România U18, eşec la debutul în Divizia B a Campionatului European de baschet fete, la Timişoara: cădere după pauză şi 45:63 (25:24) cu Muntenegru

Sala „Constantin Jude” din Timişoara a găzduit astăzi festivitatea de deschidere a Diviziei B din cadrul Campionatului European de baschet feminin sub 18 ani, precum şi primele jocuri ale turneului, alte 4 meciuri ale zilei inaugurale fiind programate şi la Oradea, însă în faţa unei restrânse asistenţe în oraşul de pe malurile Begăi reprezentativa României a pornit cu stângul în întrecerea ce va ţine până în 27 iulie, reunind 17 naţionale juvenile.

România U18, cu Florin Covaciu la timonă, a cedat selecţionatei similare a Muntenegrului cu 45:63, la pauză 25:24, după un prim sfert de oră reuşit, la finele căruia gazdele atingeau cel mai mare avantaj al lor, 22:13, dar care a fost prompt contracarat de reprezentantele micuţului stat cu ieşire la Marea Adriatică.

Pornind prea avântate, „albastrele” şi-au drămuit ineficient resursele fizice şi au capotat pe parcurs în faţa alb-roşiilor dar şi a unei tribune din păcate ca şi goală. Înfrânte, româncele şi-au diminuat astfel încă din prima seară şansele de a obţine unul din primele două locuri în Grupa D şi implicit pentru calificarea în seria valorică 1-8 a competiţiei, care se va derula de săptămâna viitoare la Oradea, totul depinzând acum de dificilele examene cu Ucraina respectiv Ungaria, a treia în ierarhia mondială a categoriei de vârstă, de sâmbătă şi luni, tot de la ora 18 şi tot în sala „Constantin Jude”.

Cedând Muntenegrului, pe care selecţionerul Florin Covaciu îl creiona ca fiind poate cel mai abordabil oponent din Grupa D, România U18 pare a fi alunecat deja spre faza play-out a competiţiei, cea a locurilor 9-17, care va continua la Timişoara, fără însă nici cea mai mică implicare în disputa finală pentru podiumul turneului şi implicit pentru promovarea în Divizia A continentală.

Iniţial, junioarele României, cu Teodora Neagu sub panou în cinciul de start, o sportivă inclusă în sezonul trecut în lotul prim-divizionarei de seniori BCM Danzio, de la CSŞ Bega Timişoara, n-au primit nici un punct în primele aproape 6 minute de joc, conducând cu 5:0, avantaj care a fost mărit apoi la 9 diferenţă, la mijlocul sfertului secund.

La start cu Kincso Kelemen, Marina Sfârlea, Paula Lenart, Mihaela Maxim şi Teodora Neagu, tinerele românce au dat speranţe că vor porni cu bine pe teren propriu şi chiar au câştigat primul sfert, 12:9, însă vizitatoarele au marcat înaintea pauzei coş după coş, 0:9, egalând la 22 şi chiar preluând în premieră conducerea, 23:24 în minutul 20.

Mult mai precise în aruncări odată cu scurgerea timpului, muntenegrencele şi-au impus apoi şi mai clar autoritatea în partea a doua a jocului, iar după ce româncele au mai izbutit o ultimă egalare, 28:28 în minutul 23, oaspetele au fost de neoprit, atingând şi 18 puncte avantaj, 59:41 în minutul 38, pe care l-au conservat până la final: 63:45, pe sferturi 9:12, 15:13, 17:7, 22:13.

Jocul a fost echilibrat în primele sale două treimi, câtă vreme gazdele, cu serioase carenţe în pregătirea fizică, manifestate odată cu scurgerea timpului, au putut ţine totuşi pasul, dar oboseala şi implicit imprecizia aruncărilor junioarelor României, cu procentaje de 24% în toate cele 3 procedee şi încercând în zadar pe final să recupereze terenul pierdut prin pripite tentative de la distanţă, au conturat un handicap semnificativ. În consecinţă, cu excepţia Marinei Sfârlea, contabilizată la final cu eficienţă 0, toate celelalte 11 componente ale României, utilizate mai mult sau mai puţin, au sfârşit pe minus.

În plan individual, clujeanca Mihaela Maxim, cu cele mai multe minute jucate, 26, a marcat cele mai multe puncte ale partidei, 12, fiind urmată de Sfârlea, cu 11, respectiv Kelemen, Ferariu, Lenart, Gherman şi Peter, fiecare cu câte 4 puncte. Teodora Neagu în schimb a ratat toate cele 7 aruncări efectuate, acumulând în schimb 7 recuperări în cele 21 de minute pe parchet, timp aproximativ cu care au contribuit şi Kelemen (23), Lenart (22), care a acumulat 5 greşeli personale, Sfârlea şi Ferariu, tot cu peste 20 de minute jucate.

Selecţionerul Covaciu a utilizat toate cele 12 componente, 4 dintre junioarele care au început meciul pe bancă intrând deja în primul sfert, Peter în locul lui Maxim, Ferariu în locul lui Sfârlea, Debreczi în cel al lui Lenart şi pivotul Matei, în minutul 6, în locul Teodorei Neagu, cu intrări ulterioare şi pentru Buzogany, autoare şi ea a 7 recuperări, Gherman şi Aursulesei.

Mai omogene, muntenegrencele au marcat prin Manojlovic, 11 puncte, Rakovic – 10, Mudresa şi Mujovic – câte 8, Kovacevic – 7, Bajic şi Lazarovic – câte 6, Popovic – 5 şi Madzgalj, două puncte.

În celelalte meciuri de la Timişoara ale primei zile, în deschidere, Israel – Islanda 76:52 (39:20) şi apoi Anglia – Danemarca 64:40 (26:14), ambele în Grupa C, căderea de cortină peste seara de joi fiind oferită, în grupa României, de Ungaria şi Ucraina, rezultat 62:42, la pauză 33:21, pe sferturi 7:11, 26:10, 12:4, 17:17, Dubei şi Aho reuşind câte 13 puncte pentru maghiarele triumfătoare iar Nagy, un double-double, 10 puncte şi 14 recuperări.

La Oradea, tot în prima zi, Letonia – Germania 78:58 şi Irlanda – Estonia 55:56, ambele în Grupa A, şi Finlanda – Bulgaria 105:98 după overtime respectiv Bosnia & Herţegovina – Luxemburg 75:42 în Grupa B.

Vineri sunt programate două meciuri, ambele la Timişoara, şi anume Elveţia – Danemarca, de la ora 17, respectiv Anglia – Israel, de la ora 19,15, în Grupa C, singura cu un număr mai mare şi impar de echipe, cinci. Ulterior, sâmbătă, cu începere de la ora 13,30, prin jocurile Bulgaria – Bosnia şi Herţegovina, la Oradea, respectiv Ungaria – Muntenegru, la Timişoara, sunt programate 8 partide, câte 4 în fiecare oraş.

* Franţa a dispus de Rusia, Serbia de Lituania, Spania de Croaţia şi Italia de Cehia în jocurile inaugurale din grupe în Divizia A europeană sub 18 ani, din Portugalia, cu 16 naţiuni la start. La categoria U20, titlul european în Divizia A a fost adjudecat zilele trecute de Franţa, 47:42 în finala cu Spania, Italia încheind pe 3, 68:63 cu Serbia.

 

 

Acest articol a fost publicat în Baschet, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + = 7

 


Ultimele articole din categoria Baschet: