GALERIE FOTO. BC Timișoara – BC Mureș 66-78, după o primă repriză în care „leii” au avut și un avans de 9 puncte

BC Timișoara a jucat de la egal la egal o repriză cu vicecampioana BC Mureș Târgu Mureș, dar a pierdut cu 66-78, pe sferturi: 19-14, 14-20, 9-21, 24-33. „Leii” au condus și cu nouă lungimi în prima parte dar au găsit greu drumul spre coș în a doua jumătate a sfertului doi și oaspeții au intrat la pauză cu un punct avans. „Tigrii”, care nu s-au putut baza pe Ivanovic, s-au desprins în sfertul trei, având în Jurevicius un shooter care n-a ratat nici o aruncare în această partidă pe care a terminat-o cu 22 de puncte.

IMG_8788Cele două formații disputau în aprilie finala Cupei României pe care timișorenii și-o adjudecau după prelungiri, dar situația s-a schimbat mult de atunci, cu problemele care macină formația alb-violetă făcând-o să scadă pretențiile în acest debut de sezon. BC Timișoara a început partida în formula: Petrișor, Reljic, Jelenic, Djapa și Smith. Vicecampioana i-a avut în teren la angajament pe Martinic, Barro, Fraseniuc, Jurevicius și Kemp. În fața unei audiențe reduse, în jur de 100 de spectatori, Djapa a înscris primele puncte ale meciului după 15 secunde, Kemp a fost sancționat cu antisportiv și Reljic a marcat ambele libere, iar Djapa a transformat și el două libere și a dus scorul la 6-0. Barro a pus pe tabelă primele două puncte ale oaspeților după mai bine de două minute. Milencovici a înscris pentru 12-4 și Jurevicius arăta că este în zi de șut și strângea diferența la un punct, 12-11, printr-o „triță”. A urmat time-out-ul cerut de banca timișoreană, iar Lazar i-a dus pe mureșeni pentru prima dată în avantaj, 12-13. Zekavicic a readus avansul în tabăra „leilor” (16-13), iar Jelenic a înscris de la distanță când mai erau două secunde din sfert și a stabilit scorul primei pauze: 19-14. Gajovic și Kemp au marcat din spatele semicercului pentru BC Mureș în debutul sfertului secund, iar gazdele au răspuns prin Toth, Jelenic și Djapa care au dus scorul la 28-20. Jelenic a mai scuturat o dată plasa de la distanță și a pus diferența maximă în favoarea alb-violeților, nouă puncte (31-22 în minutul 16). Gazdele au mai găsit doar o dată drumul spre coș în a doua jumătate a sfertului (prin Djapa), timp în care Martinic și Polyak au înscris câte cinci puncte și i-au dus pe „tigrii” în avantaj la pauza mare: 33-34. Finalul primei reprize a adus proteste din partea timișorenilor, nemulțumiți că la un contratac s-a dictat fault în atac la Smith și că la ultima fază a sfertului secund nu s-a dat fault la atacul în criză de timp.

Revenirea de la vestiare a dus jocul în direcția mureșenilor. Barro a marcat de două ori din apropierea panoului după ce a coborât foarte bine, iar Jurevicius a înscris de la distanță pentru cel mai mare „run” al oaspeților ( 12 puncte) prin care au dus scorul la 33-41. Reljic a oprit seria albaștrilor printr-o reușită de trei puncte. Fraseniuc a dus pentru prima dată diferența la zece puncte (40-50 în minutul 27), pe finalul sfertului timișorenii au ratat patru aruncări libere, iar Lazar a stabilit scorul ultimei pauze: 42-55. Toth a înscris primele două puncte ale ultimei perioade de joc. Au urmat două „trițe” mureșene, prin Gajovic și Martinic care au dus scorul la 44-61 (cea mai mare diferență din acest meci). A venit time-out-ul BCT-ului iar după acesta Toth și Djapa (de la distanță) au marcat pentru 49-61. A fost rândul lui Prakuraitis să ceară timp de odihnă, iar Jurevicius a înscris de trei pentru 49-64. Alb-violeții au făcut 24 de secunde, Gajovic a dus scorul la 49-66, iar Smith a marcat cinci puncte la rând pentru 54-68 la jumătatea ultimului sfert. „Trița” lui Jelenic a dus pentru ultima dată ecartul sub zece lungimi (64-73 cu 110 secunde până la final), dar Jurevicius și-a încheiat recitalul cu o reușită de la distanță pentru 64-76. Barro și Reljic au mai înscris până la final, iar Markovic i-a trimis în teren pe Covaciu, care mai intrase și în prima repriză, și Szekely în ultimul minut. S-a încheiat 66-78 și BC Timișoara nu a simțit încă gustul victoriei în acest sezon după cinci etape din Liga Națională și rămâne ultima cu cinci puncte, la fel ca Energia Târgu Jiu care are un meci mai puțin (după ce marți a debutat cu victorie în FIBA Europe Cup), BCMU Pitești care are trei puncte penalizare și Phoenix Galați (de asemenea cu meci mai puțin). În condițiile în care au apărut deja mai multe meciuri amânate, BC Mureș a urcat pe doi cu 8 puncte (3 victorii/2 înfrângeri).

Mareks Jurevicius a fost cel mai bun marcator al partidei cu 22 de puncte, cât numărul de pe tricou. Acesta a avut procentaj de 100% la toate aruncările (3/3 de două puncte, 4/4 de la distanță și 4/4 de la libere), având și 6 recuperări și 5 pase decisive pentru 33 la eficiență. Barro l-a secondat cu 15 puncte. Kentwan Smith a fost coșgheterul timișorenilor cu 13 puncte. Pentru alb-violeți au mai înscris: Jelenic 12 puncte (toate de la distanțăa), Reljic 11 puncte, Djapa 11 puncte, Toth 8 puncte, Zekavicic 6 puncte și Milencovici 5 puncte.

Reacții la final

Nenad Markovic (antrenor BC Timișoara): „Vreau să felicit echipa din Mureș. Victorie meritată și le urez multă baftă în continuare. Am făcut poate cele mai bune prime două sferturi din primele cinci etape. Am greșit în 2, 3 minute și diferența a crescut la 10 puncte. Atunci am căzut psihic și, pot să spun, și fizic. Am crezut până la capăt că putem să câștigăm acest meci. Am făcut și noi niște scheme și aruncări bune dar azi s-a văzut experiența lor. Sunt mulțumit de prima parte. Am știut că vin aici fără căpitanul Ivan Ivanovic, omul mare de la ei care înseamnă foarte mult. Am știut că dacă vin fără el o să fie mari probleme pentru noi, că trebuie să ne modificăm jocul. La 4 oameni mici și unul mare noi avem posibilități foarte puține să jucăm. Am crezut că poate e mai bine să vină Ivanovic, noi avem pe pozițiile 4 și 5 mai mulți jucători. Ne-au făcut mari probleme cu aruncările de 3 puncte. Echipa adversă e cea mai bună din Liga Națională de la 3 puncte, au ceva incredibil, peste 50%. Ne-am apărat foarte bine, în primul rând vreau să-l felicit pe Cătălin Petrișor care a jucat foarte bine în defensivă. Letonul Jurevicius care a băgat toate aruncările a ieșit din apărarea noastră”, a declarat Markovic.

Acesta a vorbit și despre partidele următoare. „Asta e, mergem înainte, să fim pregătiți în două zile cu Clujul și după aia, poate meciul la care trebuie să ne gândim mai tare și să jucăm mai bine, 40 de minute, să scoatem prima victorie cu Mediașul. Clujul e un adversar puternic, echipă care are pretenția să câștige titlul. Nu pot să zic că mergem să batem pe Cluj, dar sigur o să ne pregătim ca pentru orice alt adversar. Trebuie să creștem în joc pentru meciurile pe care le urmărim”, a mai spus Nenad Markovic.

Audrius Prakuraitis, antrenorul celor de la BC Mureș, a vorbit despre importanța absenței lui Ivan Ivanovic, cel care nu a putut să evolueze nici în meciul anterior, de la Sibiu. „Meciul a fost exact așa cum mă așteptam: greu. Nu suntem într-un moment bun. Ne lipsește Ivanovic. El era creierul atacului nostru, ne proteja coșul. Putem să jucăm diferit cu Ivanovic așa că nu a fost ușor pentru noi. Vreau să spun că Timișoara a fost astăzi ok, au luptat. Antrenorul lor a pregătit câteva mișcări la care nu ne-am așteptat. Nu a fost ușor pentru noi. După ce am revenit am controlat jocul. Timișoara este o echipă grea, au caracter, îmi amintesc din experiența anterioară în România”, a declarat Prakuraitis.

BC Timișoara primește sâmbătă de la ora 18 vizita U Banca Transilvania Cluj, una din favoritele la titlu.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Baschet: