Petru Czmor revine la echipa de seniori a SCM Timișoara: ”Am acceptat bucuros, nu credeam să se întâmple atât de repede”

Petru Czmor este cu începere de astăzi noul preparator fizic al echipei de seniori a prim-divizionarei de baschet masculin SCM Timișoara, recent câștigătoare în weekend a patrulaterului Félegyházi Pékség Kupa, păstrându-și totodată și postul de antrenor al grupei de juniori sub 16 ani a Academiei, înscrisă în Campionatul Național. Czmor a fost cel mai longeviv jucător al alb-violeților, culori pe care le-a apărat vreme de 14 ani, numărul 13 fiind retras din rândul tricourilor bănățenilor din momentul în care timișoreanul n-a mai apărut pentru ”Lei”.

Petru Czmor pentru alb-violeți contra lui CSU Asesoft Ploiești

Petru Czmor pentru alb-violeți contra lui CSU Asesoft Ploiești

Czmor completează staff-ul condus de Miodrag Perisic în perspectiva noii ediții de campionat care va începe peste nici 3 săptămâni, în prima decadă din octombrie, start înaintea căruia ”violeții” pot fi optimiști prin prisma seriei rezultatelor pozitive din partidele de verificare ale perioadei de pregătiri, majoritatea cu oponente de peste hotare și câștigate cu o singură excepție.

Sunt aproape 3 săptămâni de când SCM Timișoara a demarat meciurile amicale, mai întâi printr-un 81:64 victorios cu CSM CSU Oradea pe 31 august, după care a urmat un eșec în Serbia, 86:81 pentru FMP Beograd pe 5 septembrie, dar și alte succese, 104:63 cu Szolnok Olaj KK pe 8 septembrie și ”dubla” triumfătoare din cea de-a patra ediție a turneului internațional Félegyházi Pékség Kupa, adjudecat în weekend într-un ultim act încheiat înainte de termen datorită gravei accidentări a unui baschetbalist al prim-divizionarei sârbe Košarkaški Klub Spartak, în penultimul minut, 71:66 (47:34) cu cei din Subotica, pe sferturi 26:20, 21:14, 13:23 și 11:9. Iar pentru calificarea în finala patrulaterului de la Kiskunfélegyháza, timișorenii au jucat cu o zi înainte cu maghiarii de la Naturtex-SZTE-Szedeák Szeged, de care au dispus vineri cu 81:61 (38:26), pe sferturi 21:13, 17:13, 24:19 și 19:16.

Petru Czmor a explicat pentru bc-tm.ro că ”în vară a existat o intenție din partea mea de a lucra pe acest segment și am discutat-o cu președintele Ilie Trițoiu. Am convenit să fiu cuprins în staff-ul tehnic pentru a mă ocupa de pregătirea fizică, dar nu cu începere din acest sezon, ci din celălalt. Acum când s-a ivit posibilitatea, am acceptat bucuros și surprins că s-a putut întâmpla mai repede. O viață am lucrat cu preparatori fizici de calitate și de aceea am și făcut un masterat în domeniul Fitness-Sănătate, care sunt convins că-mi va fi de mare folos în continuare”. Czmor i-a luat locul lui Srdjan Jovanovic, care a solicitat încetarea colaborării din pricina unor probleme familiale. ”Am simțit că aceste probleme mă împiedică să lucrez cu toată energia pe care aș fi capabil s-o ofer. M-am consultat cu antrenorul principal și cu președintele clubului de baschet și am convenit că e mai bine să încetăm colaborarea, înainte de startul campionatului, ca să poată veni cineva cu care băieții să se obișnuiască”, a explicat la rândul său Srdjan Jovanovic.

 

 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × = 3

 


Ultimele articole din categoria Baschet: