Înfrângere rușinoasă cu “Perla Harghitei” Miercurea Ciuc

Porneam ca favoriți, chiar dacă în tur am realizat prima surpriză de proporții a campionatului, pierzând la Miercurea Ciuc. Porneam ca favoriți, chiar dacă cedam la 40 de puncte la Cluj,  în timp ce ei învingeau la 40 de puncte Brașovul, în ultima etapă. Porneam ca favoriți, chiar dacă ne lipseau doi jucători, chiar conducători de joc. Eram avertizați de faptul că echipa harghiteană joacă, nu are nici o presiune și a pierdut la limită la Sibiu și chiar la Ploiești. Și, totuși, a fost BC Timișoara – BC “Perla Harghitei”Miercurea Ciuc 68-84.

Cu Dragoș Andrei accidentat și Zoran Milencovici convocat la lotul național U20 pentru un turneu în Italia (primul a fost trecut pe foaie, dar nu a intrat deloc pe teren), BC Timișoara a început avântat jocul. A fost 9-2 în minutul 3 și optimiștii credeau, probabil, că amenințarea cu jocul bun al celor de la Miercurea Ciuc e de domeniul trecutului. Nu a fost deloc așa. Oaspeții au cinci americani, care au început să se simtă între ei și să joace bine împreună, după jumătate de an de când s-au cunoscut. Lor li se adaugă localnicii Samoilă sau Cormoș, a treia opțiune de român fiind orădeanul Sergiu Pop.

Oaspeții au preluat conducerea în minutul 7, 11-13 și, cu scurte întreruperi, nu au mai cedat-o până la final. Aruncarea de 3 puncte, principala armă a timișorenilor, nu a funcționat deloc în acest meci (Pesic a avut 0-10 la acest capitol, Dzambic 1-7 și Markovic 2-7 !).

Cum rezultatul era defavorabil, BC Timișoara a trebuit să mențină în teren titularii. Timpul însă trecea, iar baschetbaliștii gazdă nu reușeau să se apropie. La mijlocul ultimului sfert, harghitenii au început să aibă probleme cu faulturile (patru jucători – Samoilă, Coleman, Levine  și Huffman – aveau câte 4 greșeli). Totuși, ei s-au dovedit preciși și de la libere, în momentele în care timișorenii încercau să faulteze cât mai repede, pentru a avea mingea, astfel încât la final au câștigat clar.

Jocul s-a încheiat și cu pagube, la propriu, pentru formația din Timișoara. La ultimul atac al gazdelor, tânărul Cătălin Petrișor a sărit mult în afara terenului pentru a recupera o minge, s-a agățat de un cablu de alimentare și l-a smuls, involuntar, dintr-o instalație de 24 de secunde pusă deasupra unui panou. Asta după ce și tabela de marcaj a făcut din nou figuri, iar handbaliștii (înainte de baschet s-a disputat jocul de Ligă Națională Poli – Știința Bacău 23-24) nu au putut să o folosească !

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − = 3

 


Alte articole legate de acest subiect: