Junioarele României U18, al doilea triumf la Timişoara, în dauna micului Mare Ducat

A fost vorba doar despre micuţa Luxemburg, care a pierdut primele sale 4 jocuri în Divizia B a Campionatului European sub 18 ani de baschet fete cu 42, 33, 31 şi 26 de puncte handicap înainte de a câştiga alaltăieri la Timişoara, dar selecţionata de junioare a României poate totuşi savura un reconfortant 80:53 (40:24) în primul meci de clasament al zonei locurilor 12-14.

Învingătoare aşadar abia miercuri, în sala „Constantin Jude”, mai întâi luxemburghezele, cu 53:45 în dauna Elveţiei, iar apoi româncele, cu 77:72 în faţa Islandei, victorii care le-au conferit poziţia secundă în seriile triunghiulare ale grupei valorice 9-17, cele două reprezentative sub 18 ani s-au întâlnit astăzi de la ora 18 la Timişoara ştiind că un nou succes, la debutul în faza finală a locurilor 12-14, le-ar apropia de poziţia a 12-a.

Depăşite clar aseară de Bosnia şi Herţegovina, pe când oaspetele au avut zi liberă, „tricolorele” s-au revanşat prin cel mai clar triumf al lor, la a şasea apariţie în sala „Constantin Jude”, o nouă victorie mâine de la ora 18, în ultimul lor meci al competiţiei, contra Irlandei, asigurându-le locul 12.

România U18 s-a desprins cu 23:16, 17:8, 28:7, 12:22, Sfârlea şi Maxim fiind coşgheterele lotului lui Florin Covaciu, cu câte 15 puncte şi o eficienţă de +35 în cazul primeia, completate la acest capitol de Kelemen, cu 12 puncte, Ferariu, cu 11, Lenart, cea mai utilizată junioară, 32 de minute, cu double-double, 10 puncte şi 16 recuperări, Debreczi cu 6, Aursulesei şi Neagu cu 4, timişoreanca şi cu 6 recuperări în 14 minute în teren, iar Matei cu 3 puncte.

Seara va fi completată de un prim duel în triunghiularul locurilor 9-11, Germania – Bosnia şi Herţegovina, după ce Islanda – Elveţia a fost 57:49 la debutul grupei valorice 9-17. Atât pentru vineri, urmând ca sâmbătă să se reia şi disputele din grupa valorică 1-8, la Oradea, unde este programată de la ora 18 semifinala Estonia – Israel iar de la ora 20,15 cel de-al doilea penultim act, Ungaria – Letonia, cu Finlanda şi Anglia respectiv Muntenegru şi Bulgaria împerecheate în întâlnirile locurilor 5-8.

Finalele de duminică, cea mică respectiv cea mare, de la orele 18 respectiv 20,15, tot în sala „Antonio Alexe”, vor decide ordinea primelor 3 clasate şi totodată promovate în Divizia A a categoriei feminine sub 18 ani.

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × = douazeci patru

 


Ultimele articole din categoria Baschet: