GALERIE FOTO. SCMU Craiova – SCM Timișoara 69:71 (39:39) și 0-1 scorul jocurilor în sferturile din play-off

Fotografii realizate de Bogdan Dănescu la meciul SCMU Craiova – SCM Timișoara, jucat miercuri de la ora 18:30 în sala ”Polivalentă” din Craiova în sferturile de finală ale Ligii Naționale de baschet masculin, ca primă partidă în sistemul eliminatoriu ”cel mai bun din 5 întâlniri directe”, victoria revenindu-le vizitatorilor alb-violeți cu 69:71 (39:39) după un foarte echilibrat duel în care de 18 ori s-a schimbat formația la conducere pe tabela de marcaj.

Seară de miercuri cu primele două dispute sub panouri la startul fazei eliminatorii din prima grupă valorică a elitei baschetului masculin intern, una dintre formațiile gazdă, și anume a doua clasată la finele ”Grupei Roșii”, U-BT Cluj, valorificând avantajul terenului propriu în confruntarea inaugurală, 72:64 (35:41) cu Steaua, iar alta, SCMU Craiova, a patra după aceleași 10 etape din zona 1-6, debutând cu stângul acasă în tentativa de a accede în semifinale, pe sferturi 22:19, 17:20, 16:12 și 14:20 cu timișorenii care au condus cu cel mult 5 puncte avans, dar și-au trecut în cont o primă victorie în ”Polivalenta” din capitala Olteniei la a treia vizită efectuată alb-albaștrilor în actualul campionat.  

Într-adevăr, gazdele îndrumate de Aleksandar Todorov au câștigat ori cât se poate de clar, ori cu suficiente emoții primele două partide jucate la Craiova cu ”violeții” bănățeni în ediția 2018-2019, la scor în runda finală a fazei preliminare din Grupa A valorică dar și cu 88:83 la începutul acestei luni, pe 5 aprilie, în etapa cădere de cortină peste ”Grupa Roșie”, încheiată astfel cu două puncte avans față de urmăritorii de pe Bega, însă SCM Timișoara a luat un ascendent moral în mai importanta întâlnire de deschidere a sferturilor, răsturnând momentan ordinea ierarhică și sperând totodată la o completare pe măsură în cel de-al doilea joc, programat vineri seară tot în Bănie. Unde s-ar disputa și al cincilea meci, dacă va mai fi necesar, cu caracter decisiv în cazul scorului general de 2-2, după ce întâlnirile 3 și 4 se vor desfășura în sala ”Constantin Jude”.

”Violeții” lansau în urmă cu nici 3 săptămâni o salvă de avertisment, la încheierea fazei anterioare, prin a-i testa pe craioveni pe terenul acestora, semnalându-le hotărât că se vor întoarce pentru a-i examina și mai sever, iar miercuri seară s-au ținut de cuvânt, astfel încât gazda SCM U nu s-a putut desprinde la un avantaj mai mare de 6 puncte. Echilibru vădit într-o încleștare a unor formații rutinate și cunoscându-se reciproc ca-n palmă, echilibru manifestat și pe 5 aprilie dar și în clasamentul după primele 24 de runde ale sezonului în curs.  

Nu putea fi altfel nici în cadrul eliminatoriu, în care și alte repere intră în calcul, dat fiind programarea partidelor la 48 de ore una de alta pe același teren, ceea ce implică și o dozare eficientă a eforturilor, o chibzuită utilizare a personalului sportiv disponibil. Și vineri se joacă tot de la ora 18:30, iar apoi, la Timișoara, miercuri 1 mai de la ora 17, eventual și la nevoie și vineri 3 mai.

Cert este că ambii antrenori au apelat în această seară la câte 9 baschetbaliști, gazdele în special la Goran Gajovic, cel mai mult pe teren în întregul meci, 36 de minute și 42 de secunde, dar și la Curry, aproape 32 de minute, pe când Troupe, Casale, Mijajlovic și Koreniuk au evoluat între 29 și 21 de minute, iar Boone 19 și Fraseniuc 10, Ionescu completând sub 6 minute, în vreme ce oaspeții au fost utilizați mai uniform, cel mult 32 de minute, în cazul lui Brown, iar 5 sportivi între 29 și 22 de minute, Diculescu, Vukosavljevic, Randolph, Pesakovic și Stojadinovic, cu intrări și pentru Komatina, 18 minute, Baciu 12 și Coconea peste cinci. Așadar, un eventual ușor avantaj în contul bănățenilor în perspectiva întâlnirii de vineri.   

Meci până la care se dispută și celelalte partide inaugurale din sferturi, joi de la ora 17:30 BC CSU Sibiu – Dinamo Știința iar de la 19:15 CSM CSU Oradea – BCMU FC Argeș, cu gazdele favorite.

Craiovenii n-au fructificat momentan acel ușor avantaj al calculului hârtiei, Vladan Vukosavljevic izbutind să se plaseze din nou ca principal marcator al timișorenilor, cu 15 puncte dar și 9 recuperări, mână sigură de la libere dar cu numai 4 plase scuturate din 11 tentative din acțiune, la egalitate cu Nikola Pesakovic, mult mai precis însă în tentativele sale, ambele de două puncte, 3 din cele 4 de la distanță și 5 din 6 de la linie, plus 4 pase decisive.

Ultim capitol la care timișorenii au luat fața la mustață, în schimb mult mai clar în privința recuperărilor, 39 față de cele 29 ale elevilor lui Todorov, din tabăra cărora s-a evidențiat coșgheterului întâlnirii, Porter Silvanus Troupe, cu 17 puncte și 6 recuperări, ratând însă câte 3 aruncări din acțiune de două respectiv 3 puncte.

Deznodământ puțin așteptat de cei peste 1.000 de spectatori din ”Polivalentă”, care n-au mai putut ține evidența scorurilor de egalitate, tot mai numeroase pe parcurs, nu mai puțin de nouă, tot atâtea fiind și punctele semnate consecutiv de favoriți, o excepție într-un duel încleștat.

Tranșat de puțin de cei mai preciși în aruncări dar și mai cumpătați în tentativele de la distanță, 29 față de excesul de 35 ale gazdelor, procentajul reușitelor fiind identic în acest caz, într-o notă modestă, 34%, egalitatea fiind consemnată și în cazul punctelor înscrise de cei din primul cinci, câte… 50 fiecare formație.

Diculescu, Pesakovic, Brown, Komatina și Vukosavljevic la start sub îndrumarea lui Cristian Bota, Gajovic, Troupe, Curry, Casale și Koreniuk în formula lui Todorov. Iar Komatina deschidea scorul, după care Gajovic și Troupe au marcat strict de la distanță primele puncte ale amfitrionilor… 6:2. Avantaj care n-avea să țină mult, Vukosavljevic valorificând liberele iar Brown semnând la rândul său o ”triță”, 6:7, cu replica pe măsură cu aceeași monedă din mâna lui Morris Curry. 9:9 după nici 4 minute, iar echilibrul avea în general să se mențină, nu însă și ritmul reușitelor, care a scăzut treptat, sfert cu sfert, adjudecate alternativ de gazde respectiv vizitatori. Tabere intrate la egalitate la pauză și despărțite în cele din urmă de reușita lui Nikola Pesakovic, cu 36 de secunde înainte de final.

În primul sfert, apetitul craiovenilor pentru aruncările de la distanță a fost ostoit cu alte două reușite ale lui Troupe, 15:14 în minutul 8, așa că abia în cel de-al nouălea minut înscriau și gazdele din alt procedeu, 17:16 prin Mijajlovic, tot el marcând două coșuri la rând în minutul zece, 22:19.

Oaspeții, și cu Coconea și Baciu la startul sfertului 2, au rămas cel mai mult în urmă în întreaga dispută, responsabili fiind mai întâi Boone și Curry, 25:19 în minutul 12, cu o repetiție în următoarele două minute, 30:25 după ce timișorenii egalau, iar apoi Curry cu reușite de la distanță, plus Koreniuk, 35:29, însă ultimele 3 minute înaintea pauzei au fost controlate de bănățeni, cu tot cu un timeout, Pesakovic aducând egalarea cu 11 secunde înaintea sirenei, de la distanță… 39:39.

Tot el avea să semneze, decisiv, și ultimul coș al meciului…

Până atunci, sfertul 3, abordat de amfitrioni și cu Fraseniuc și Boone, avea să fie apanaj al ”albaștrilor”, cu 4 avantaj după cele 10 minute, cel mai mare avans de până atunci la finele unui sfert, Troupe adunând acele 4 puncte iar completarea fiind oferită de Curry cu 6 secunde rămase de jucat, 55:51.

Tonul ultimului sfert l-a dat de la distanță Vladan Vukosavljevic și l-a menținut în același minut și de la libere, deja 55:56, iar chit că Boone i-a readus pe craioveni la limită în avantaj, ieșirea la rampă a lui Randolph a căscat cel mai mare avans al violeților, 57:62 în minutul 34. Boone și Curry au anihilat prompt handicapul iar Gajovic a răsturnat scorul, dar și Bota a solicitat timp de odihnă cu nici 5 minute rămase jucat, inițial fără efect, Troupe fructificând iar Vukosavljevic nu. Însă, niște recuperări defensive și aruncările lui Brown, inclusiv de la distanță, i-au readus pe vizitatori în frunte… 66:67 în minutul 38.

Gajovic a țintit bine de la distanță dar Komatina a egalat foarte prompt din pasa lui Brown, Pesakovic punând apoi pecetea pe prima filă a duelului sud-vestic din sferturi. Continuarea, de vineri, iar săptămâna viitoare ”violeții” ar putea fi deja în semifinale. De urmărit. În tot cazul, timișorenii se arată a fi cei care vin tare din urmă în aceste dispute directe, primele două, adjudecate în Grupa A valorică de ”albaștri”, inclusiv la limită pe Bega, cea de-a treia, tranșată de Vukosavljevic & Co cu 74:71 în ”Constantin Jude” în zona 1-6, a patra, de craioveni pe propriul teren, dar acum, iată!, într-o inversare a situației, de elevii lui Bota în ”Polivalentă”. Al doilea teren ce ține de primele 4 clasate pe care s-au impus în această ediție de campionat, după surpriza de la Oradea. Semn că se poate. 

Au mai marcat pentru învinși Curry, 16 puncte, Gajovic și Mijajlovic 13 respectiv 12, iar Boone 5, Koreniuk 4 și Fraseniuc două puncte, pe când pentru câștigători și Komatina, 10 puncte, Randolph 9 iar Brown 8, acesta și cu 6 recuperări și 4 pase decisive, Baciu și Stojadinovic înscriind câte 6 fiecare iar Diculescu două puncte.   

Au arbitrat Bogdan Podar, Laurentiu Grigoraș și Istvan Bertalan, comisar FRB fiind Mihai Caraion.

Fotografii

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 × = treizeci doi

 


Ultimele articole din categoria Baschet: