GALERIE FOTO. CSS Bega şi Phoenix Galaţi, forte la U16

Baschetul juvenil a descins în Timişoara… Clişee surprinse în primele două jocuri din reuniunea de vineri după-amiază a Seriei A din cadrul fazei semifinale a Campionatului Naţional de baschet masculin pentru juniori sub 16 ani. Şase echipe, meciuri fiecare cu fiecare, toate în sala „Profesor Mircea Albu”, şi 4 calificate mai departe la turneul final U16…

Iar prima după cele două etape de jocuri de vineri este gazda CSS Bega Timişoara, care a trecut vineri dimineaţă cu 66:46 (15:12, 18:5, 11:21, 22:8) de ACS Magic Champions Bucureşti, pregătită de Stojadin Markovic, iar după-amiaza de CSS Târgu Jiu, cu 73:43.

Vlad Szekely, numărul 11 în echipa pregătită de profesorul Tiberiu Ondreikovics, a fost numărul unu pentru juniorii timişoreni la capitolele recuperări, asistenţe şi puncte marcate, cu 14, 6 respectiv 28 de puncte, reuşind 7 din 21 de aruncări de două puncte, două din 11 de trei puncte şi 8 din 13 la aruncări libere. Szekely, care a evoluat cele mai multe minute pentru gazde, 37:48, a fost secondat de Fabian Spînu, cu 13 recuperări şi 22 de puncte, survenind din procentaje ale aruncărilor de la 50% în sus, reuşite în 33:29 minute pe parchet.

Şeptarul bănăţean Cristian Vîrtaci a reuşit 6 recuperări şi 7 puncte, în 34:45 minute jucate, mai fiind utilizaţi în mod special Adrian Căta (32:58 minute, 6 recuperări, o asistenţă, două puncte), Paul Turtică (22:01 minute, două puncte), Alban Okechukwu (20:51 minute), Vlad Secuianu (10:24, două puncte), iar sub 5 minute Daniel Giuriciu (3 puncte înscrise), Zdravko Stoianov, Horaţiu Covlescu şi Vasile Tudor Stan. Aşadar 11 juniori folosiţi de CSS Bega, în vreme ce de la bucureşteni Caius Covrig şi Wilhelm Brosser au fost integralişti, cu 17 respectiv 15 puncte marcate.

Timişorenii nu s-au mai uitat înapoi odată ce preluau conducerea în minutul 3, 6:4 prin Vlad Szekely, şi deşi „Campionii Magici” au început mai binişor şi „sfertul” secund, reapropiindu-se cel mai mult la 15:13, pauza mare i-a găsit pe amfitrioni desprinşi la 33:17, pe fondul unui crescendo în joc. Iar CSS Bega şi-a dublat în jumătatea secundă numărul punctelor marcate, mai ales graţie ultimelor 10 minute, care au consemnat şi cea mai mare diferenţă de scor, încasînd în schimb ceva mai multe, mai ales în „sfertul” trei, pe care l-a şi pierdut.

Vineri seară, cu începere de la ora 17:45, CSS Bega Timişoara a înscris chiar mai multe puncte decît în succesul inaugural, şi după acelaşi tipic, desprinzîndu-se deja la 37:20 la pauza mare, avantaj pe care aproape şi l-a dublat ulterior tot mulţumită numeroaselor reuşite din ultimele 10 minute, deşi a cedat din nou „sfertul” trei: 73:43 (21:9, 16:11, 12:13, 24:10) cu CSS Tîrgu Jiu.

Szekely, Spînu, Căta şi Vîrtaci, în această ordine crescătoare, au fost prezenţi cele mai multe minute pe parchet în cinciul învingătorilor, cu marje între 26 şi 30, timişorenii utilizîndu-şi mult mai uniform forţele şi inclusiv pe cel de-al 12-lea component, Samuel Negru, iar cele mai multe puncte venind din mîinile lui Szekely şi Căta, cu cîte 16, Turtică – 14, Vîrtaci (10) şi Spînu, cu nouă.

Sîmbăta este ziua etapelor trei şi patru, cu timişorenii evoluînd de la ora 10,30, în compania lui LPS Târgu Mureş, respectiv 19,30, cu CS Dinamo CSS Nr. 6 Bucureşti, iar duminica este rezervată derby-ului neînvinselor în prima zi, CSS Bega – Phoenix Galaţi, de la ora 12,30.

Dunărenii au trecut vineri cu 78:57 de LPS Târgu Mureş şi cu 75:44 de ACS Magic Champions Bucureşti, avînd tot două succese, ca şi CSS Bega, cu unul în cont fiind CSS Tîrgu Jiu şi CS Dinamo.

În Seria B a Grupei Valorice A, ce se dispută la Craiova, neînvinse după primele două etape de vineri sunt CSS Ploieşti, U Mobitelco Cluj Napoca şi CSU Cuadripol Braşov.

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + sapte =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: