România învinge Macedonia în precalificări la Eurobasket 2021 dar oaspeții încheie pe locul I. Alex Olah, 100% la aruncări și 7 recuperări în 65:53 (34:29)

Reprezentativa de seniori a baschetului masculin românesc a triumfat în această seară la Ploiești în penultima apariție din Grupa B a turului secund în precalificările pentru turneul final al Campionatului European din 2021, dar nu la o diferență suficientă pentru a fi în avantaj în ansamblul dublei manșe în fața Macedoniei, care și-a păstrat astfel locul I și a pătruns implicit în faza calificărilor.

Marja a fost mică, de numai două puncte, dar decisivă pentru tranșarea șefiei grupei, România căutând însă acum victoria și duminică seară în Kosovo, pentru a aborda de pe locul 2 în serie cel de-al treilea și ultimul tur al pre-calificărilor, de fapt o altă rundă triunghiular de recalificări, programată în august sub forma a 4 grupe a 3 formații, cu drept de pătrundere în calificări doar în cazul primei clasate.

”Vulturii” selecționați de Tudor Costescu și Nenad Markovic au pierdut la limită sfertul inaugural al jocului de la ora 18, cu 15:16, dar le-au câștigat pe următoarele, cu 19:13, 12:10 și 19:14, distanțându-se cel mai mult spre final, la 13 puncte, avans atins în ultimul minut prin unica reușită de la distanță a lui Watson, cu 41 de secunde înaintea sirenei, după ce au condus cumulat aproape 30 de minute din întâlnirea în care s-au consemnat 12 schimburi de avantaj.

Încă o ”triță” ar fi fost suficientă ca românii să ia fața vizitatorilor în ansamblul dublei manșe iar astfel să aibă șansa câștigării seriei în cazul unui triumf în weekend în Kosovo, însă același Watson a ratat de la distanță cu 7 secunde rămase de jucat.

România s-a revanșat așadar aproape în egală măsură pentru eșecul cu 90:76 din septembrie de la Skopje, dar nu în totalitate, impunându-se cu 65:53, la pauză 34:29, iar acum pregătește deplasarea la Priștina, unde macedonienii învingeau cu 73:76, ”tricolorii” dispunând în noiembrie de Kosovo la Oradea cu 88:83.

Miza meciului de duminică seară este implicit mai redusă, oponentele urmând a continua tot în pre-calificările turneului final continental Eurobasket 2021 și la vară, în turul 3 pe același palier, pe când în faza superioară a preliminariilor și-a asigurat biletele și Macedonia, alături de naționala Belgiei, aceasta cu 3 victorii din tot atâtea partide. Trei succese fără eșec aveau și elevii lui Davitkov înaintea descinderii în România, fără a încheia însă parcursul seriei triunghiulare în aceeași notă.

În Prahova, ”Vulturii” au fost purtați spre victorie de un public partizan, fără a mai ceda conducerea după mijlocul sfertului secund, începând de la 25:24.

Nu s-a marcat adesea, caz valabil și pentru timișoreanul Alexandru Olah, care a strâns 5 puncte, însă fără a irosi nici o aruncare, fructificându-le pe toate cele trei, două de două puncte și o ”liberă”, la care a adăugat 7 recuperări, în 13 minute și 36 de secunde jucate.

Cel mai mult au evoluat 3 dintre titulari, în frunte cu Rolland Torok, autor al unui double-double în peste 34 de minute jucate, 12 puncte și 10 recuperări, cu 5 puncte și 8 pase decisive contribuind Giordan Watson în 28 de minute jucate, iar Emanuel Cățe tot cu un double-double, 12 puncte și 13 recuperări dintre care mai numeroase ofensive în peste 26 de minute în teren, timp înregistrat și de Mirel Dragoste, autor a 11 puncte.

Totodată, Lucas Tohătan a înscris 10 puncte, Bobe Nicolescu și Radu Vîrna, ambii din primul cinci, câte 5 respectiv 3 puncte, iar Julian Orbeanu două, fără a marca încheind Dragoș Diculescu, baschetbalist al timișorenilor, care a evoluat peste 11 minute, respectiv Tudor Gheorghe, vreme de 5 minute.

Românii au dominat clar în recuperările sub panoul advers și la pasele decisive, la ambele capitole cu reușite de două ori mai numeroase, însă au ratat excesiv de multe aruncări, 24 de două puncte respectiv 22 de la distanță, ceea ce a contat decisiv în cele din urmă, deși doar de puțin…

Turneul final european de peste 2 ani va reuni la a XXXXI-a sa ediție 24 de naționale.

Top6 revine la finele săptămânii viitoare cu încheierea turului, conform țintarului de pe coloana clasamentelor, timișorenii jucând acasă cu craiovenii.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × = noua

 


Alte articole legate de acest subiect: