Juniorii U16 de la SCM Timișoara avansează la turneul semifinal: FOTO

SCM Timișoara s-a calificat în faza semifinală a Campionatului Național de baschet masculin rezervat categoriei de vârstă sub 16 ani. Elevii lui Radenko Toroman (antrenor principal) și Petru Czmor (antrenor secund) au câștigat toate cele trei meciuri disputate în cadrul turneului patrulater desfășurat sâmbătă și duminică la sala „Constantin Jude”.

„Leii” mici s-au impus în fața echipelor BC CSU Sibiu – cu scorul de 88:70, LPS Bihorul Oradea (scor 82:64) și CSȘ Viitorul Cluj-Napoca (scor 63:40).

În celelalte partide disputate în weekend în orașul de pe Bega s-au înregistrat următoarele rezultate: LPS Bihorul Oradea – CSȘ Viitorul Cluj-Napoca 70-66, CSȘ Viitorul Cluj-Napoca – BC CSU Sibiu 58-67, BC CSU Sibiu – LPS Bihorul Oradea 74-62. În faza semifinală a avansat și BC CSU Sibiu, cu un bilanț de două victorii și o înfrângere.

„Felicitări jucătorilor, care au arătat foarte bine la acest turneu! Au făcut multe lucruri pe care le-am antrenat în ultima perioadă. Rezultatele obținute sunt rezultatul muncii bune și tari de la antrenamente și sunt fericit că au făcut ceea ce am exersat în fiecare meci. A fost un turneu foarte echilibrat, diferențele nu arată cât de strânse au fost de fapt meciurile cu Sibiu și Oradea. Ne-am făcut treaba, iar băieții s-au impus la diferențe bune. Ultimul meci a fost o ocazie și pentru jucătorii care au evoluat mai puțin în primele două partide. Așa cum am spus, turneul a fost foarte echilibrat, cu două echipe foarte bune, Sibiu și Oradea, conduse de doi antrenori buni. Am văzut jucători cu mare potențial la acest turneu. Cred că în acest sezon este o calitate mai mare la U16 decât a fost în stagiunea precedentă. Mergem înainte, vom analiza ce am făcut bine și ce am făcut slab și vom încerca să remediem minusurile până la următorul turneu. Vrem să devenim o echipă mai bună, pentru că în faza următoare vom întâlni echipe superioare din punct de vedere valoric”, a declarat Radenko Toroman, antrenorul principal al echipei SCM Timișoara U16.

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 5 = sapte

 


Ultimele articole din categoria Baschet: