O amînare cu învăţăminte şi pentru… Timişoara

Joacă în general bine, cu rezultate pe măsură, încheind în 2011 între cele mai bune 4 cluburi din ţară, iar în primăvară pe 6, au în componenţă nişte sportive jos pălăria, au lucrat şi la imagine, purtînd de-acum pantere pe echipamentul roz, şi alcătuiesc unica grupare prim-divizionară timişoreană de fete la jocuri de echipă disputate în sală, doar că ar fi poate bine să mai „lucreze” puţin la alegerea orelor de start ale partidelor găzduite în sala „Constantin Jude”. Următoarea fiind mîine, sîmbătă 3 noiembrie, cu Nova Vita Târgu Mureş…

Punctăm acest aspect în lumina faptului că BCM Danzio Timişoara le are – cum s-ar zice – pe toate, mai puţin o asistenţă ceva mai numeroasă şi pe care baschetbalistele „Pantere roz” ar merita-o cu prisosinţă. Foarte puţini sunt spectatorii care îşi rup două ore la circa fiecare 3 săptămîni, într-o medie anuală, pentru a asista pe viu, în sala „Constantin Jude”, la meciurile echipei oraşului în sportul sub panouri, foarte puţini mai ales în raport cu rezultatele acestei grupări de-acum consacrate în play-off, şi cu jucătoare din Serbia şi S.U.A. în componenţă, dar şi în comparaţie cu asistenţele mult mai mari avute în propriile săli de formaţii omoloage din zona locurilor 1-8.

BCM Danzio Timişoara joacă sîmbătă de la 3, acasă, cu Nova Vita Târgu Mureş. "Panterele roz" au 5 victorii din 6 apariţii, la ultima dintre ele, cu clujencele, sala fiind ca şi goală

Am mai scris pe marginea acestui subiect, revenit brusc în actualitate odată cu amînarea unuia dintre jocurile rundei a opta sub panourile feminine, CSM Satu Mare – ICIM U Vasile Goldiş Arad, un derby lăsat pe luna decembrie în urma a ceea ce pare a fi o neînţelegere în privinţa orei de start a meciului convenit a se disputa duminică.

Iar dacă este să se dea crezare argumentului lui Florin Mureşan, preşedintele sătmărencelor medaliate în precedente ediţii ale Diviziei A, atunci CS Municipal n-a putut accepta ora de start solicitată de către cei de pe Mureş, 13, întru a nu-şi „bate joc” de proprii suporteri, după cum s-a exprimat în explicaţiile sale mai marele clubului din nord-vestul ţării.

Departe de noi de a considera că respectabilii domni care conduc destinele prim-divizionarei timişorene îşi bat joc de suporterii lui BCM Danzio, ceea ce nu este de fapt cazul, iar expresia este oricum cam dură, însă la unele mici aspecte s-ar putea „lucra” în speranţa coagulării unui mai larg şi partizan grup de susţinători în jurul unei frumoase echipe ce pare a se contura pe malurile Begăi.

Unul ar fi de exemplu ca jocurile de pe teren propriu să fie punctate de tipărirea unor programe de meci cu toate cele, şi anume prezentarea pe rînd a baschetbalistelor, „colţul antrenorului”, scurte consideraţii despre competiţie şi jucătoarele sale forte, şi nu numai, nimic mai mult decît un A4 împăturit şi în culori, după modelul handbalului băieţi, uşor de distribuit spre finele săptămînii la intrarea în Universitatea de Vest sau în Complexul Studenţesc, din preajma sălii „Constantin Jude”.

Iar un altul ar fi ora de start… BCM Danzio a jucat în ultimii 2 ani în toate zilele şi la toate orele posibile şi imposibile, tendinţa clubului timişorean fiind de-acum de a menţine pe cît posibil ora 15, sîmbăta, în ideea că se constituie şi în oră de start a antrenamentelor echipei. Un argument valid şi corect. De fapt, elevele lui Dan Ionescu şi Veronica Gavrilă urmează a juca şi mîine, sîmbătă 3 noiembrie, tocmai de la ora 15, într-un meci programat iniţial a avea loc la Târgu Mureş, dar care a fost anunţat la începutul acestei săptămîni ca avînd loc în Timişoara, realizîndu-se astfel o rocadă tur-retur, pe baza înţelegerii între cluburi.

Luîndu-ne după indiciile invocate de preşedintele sătmărencelor, Florin Mureşan, care are în calcul un număr consistent mai mare de spectatori ai roş-albelor la jocurile de pe teren propriu, şi care, conform propriilor sale declaraţii, nici n-a vrut să audă de ora 13, ci cel puţin de ora 16, s-ar putea estima că BCM Danzio este la limită în privinţa acceptabilităţii cu a sa oră de start 15, una totuşi cît de cît în regulă. Rămîne de văzut cînd se va juca, miercurea viitoare, meciul cu Universitatea Alba Iulia, programat acasă în runda a noua…

Problema este ca BCM Danzio să se poată şi ţină măcar de acest reper, după ce primul joc din actuala stagiune l-a găzduit într-o sîmbătă dimineaţă la 10,30, cu Olimpia Bucureşti, după care s-a ajuns la dorita oră 15, tot într-o sîmbătă, contra celor din Sfântu Gheorghe, sărindu-se apoi la o vineri de la ora 13, săptămîna trecută, la solicitarea oaspetelor din Cluj-Napoca, o grupare cu care se întreţin bune relaţii.

Iar dacă reamintim că debutul de campionat al timişorencelor a fost oricum serios bulversat, atît de retragerea din întrecere a nou-promovatei din Târgu Secuiesc, presupus adversar în etapa I, cît şi de prezenţa Biancăi Blanaru la „Mondialul 3×3”, motiv pentru care deplasarea din runda secundă, la Craiova, a fost amînată cu 5 zile şi pentru o joi seară, se poate spune că BCM Danzio şi-a făcut intrarea în scenă în contratimp cu competiţia în sine şi parcă pe undeva pe uşa din dos.

Ca nou-promovată vădit interesată să-şi alcătuiască un grup fidel de susţinători, prim-divizionara masculină BC Timba nu doar că a găzduit un joc de prezentare al echipei cu efect magnetizant, contra lui Etoile du Sahel, dar a şi exploatat deja aspectul orei de start al meciurilor din „Constantin Jude”, în general seara de la 7 în sus, mult mai convenabil şi atractiv pentru publicul interesat. Iar lumea a venit, în număr respectabil…

În mod cert, BCM Danzio ar merita un număr net mai mare de suporteri la jocurile găzduite în „Constantin Jude” şi este drept că orice-ar face diriguitorii prim-divizionarei feminine există un anumit plafon ajustat mai ales de ceea ce înseamnă educaţia şi trăirea interioară a iubitorului de sport timişorean, însă în unele cazuri este nevoie totuşi să alergi după potenţialii spectatori, nu de alta dar aceştia nu se vor urni ei înşişi spre sală.

Am spune că este pe undeva păcat în privinţa „Panterelor roz”, pentru că au ce arăta din toate punctele de vedere, şi este regretabil pentru un oraş perceput ca avangardist şi civilizat să perceapă echipa sa de fete ca o simplă spiţă la căruţa cu roţi aurite a vicecampioanei masculine atrăgînd spre 2.000 de oameni la sală, şi în condiţiile în care, nota bene, localnicele sunt net mai numeroase la BCM Danzio decît feciorii locului, la BC Timişoara.

Dar dacă voi nu ne vreţi, noi… vă vrem, nu-i aşa? Cu clujencele au fost nici 50 de spectatori la intonarea imnului, exact aspectul de care se fereau sătmărenii, mai ales la ora unui derby cu ICIM U Vasile Goldiş Arad, dar dacă ne aducem aminte că nici măcar la duelul pe toate fronturile Timişoara – Arad n-au descins în „Constantin Jude” mai mult de 150 de oameni, la o oră de fapt mai mult decît O.K. la vremea acelui meci, atunci probabil că le-am spus pe toate…

Şi cu toate acestea, cei de la BCM Danzio ar trebui măcar să încerce a fi mai inventivi în această privinţă, ca un favor pe care şi-l fac, pentru că merită mult mai mult în ceea ce priveşte relaţia cu amatorul de sport local.

 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Baschet: