SCM Timișoara face cel mai bun joc din acest sezon dar ratează victoria pe ultimul atac, inel. Gazdele sibiene se redresează în overtime: 92:85 (35:43)

SCM Timișoara a cochetat mereu cu victoria în această seară la Sibiu, unde a luat fața gazdelor favorite în 3 sferturi, cel mai clar înaintea pauzei, la 7 puncte diferență, dar a fost egalată în ultimul minut din sfertul 3, părând apoi a risipi toate roadele generosului efort. ”Violeții” au egalat însă la rândul lor pe finalul unui joc antrenant, succes apoi ratat pe ultima aruncare, inel: egalitate în timpul regulamentar. Overtime abordat de bănățeni cu o ”triță” dar răsturnat de ardeleni în favoarea lor de la linia de libere, încă un triumf pentru galben-albaștri după ce aseară treceau și de orădeni. Amfitrionii însă n-au convins, fiind la un pas de a fi surprinși și de elevii lui Petricevic și Bota, precum săptămâna trecută de dinamoviști.

Duș rece după care BC CSU Sibiu a dispus înainte de Crăciun de craioveni la 3 puncte diferență iar aseară de CSM CSU Oradea cu 91:87, trecând în această seară de la 19:30 ca prin urechile acului de ”violeții” Timișoarei, autori ai celui mai bun joc al lor din acest sezon mult întârziat, tare comprimat și abia lansat luna aceasta.

Fără Brown, oaspeții s-au străduit notabil să lase o ultimă bună impresie în 2020 după eșecul de aseară cu piteștenii, și au lăsat-o, ratând însă de puțin victoria, doar egalitate după 40 de minute pe Cibin, dereglându-și apoi busola în overtime… 92:85 (35:43; 78:78) pentru BC CSU Sibiu, care a tranșat cele 5 minute adiționale cu 14:7, cam aspru și nedrept pentru alb-violeți, până atunci în meci… 78:78 (18:19, 17:24, 22:18, 21:22).

A contat în cele din urmă coeziunea 5-ului de bază pe care s-a axat Dan Fleșeriu, fiecare măcar 32 de minute în teren și măcar cu 12 puncte marcate, totalizând peste trei sferturi din reușitele gazdelor, în special mai masive și dominante sub panouri, Cooper Williams double-double, galben-albaștri cu 6 recuperări ofensive în plus și opt mai multe pe apărare.

Timișorenii au părut nițel mai convingători în atac, unele cursive și cu surprinzătoare schimbări de direcție, însă au păcătuit prin imprecizie, 30 de aruncări ratate din semicerc, compensare prin zece reușite de la distanță, mai bine decât de-obicei. Iar prin prisma minutelor dinaintea pauzei, desprinși și la 9 diferență, ar fi meritat mai mult, comparativ sibienii nereușind să se detașeze la mai mult de 7 avans. Diferența finală.

Echipa totuși mai legată și rutinată și-a fructificat avantajul terenului propriu, pe care nu l-a părăsit de la începerea campionatului, 7 meciuri acasă, aspect despre care poate ne spun ceva Păun și compania. Dar toți sunt cumva părtași prin acceptare circului anormal, căci nici cu reprezentanții Timișoarei nu ți-e rușine dacă drept rămas bun de despărțire pe 2020 în fața camerelor TV mâna întinsă de final de meci e pumn de ”bulă epidemiologică” în repertoriul lui Petricevic și Bota cu omologii lor de pe Cibin. Cam ăsta e la urma urmei adevăratul nivel la care se derulează târârea zilelor…   

Altfel, nici pe departe nu s-au făcut de râs, Dragoste chiar înviind cu 18 puncte marcate, co-coșgheter al meciului, completat îndeaproape de la învinși de Mijajlovic și Stallworth IV, tripletă cu 50 de puncte, ominprezentul Gajic izbutind la rândul său un double-double, 10-10 în peste 38 de minute pe teren.

Vizitatorii au început cu Mijajlovic, Stallworth IV, Mirkovic, Banciu și Olah căpitan iar timișoreanul a câștigat aruncarea de start, deschizând apoi și scorul, răsturnat blitz de Addison, Tohătan și Torok, 7:2 după două minute, și-am spus majoritatea 5-ului gazdelor, completat de Philmore și Cooper Williams.

Banciu se remarca în minutul 3, coș cu fault, și mai treceau alte peste două minute până la primul coș din acțiune, ”triță” Stallworh și SCM din nou la conducere, 11:12 la mijlocul sfertului 1.

Sibienilor le erau necesare peste 4 minute pentru a înscrie din acțiune, și tot de la distanță, Jackson 14:14. Erau 8 minute în care trupa gazdă din trioul fruntaș al baschetului intern izbutea doar două coșuri din acțiune.

Aveau însă a rata ”galbenii” și mai mult în sfertul 2, abordat de timișoreni cu Lazar și Dragoste. Iar tot gazdele au început puțin mai bine, preluând de două ori conducerea, dar căzând din nou în joc.

Komatina, atent la recuperare, a făcut diferența, completat în atac de proaspeții intrați Dragoste și Lazar, 24:31 la mijlocul sfertului 2. Sugestiv pentru seara bănățenilor în pustia sală ”Transilvania”, Dragoste înscria din acțiune dar rata libera cu care se alegea, acel puțin care avea să coste…

Parte a unei duble schimbări, Gajic marcat imediat, 32:38, completat de Mijajlovic, iar Banciu îi punea pe sibieni pe gânduri, ”triță” cu 9 secunde înaintea pauzei, 35:43.

Scorul reflecta realitatea iar Stallworth IV punea gaz pe foc, ”triță” pentru ”violeți”, replica venind din partea lui Philmore și Torok.

SCM mai menținea ritmul alert, Gajic și Dragoste chiar de la distanță, 48:56, însă aveau să fie ultimele puncte ale timișorenilor în sfertul 3, ultimele trei minute de secetă.

Iar în ultimul venea tiptil egalarea, neconvingător dar venea. Jackson de la distanță, CooperWilliams din libere. Și gazdele treceau chiar și la conducere, tras de păr și cu chiu cu vai, Tohătan fructificând numai una din cele 3 libere, cu două secunde înaintea sirenei… 57:56.

BC CSU nu mai condusese din al doilea minut al sfertului 2, fiind condusă în schimb și cu 9 puncte.

Cooper Williams se impunea sub panouri în debutul sfertului final, Mijajlovic și Olah răsturnând însă scorul, speranțe realimentate pentru ”Lei”. Dar o nouă rară serie sibiană, Torok, Philmore din libere și Addison ”de afară”, 67:61.

SCM nu se lăsa, Mijajlovic încă o ”triță”, Stallworth IV ținând-o în meci, mereu reveniri la 3 puncte.

Următoarele au trecut în contul lui Tohătan, dar Dragoste s-a simțit în mână, 78:76 de la distanță, la care Tohătan nu a ochit din extremă, Mijajlovic recuperând și fiind faultat pe contră de Philmore. Și-a fructificat liberele și egalitate… 78:78.

Timeout sibian dar tot ”violeții” au recuperat încă o dată,  Gajic, imediat faultat tactic de Cooper Williams cu 11 secunde rămase de jucat. Petricevic a apelat la timeout și SCM a dat cu victoria de inel, Mijajlovic, din căciulă.  

Overtime, excelent început, Gajic de la distanță după 14 secunde, însă atât avea să le fie timișorenilor. Plouați apoi cu greșeli personale, în total cu 8 în plus față de gazde, preuând din nou conducerea tot din libere, prin Cooper Williams și Addison, cu nu mai puțin de 7 puncte.

85:81 la care, capac la toate, Dragoste a dejucat complet visătoarea apărare sibiană dar a ratat ca un copil, Tohătan încălecând în șa și spunând povestea așa: mulțumesc. Timeout ca ultim resort, coș Komatina 87:83, dar Addison liniștea apele de la distanță… 90:83.

Atât de aproape și totuși departe, un nou eșec pe terenul favoritei din Sibiu în acest sezon, acum nu în Cupa României – în toamnă, ci iarna în Liga Națională. ”Iarna întunecată” a început săptămâna trecută fără a ne mai lăsa vreodată, ultim meci pe 2020 cu overtime ca amintire…

Dragoste așadar cu 18 în 27 de minute jucate, Mijajlovic 17 în 30, Stallworth IV 15 puncte în 22 de minute, toți ratând de 4-5 ori din semicerc. Omniprezentul Gajoic cu câte două reușite din 5 aruncări de două respectiv 3 puncte, Olah cu 7 puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive în 27 de minute, Komatina și Banciu câte 6 puncte dar în 29 respectiv 11 minute, Lazăr patru puncte în 10 minute. Mocrițchi nouă jucate, Cordea și Schipor pe bancă.

Philmore și el cu 18 puncte și 5 recuperări, cele mai multe minute jucate, peste 41, secondat de căpitanul Torok, 15 în 36 de minute, cu 7 recuperări, câte 32 de minute trăgând Tohătan – 16 puncte, Addison – 13 și 9 recuperări, iar Cooper Williams câte 12 puncte respectiv recuperări. Trioul străin de pe bancă, 9 puncte Jackson într-un sfert de oră, 5 Lutete Iv și 4 Johnson, Gavriloaia prinzând și el aproape 10 minute.

Rezultatele zilei în LNBM, pe coloana clasamentelor la zi. Revederea în 2021, pentru SCM în 6-7 ianuarie la Voluntari, ilfoveni care s-au cam impus…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sase = 9

 


Ultimele articole din categoria Baschet: