SCM Timișoara nu conduce deloc și pierde din nou în Trivale

A pierdut în acest sezon în Trivale mai întâi în Grupa A valorică a locurilor 1-8, apoi și în Grupa Roșie a locurilor 1-6, doar la limită, iar în această seară și în cel de-al doilea joc din seria ”două din trei” pentru locul 5 în ierarhia finală a Ligii Naționale. De astă dată la scor, cu 95:69 (52:38), astfel încât SCM Timișoara a fost egalată la meciuri de BCMU FC Argeș, 1-1, urmând ca partida decisivă să aibă loc joi în sala ”Constantin Jude”. Unde joia trecută a fost de bine pentru bănățeni, la deschiderea seriei. Iar tot în această seară a început și finala la titlu, pe Cibin, unde campionii bihoreni au smuls prima victorie…

Jocurile de clasament au continuat duminică seară la Cluj, cu primul meci al finalei mici, câștigat de gazda U-BT, 89:82 cu SCMU Craiova, cea de-a doua partidă urmând a avea loc joi la Craiova, iar în această seară a luat startul de la ora 18 finala la titlu în sistemul ”3 din 5”, CSM CSU Oradea câștigând la Sibiu, 87:89 de la 43:35 la pauză pentru gazda BC CSU, din tabăra căreia au înscris mai ales Philmore – 17 puncte, Pratt și Falker – câte 16 fiecare, pe când de la bihoreni Watson, tot 17 puncte, iar Nicolescu și Zekovic câte 14.

Sibienii au avut o primă jumătate dominantă de meci la startul finalei, 22:18 și 21:17, dar au pierdut drastic sfertul 3, cu 14:30, reabilitarea din ultimul fiind insuficientă, 30:24. Vor avea prilejul revanșei miercuri de la ora 19, tot în sala Transilvania, după care ultimul act se va muta în Bihor, duminică și la nevoie marți.

De la ora 19 a început BCMU FC Argeș – SCM Timișoara iar violeții piteșteni au preluat conducerea deja după 23 de secunde prin aruncarea de 3 puncte a lui Ciotlăuș, avantaj majorat de Sturanovic la începutul celui de-al doilea minut, tot el înscriind din libere și după 40 de secunde, 7:1.

Elevii lui Cristian Bota, la start în cinciul Diculescu, Brown, Randolph, Stojadinovic și Baciu, n-au avut replică, iar același Sturanovic a majorat diferența la 11:1, completarea venind din partea căpitanului Jeremic, trecut și pe Bega, de la distanță… 14:1 după 4 minute. Handicap la care s-au dezmeticit și timișorenii, Brown replicând de aceeași manieră după 16 secunde.

Revirimentul n-avea să se producă iar argeșenii se distanțau și mai mult în partea secundă a sfertului I, adjudecat cu 33:17, luând o opțiune majoră pentru victorie.

Sfertul secund avea să fie și unicul câștigat în această seară de vizitatori, cu 19:21, dar ultimul cuvânt înaintea pauzei l-a avut tot Sturanovic, cu 36 de secunde rămase de jucat, 52:38 la jumătatea întâlnirii.

Elevii lui Florin Nini n-au lăsat să le scape jocul din mână, din contră, au câștigat și sferturile următoare, cu 24:17 și 19:14, la finele cărora au rotunjit și cel mai mare avantaj al partidei, de 26 de puncte… 95:69. Oaspeții au cedat pasul încă din sfertul inaugural și n-au mai avut capacitatea de a reveni, spre final deja cu gândul la meciul acasă de joi, aducător de vacanță, speră ei fără bătăi de cap.

Centrul Maksim Sturanovic a dominat sub panouri, cu 9 recuperări dar și 22 de puncte marcate în 26 de minute pe teren, gazdele izbutind un total de nu mai puțin de 43 de recuperări, cu 11 în plus față de timișoreni. El a fost completat de colegul său de post Korniienko, cu 8 recuperări și 15 puncte pe baza unor procentaje ridicate, Bishop Jr marcând 14 puncte, Jeremic 12, Carson și Gheorghe câte zece, Ciotlăuș opt și Măciucă patru.

De la timișoreni, cărora le-a venit și lor rândul să fie ieșiți din mână de la distanță, cu numai 4 reușite din 24 de aruncări, nord-americanii au jucat cel mai mult, Randolph 33 de minute, dar cu procentaje lamentabile ale aruncărilor, strângând numai 8 puncte, iar Brown 30, înscriind 16 puncte. Câte 12 puncte în tot atâtea minute, 27, au marcat căpitanul Pesakovic și pivotul Baciu, autori a 6 respectiv 7 recuperări, Komatina înscriind zece, Stojadinovic șapte, iar Diculescu și Mocrițchi câte două.

SCM Timișoara a învins de fiecare dată acasă în meciurile din acest sezon cu ”violeții” din Pitești, în Grupa A valorică, în Grupa Roșie și joia trecută la startul întâlnirilor pentru locul 5.

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × = 63

 


Ultimele articole din categoria Baschet: