegru. „Am arătat o față diferită, atitudine diferită. Ne-am organizat foarte bine jocul în primele 3 sferturi și îmi felicit jucătoarele pentru asta. La final împotriva zonei am început să executăm foarte bine. La primele 2 situații ofensive împotriva zonei am înscris și după asta trebuia să rămânem uniți și să vorbim. Am început cu puțină experiență pentru acest nivel. În opinia mea acesta a fost unul din motivele importante pentru care nu am controlat finalul meciului. Ne-am organizat ofensiva împotriva zonei la toate antrenamentele dar în momente critice când presiunea e mare, mai ales când cealaltă echipă revine în meci, trebuie să ai experiență să-ți controlezi emoțiile ca să fii capabil să ai execuții bune”, a declarat Florin Nini. Tehnicianul României a vorbit și despre presiunea care a avut un rol important.  „Noi, din păcate, nu am mai reușit să înscriem. Presiunea și-a spus cuvântul. Le-a speriat ideea că Ucraina a venit din spate și sigur că în asemenea momente, într-adevăr, îți trebuie experiență, îți trebuie câteva meciuri jucate la asemenea nivel. Îți trebuie jucătoare de asemenea nivel care să poată să gestioneze situațiile clare. Se pare că ne-am speriat. Am făcut acele greșeli ușoare, fără să atacăm coșul, lucru care ne-a costat. Au marcat foarte ușor printr-un șut de trei puncte de pe un picior de la 9 metri norocos, după părerea mea. Aceste lucruri se pot întâmpla dar nu ne-am organizat foarte bine atacul și nu am avut luciditate să terminăm atacurile”. Ucraina a reușit un „run” de 16 puncte, de la 58-67 la 74-67, din minutul 24 până cu 21 de secunde înainte de final. Româncele au avut mai mult de 5 minute și jumătate la finalul sfertului decisiv în care nu au reușit să înscrie.

DSCN0584Antrenorul gălățean și-a felicitat jucătoarele pentru prestația din a doua partidă din cadrul grupei A. „Una peste alta eu felicit jucătoarele. Zic eu că am arătat o atitudine bună. Ne-am bătut totuși cu una din echipele puternice ale Europei. Am arătat că putem să trecem peste meciul de ieri. Am crescut, lucru pe care vrem să-l facem și în compania Franței, și în compania Cehiei, fără să pregătim super tactică pentru Franța sau pentru Cehia. La o valoare așa ridicată cum are echipa Franței nu putem decât să avem ambiția de a juca cât de bine putem pentru că nu știu de câte ori ne va permite cariera și mie ca antrenor, și jucătoarelor, nu știu cât va permite să joci împotriva unei forțe cum este Franța. Trebuie să folosim aceste meciuri fără o presiune suplimentară pentru  a arăta ce putem să facem și nivelul la care suntem. Sigur că după această competiție urmează o construcție, putem trage niște concluzii reale în compania unor adversari extrem de puternici și desigur, cu un câștig mare din punct de vedere al experienței participării la acest campionat european”, a mai spus Nini.

De la Ucraina a strălucit Alina Iagupova, autoare a 33 de puncte. „A dat peste 30 de puncte și Franței și nu cred că era o problemă să ne dea nouă. Indiferent de tactica pe care am fi făcut-o, în anumite momente, și din păcate pentru noi, importante în contextul jocului, a apărut cu aruncări de 3 numărul 12. Au făcut 3 recuperări ofensive prin numărul 11, deci și celelalte jucătoare sunt importante. Iagupova este jucătoarea exponențială a Ucrainei, se pare că este greu de ucis 5, sau 6, nu știu care urmează. E o jucătoare căreia noi am încercat să-i închidem mult culoarele și să-i aglomerăm spațiul, lucru care ne-a reușit în mare parte în primele 2 sferturi. Sigur, cu prețul unor faulturi, lucru care a deranjat-o, a enervat-o, ați văzut că a avut câteva ieșiri. Și sigur că pe final, după acele două faulturi, i s-a permis un joc de contact oarecum puțin mai liber, lucru care i-a dat posibilitatea să marcheze. Nu cred că pe Iagupova s-a pierdut meciul. Să nu uităm că noi pe final am făcut 4 turn-over în ultimele 2 minute. Eu personal vreau să mă uit în curtea mea, la greșelile mele, pentru că dacă acele atacuri se terminau așa cum ne-am gândit și așa cum ne-am stabilit, sigur punctele ei erau anumite puncte înscrise în joc”, a adăugat antrenorul reprezentativei de senioare.

În ceea ce privește șansele la calificarea în faza a doua a grupelor, „din păcate șansele au scăzut destul de mult. Stăm la jocul rezultatelor, depindem de meciul cu Cehia. Nu e un meci ușor. Sigur, prin prisma a ceea ce am văzut până în acest moment, cred că era mai abordabilă Ucraina însă e ultima zi de competiție și la noi, cât și la ele se acumulează oboseală”, a mai spus Florin Nini care crede că formația sa va avea o motivație mai mare ca a Cehiei. „Eu cred că la noi, una peste alta, motivația este mult mai mare pentru că noi suntem ca acei copii mici cărora li se promite că îi ducem la DisneyLand dacă sunt cuminți. Noi am fost cuminți, ne-am dus acolo. Ne bucurăm, căutăm să luăm tot ce putem de la acest campionat european. Și din punct de vedere al experienței, în primul rând eu ca antrenor și noi ca echipă și sigur că, chiar dacă nu plecăm cu șanse egale sau de la egal la egal pentru că știm bine ceea ce se întâmplă în Europa în ultimii 5, 6 ani, trebuie să tratăm cu toată seriozitatea. Ne-am pus din start un obiectiv destul de îndrăzneț și mergem în continuare pe același ritm și pe aceeași idee”.

Cehia are o zi de pauză înaintea disputei de luni cu România, în timp ce tricolorele vor fi la a patra partidă în patru zile, după ce au stat în ziua de deschidere. „Cu siguranță contează mult o zi de pauză. Avem un singur gând: să fim o echipă a României competitivă, o echipă care vrea să-și depășească condiția și să bucurăm, atât cât putem , prin jocul practicat, prin rezultatele, în momentul în care le obținem, să bucurăm încrederea care ni s-a acordat și bineînțeles publicul. Care din nou a fost minunat, s-a simțit în sală chiar dacă nu a fost foarte numeros. S-a simțit o căldură și jucătoarele chiar la pauză cumva comentau acest lucru că e un lucru pozitiv pentru ele”, a concluzionat Florin Nini.

România întâlnește duminică de la ora 20:30 Franța, iar luni va încheia meciurile din cadrul grupei A de la EuroBasket Women 2015 în a doua partidă a zilei, cu Cehia, meci hotărâtor pentru al treilea loc ce duce la Debrecen

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + = opt

 


Ultimele articole din categoria Baschet: