SCM Timișoara încheie turul cu un eșec în prelungiri la Sibiu. Careu de înfrângeri

Baschetbaliștii Timișoarei au remizat sâmbătă seară în timpul regulamentar al deplasării din Grupa A a campionatului Ligii Naționale pe terenul finalistei ediției trecute, BC CSU Sibiu, care a câștigat apoi cele 5 minute de prelungiri, după ce inițial se impunea doar în sfertul inaugural, următoarele două aparținându-le alb-violeților iar cel de-a patrulea fiind egal, în nota partidei din ultima etapă a turului. Încheiat de bănățeni cu 4 înfrângeri la rând, dintre care ultimele 3 în compania ocupantelor podiumului în sezonul precedent.

Șir de eșecuri ce i-a lăsat pe elevii lui Dragan Petricevic în afara pozițiilor din Top6, la braț cu BCMU FC Argeș, viitoare gazdă a ”violeților” la startul returului din Grupa A a primelor opt cluburi masculine de seniori din țară.

În cinciul de start Franklin Jr., Pesakovic, Coconea, Komatina, Gorgemans, timișorenii au luat de două ori conducerea în primul minut pe terenul învingătorilor de miercuri în Elveția în FIBA Europe Cup, a doua oară prin aruncarea de la distanță a lui Franklin Jr., însă elevii lui Dan Fleșeriu, la debutul partidei cu Tohătan, Chatman, Philmore, Torok și Falker, au preluat frâiele jocului prin reușitele experimentatului pivot Falker și s-au distanțat cu 13 puncte consecutive, incluzând o reușită de la distanță a lui Torok.

La 15:4, Petricevic a solicitat timp de odihnă în minutul 5 iar oaspeții au izbutit cel de-al doilea coș din acțiune, tot prin Franklin Jr., riposta celor de pe Cibin venind prin texanul Philmore, care avea să înscrie următoarele 9 puncte pentru galben-albaștri, desprinși la 23:8. Și cu celălalt pivot introdus în teren, Cooper Williams în locul lui Falker, pe când oaspeții apelau între timp și la Popa respectiv Brown, schimbându-i pe Coconea și Mirkovic.   

Timișorenii au mai echilibrat jocul spre finele sfertului I, în al cărui ultim minut același Franklin Jr. a mai ochit o ”triță”, 26:18, ardelenii conservându-și totuși în mare avansul luat, prin ex-”violetul” coordonator în vârstă de 20 de ani Lucas Tohătan, dar și prin Paliciuc… 31:20 după 10 minute.

Debut bun pentru sibieni între ultimele apariții în grupele FIBA Europe Cup, miercurea viitoare la Istanbul, însă și o reacție pe măsură a alb-violeților lui Petricevic, câștigători ai următoarelor două sferturi, fără a-l pierde și pe ultimul, 21:28, 15:19, 17:17, ceea ce a dus meciul în prelungiri, după o rară egalitate la încheierea celor 40 de minute… 84:84 (52:48). Avea să fie 16:12 pentru gazde în cele 5 minute de prelungiri, 100:96 rezultat final.

Ardelenii au întâmpinat dificultăți în a tranșa și precedentul lor meci acasă în campionat, de fapt și singurul de dată anterioară, cu Steaua, de această dată dovedindu-se mai combinativi decât vizitatorii de pe Bega grație mingilor oferite de Jordan și dominanți în jocul la recuperare, cu un plus semnificativ din partea lui Falker, fiind însă contracarați de combativitatea ”violeților”, insistenți de la distanță și cu 7 ”trițe” mai mult în cont, dârză rezistență căreia galben-albaștrii nu i-au găsit leac în cursul celor 40 de minute.

BC CSU începea mai bine sfertul secund, prin angajarea pivotului Cooper Williams, tânărul Bogdan Popa înscriind în schimb primele 5 puncte ale oaspeților, însă un nou timeout solicitat de banca timișorenilor, la 43:28, și tot după 5 minute, când reintrau Coconea și Mirkovic, a redresat corabia bănățenilor, marcatori în succesiune prin Komatina, Brown și Pesakovic, ultimii doi, din afara semicercului. Sibienii înscriau apoi strict pe mâna pivotului Falker, dar SCM își continua recitalul de la distanță prin Komatina și Brown, micșorând simțitor ecartul, 49:44.

Iar Franklin Jr. înscria din libere și în ultimul minut al sfertului secund, adjudecat aproape la fel de clar de timișoreni, 21:28, ceea ce comprima avansul galben-albaștrilor.

Redus la minim încă din primele secunde după pauză, ”triță” Troy Franklin Jr., semnalând că vizitatorii nu se vor lăsa deloc cu una, cu două. Extrema Chatman și Philmore i-au redesprins nițel pe elevii lui Fleșeriu, însă Dragoste și Gorgemans își treceau primele puncte în cont, SCM suflând favoriților în ceafă.

Pivotul Cooper Williams i-a ținut pe amfitrioni de puțin în avantaj, o nouă desprindere fiind croită de Torok din libere și Tohătan de la distanță… 65:57. Ardelenii păreau a fi reintrat pe făgașul normal dar Petricevic a mai optat pentru un timp de odihnă iar următoarele 5 minute tot ale timișorenilor au fost, precum în celelalte sferturi, Mirkovic apropiindu-i la limită în minutul 29, 67:66 de la distanță, iar Komatina semnând egalarea de la linia de libere, cu 10 secunde rămase de jucat.

Și egalitate avea să fie și în sfertul patru, 17:17, în care sibienii au luat inițial de fiecare dată conducerea prin pivoți, Falker și Cooper Williams, ”trița” lui Mirkovic aducându-i însă pe oaspeți la conducere după două minute și jumătate, 71:72. O alternanță la cârmă pe tabela de marcaj, Brown dublând însă ecartul tot de la distanță, 73:75, peste nici un minut. Gazdele au punctat tot prin Cooper Williams, Mirkovic a adăugat încă o reușită de 3 puncte, 76:80 înaintea ultimelor 5 minute.

Fleșeriu solicita timeout și sibienii se regrupau, Philmore coș cu fault, și tot el prelua apoi conducerea, 81:80 în peste două minute și jumătate de atentă defensivă a gazdelor. Brown a spart din nou gheața, 81:82, ultimul minut aducând însă și o altă ratare a lui Komatina de la distanță, cu 37 de secunde rămase de jucat, tot el faultându-l pe Cooper Williams, reintrodus în teren. Și care egala din prima liberă, recuperând ofensiv după cea de-a doua, ratată, puncte înscrise din acțiune: 84:82.

SCM a fructificat însă cele 12 secunde rămase, egalând de la linia de libere prin Mirkovic și preluând apoi posesia pentru un ultim atac, nefructificat însă, ceea ce i-a strecurat pe sibieni ca prin urechile acului spre salvatoarele 5 minute de prelungiri.

Valorificate de gazda mai valoroasă și experimentată, nu însă fără a fi condusă de 3 ori la rând prin reușitele lui Dragoste, Mirkovic și Komatina, 91:92 pentru bănățeni, cu exact două minute rămase din overtime.

”Trița” extremei Chatman a mai adus sibienilor inima la loc, cele 4 puncte avans tot el conservându-le cu ultimele reușite ale prelungirilor partidei, de la libere, în ultimele 5 secunde. Neconvingător în fața penultimei clasate, dar totuși suficient.

A fost seara lui Isaiah Philmore, cel mai utilizat jucător al efectivului lui Fleșeriu, 26 de puncte marcate și 8 recuperări în 38 de minute pe teren, completat de pivotul Cooper Williams cu 20 de puncte și 7 recuperări în 28 de minute, centrul Randal Falker semnând un double-double, 15 puncte și 14 recuperări în 26 de minute, iar Chatman 12 puncte, cu zece puncte în dreptul lui Lucas Tohătan și 9 în cele 36 de minute jucate de Rolland Torok. Jared Jordan a contribuit cu nu mai puțin de 13 pase decisive, 5 recuperări și 4 puncte în cele 37 de minute jucate, Paliciuc și Rosenfeld înscriind câte două puncte pentru gazde, la care Gavriloaia și Stan n-au jucat.

Tot nouă componenți utilizați și de Dragan Petricevic, Franklin Jr. și Mirkovic marcând câte 21 de puncte, în 31 respectiv 27 de minute, iar Komatina 16 și cu 6 aruncări ratate de 3 puncte, într-un double-double completat de cele 10 recuperări. Mai mult decât cele aproape 40 de minute ale sale a jucat Brown, cu 11 puncte și 8 recuperări, căpitanul Nikola Pesakovic contribuind cu 9 puncte și 6 pase decisive în 29 de minute pe teren. Au mai înscris Popa, Dragoste și Gorgemans, câte 8, 6 respectiv patru puncte, cu cel mai mult timp în joc în picioarele lui Mirel Dragoste, câte 25 de minute, tot zece minute, precum Popa, evoluând și Coconea, însă fără puncte.

Și urmează turul în deplasare în Cupa României, la Galați, iar abia apoi revanșa din Trivale. „Pe de-o parte sunt mândru de aceşti jucători, care indiferent de rezultatul din meciul precedent găsesc resurse şi joacă din ce în ce mai bine, însă din păcate nu contabilizăm printr-o victorie. Degeaba vorbim despre faptul că în ultimele trei partide am jucat cu cele mai bune trei echipe din campionat… Băieţii au depus un efort foarte mare, din păcate o recuperare reuşită de Cooper a dus meciul în prelungiri. Consider că trebuia să-l câştigăm, dar asta nu înseamnă că am ceva de reproşat jucătorilor. Continuăm să ne pregătim cu gândul la victorie”, a semnalat antrenorul Dragan Petricevic după înfrângere.

Ultimele rezultate și programul etapelor 7-8, pe coloana clasamentelor. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 2 = patru

 


Alte articole legate de acest subiect: