SCM Timișoara pierde la startul în ligă pe terenul campioanei

Rănită în orgoliu de eșecul și ratarea acasă a calificării din faza I preliminară a Basketball Champions League iar apoi și de pierderea Supercupei tot pe teren propriu, campioana CSM CSU Oradea a ținut să se reabiliteze în sala ”Antonio Alexe” la debutul în noua campanie a Ligii Naționale, învingând-o în această seară cu 76:65 (41:33) pe CS SCM Timișoara, care a câștigat de puțin sfertul întâi al duelului televizat dar l-a început dezastruos pe cel de-al doilea, în peste 5 minute și jumătate bihorenii înscriind 17 puncte fără replică, suficient pentru a-i plasa decisiv în frunte, fără însă a convinge.

Alb-violeții, care încheiau sezonul regular trecut la doar două puncte în urma orădenilor atunci pe 3 și de care dispuneau pe Bega la 17 diferență într-un amical la fine de august, s-au aliniat pe Crișul Repede semnificativ remaniați față de ediția precedentă și cu speranțe realimentate de a opune laureaților o cât mai dârză rezistență, fie precum în luna mai, în campania anterioară, 74:70 pe-atunci pentru roșu-albaștrii cu timișoreanul Șerban Sere conducător.

Faza I a sezonului regular a început în weekend sub semnul echilibrului în Grupa I valorică, elită de 8 a Ligii Naționale, cu jocuri tranșate de semifinalistele ediției trecute la doar 4 puncte, 96:92 vineri pentru BC CSU Sibiu la Dinamo Știința București și 80:76 sâmbătă pentru U-BT Cluj acasă cu argeșenii, iar timișorenii au căutat la rândul lor să lase o cât mai bună primă impresie, cu atât mai mult în fief-ul campioanei.

Zis și făcut, au deschis scorul și au mai preluat o dată conducerea cu ultimele tot două puncte ale primului sfert, 17:19, revenindu-și spre pauză din rătăcirea care-i lăsase la 15 puncte în urmă și recuperând apoi încet, încet până la doar 4 handicap spre mijlocul ultimului sfert, moment cheie în care Baciu a fost ars cu o antisportivă iar gazdele s-au redesprins decisiv: CSM CSU Oradea – CS SCM Timișoara 76:65 (41:33).

A fost un meci care a început furibund, 10:10 în primele nici 4 minute, dar și care s-a stins treptat, cu numeroase aruncări imprecise, pe fondul lipsei jocurilor oficiale în mână, totuși 3 în contul amfitrionilor dar nici unul în picioarele elevilor lui Perisic, de unde și procentajele modeste la încercările din acțiune, 18 din 40 în dreptul timișorenilor la cele de două puncte și chiar și doar 7 din 26 la cele de la distanță, nici bihorenii nefiind cu mult mai breji, 18 din 44 respectiv 9 din 24. Fiind însă abia prima etapă, n-ar fi fost exclus să fie chiar și mai rău…

Cu excepția scurtcircuitului din debutul sfertului secund, ”violeții” s-au ținut scai de campionii îndrumați de Cristian Achim și au izbutit chiar și de două ori câte 9 puncte consecutiv, mai întâi în ultimele două minute înaintea pauzei iar apoi după primele două puncte semnate de gazde în debutul ultimului sfert, SCM Timișoara oferind și unicul jucător al partidei cu double-double, atacantul Brown, cel mai mult prezent pe parchet, peste 33 de minute, cu 20 de puncte în cont dar și 10 recuperări, dintre care 8 defensive.

De fapt, și scorurile pe sferturi sugerează tenta de echilibru, ruptă în primele 5 minute ale sfertului secund… 17:19, 24:14, 17:14, 18:18.

A 3-a după faza a II-a în sezonul regular trecut iar ulterior campioană a țării, 3-1 la meciuri în finala cu CSA Steaua, bucureșteană la care va juca următorul meci sâmbătă de la ora 18, CSM CSU Oradea a avut un început problematic de campanie, cu meciuri joia și sâmbăta în faza I a preliminariilor din Basketball Champions League, abordate cu Ginyard abia alipit efectivului, pe 20 septembrie 87:84 (45:36) pentru Karhu Basket Kauhajoki în Finlanda iar pe 22 ale lunii trecute 74:80 pentru scandinavi în revanșa din ”Antonio Alexe”, ceea ce i-a redirecționat pe elevii lui Achim spre grupele FIBA Europe Cup, în care demarează săptămâna viitoare, iar sâmbăta trecută cu încă o înfrângere în fața propriilor susținători, 76:83 în Supercupa cu U-BT Cluj.

Și în condițiile unor probleme medicale la Denison, orădenii n-au fost tocmai în largul lor în ultimele două săptămâni și ceva, căutând să întoarcă placa la ora startului în campionat, abordat cu Muhamed Pašalić, Kariniauskas, Nicolescu, Lucic și Valeika, pe când de cealaltă parte Perisic a apelat la cinciul de start Dragoș Diculescu, Brandon Randolph, Sherwood Brown, Milos Komatina și Vladan Vukosavljevic la începutul unei săptămâni în care ”violeții” se vor înălța și împotriva clujenilor, sâmbătă de la ora 19, în sala ”Constantin Jude”, și tot în fața camerelor DIGISport.

Vukosavljevic a câștigat săritura de start iar SCM a deschis scorul la a treia aruncare a meciului, după primul minut, prin Diculescu, Randolph comițând apoi primul fault iar Kariniauskas egalând din libere.

Timișorenii au ratat 3 aruncări, Kariniauskas – foto i-a adus pe amfitrioni în premieră în avantaj, 4:2 după două minute și 12 secunde, la care Komatina a egalat însă prompt, Pašalić semnând și mai prompt prima aruncare de 3 puncte. Brown îl imita după 24 de secunde, dar și Lucic, după alte 14. Mai treceau alte 22 de secunde și Brown recidiva, 10:10 și nu trecuseră decât 3 minute și 45 de secunde.

S-a mai și ratat apoi de la distanță, dându-se tonul obișnuinței pe fondul unei insistențe oarecum supărătoare în raport cu evidența impreciziei aruncărilor, iar Valeika a ales calea mai eficientă… 12:10.

Au urmat erori de ambele părți și o înlocuire, Watson pentru Kariniauskas când mai erau 4 minute și jumătate din  primul sfert, Watson ratând la prima tentativă dar Valeika recuperând ofensiv și oferindu-i lui Nicolescu oportunitatea primei desprinderi, izbutite într-un interval de 40 de secunde, triță plus o aruncare de două puncte, 17:10.

Perisic a solicitat timeout și l-a introdus pe Popa-Calotă în locul lui Randolph, iar Vukosavljevic a fructificat atacul, orădenii ratând în schimb două aruncări și același Vukosavljevic înscriind din nou, 17:14, după care tot centrul a recuperat și s-a egalat dintr-o triță.

A reacționat și Achim, Richard și Ginyard în locul lui Pašalić și Lucic, însă a intrat și Pesakovic în locul lui Brown iar Komatina a preluat din nou conducerea pentru SCM Timișoara, 17:19. Avea să fie însă pentru ultima oară…

Gazdele au apelat la un timeout și la Gavrilă dar nu i-au egalat pe finele primului sfert pe timișorenii cu Stojadinovic la schimb pe atac, bihorenii abordând apoi sfertul 2 și cu Lazăr.

Iar odată ce Ginyard a egalat după 15 secunde, oaspeții apelând în schimb la Coconea, CSM CSU și-a dat drumul la joc, Ginyard adăugând încă 3 puncte după 23 secunde, iar apoi Lazăr două, 24:19.

A intrat și Fometescu la campioni iar Ginyard și-a continuat recitalul, încă 3, 10:0 într-o sută de secunde, în vreme ce timișorenii au forțat aruncările de-afară, contraproductiv.

Perisic a solicitat timeout dar n-a stopat tăvălugul bihorean, Watson marcând iar Stojadinovic ratând a treia tentativă de la distanță a timișorenilor. Și erori de ambele părți dar și o dublă schimbare la vizitatori, penalizați la Brown, la care Richard a fructificat liberele și tot el a făcut 34:19 la mijlocul sfertului 2.

Au reintrat Kariniauskas și Nicolescu la gazde iar Diculescu i-a lăsat locul lui Baciu, abia după peste 5 minute și jumătate din sfertul secund Brown spărgând din nou gheața, 34:21. S-a insistat din nou fără succes dinafara semicercului, de nu mai puțin de 5 ori, iar tot Brown a fost cel care a înscris, ce-i drept de la distanță, dar și Kariniauskas peste 10 secunde.

SCM a apelat apoi și la Mocrițchi, Kariniauskas a mai adăugat un punct avantajului orădean după faultul lui Komatina, Baciu a marcat primele sale două puncte, Achim a mai operat o dublă schimbare iar Brown a fructificat doar a doua liberă.

Redresare bănățeană înaintea pauzei, prin Pesakovic, triță cu 40 de secunde rămase, dar și prin Brown, cu încă două puncte, mai și smulgând cât de-o liberă. Ultimele secunde au fost totuși ale gazdelor, prin Richard, din aruncări libere, și Kariniauskas, încă două puncte cu două secunde înainte de pauză… 41:33.

Primul care și-a reintrat în mână la reluarea jocului a fost Octavian Popa-Calotă, după mai bine de un minut, la care Pašalić a replicat cu o triplă peste 13 secunde iar Valeika cu un dunk, însă încet, încet întâlnirea a devenit ceva mai fragmentată.

Randolph a redus din nou handicapul vizitatorilor sub 10 puncte, din aruncări libere, însă orădenii păreau a avea totuși frâiele, căutând să-și conserve avantajul. Iar Pašalić l-a mărit cu o triță și Valeika din libere, 53:39, la care Perisic a solicitat timeout.

A urmat o serie de ratări de ambele părți, cărora Kariniauskas le-a pus punct cu o aruncare din careu și o liberă, 56:39 – diferență maximă a partidei.

Cu care oaspeții n-au fost de-acord, Randolph adunând pe cont propriu 5 puncte iar Pesakovic salvând impresia unui sfert 3 în descrescendo printr-o triță cu 11 secunde rămase de jucat.

Ultimul sfert a început însă și mai încâlcit, cu și mai multe inexactități, din 8 aruncări doar Watson ochind coșul vreme de două minute, 60:47, după care Baciu a izbutit o recuperare și coș cu fault la Lazăr, tot Baciu semnând și următoarele puncte iar Randolph punându-i pe gânduri pe fanii orădeni… 60:54.

Timeout Achim și reintroducerea lui Pašalić însă Lazăr a faultat din nou iar Pesakovic a făcut 60:56. Treziți, bihorenii au ripostat în 10 secunde, prin Kariniauskas, dar și Randolph a punctat din nou, la mijlocul sfertului final… 62:58.

Moment cheie în care Baciu a fost penalizat cu antisportivă iar Lazăr le-a luat o piatră de pe umeri orădenilor, din aruncări libere, dar apoi și din căciulă, 66:58 și timeout cerut de vizitatori, la care au reintrat Popa-Calotă și Vukosavljevic iar amândoi au ratat. Momentul favorabil părea a se fi risipit…

Au început totuși să mai intre aruncări din afară, Brown dar și Richard, avantajul bihorean fluctuând între 6 și 8 puncte, 71:63 cu două minute și 40 de secunde înainte de final. Temporizare din partea amfitrionilor, la care au reintrat Lucic și Valeika, dar și în sfârșit un coș după aproape un minut și jumătate, tot Richard. Orădenii în cele din urmă la liman, prim triumf la a patra încercare, la startul apărării trofeului în Liga Națională, timișorenii cu senzația că ar fi putut eventual ciupi totuși ceva mai mult, fie și abia la întâia înfățișare oficială, chiar în fief-ul laureaților.

Cu o rotație mai amplă, necesară dat fiind frontul cupelor europene, de unde și cele aproape 20 de puncte în plus semnate de cei care au abordat partida de pe banca bihorenilor, în comparație cu omologii lor.

Achim le-a dat de fapt invariabil circa 22-23 de minute celor din 5-ul de start, dintre care Kariniauskas a plusat cu 14 puncte, 5 assists și 3 turnovers, Watson și Ginyard venind de pe bancă în jur de 20 de minute. Richard a jucat cel mai mult de la gazde, peste 24 de minute, dar cu două aruncări reușite din 6 tentative de trițe, acumulând 12 puncte, în vreme ce Valeika a izbutit 4 recuperări ofensive iar Lucic 9 defensive, 11 în total.

Ca puncte, balticul a fost completat de Richard cu 12, Pašalić cu 11, Lazăr și Ginyard cu câte 8 puncte fiecare, Valeika 7, Watson 6 iar Nicolescu și Lucic câte 5 fiecare.

La CS SCM Timișoara, Brown a înscris 20 de puncte, Randolph 15 în 28 de minute jucate, centrul Vukosavljevic 9 în 25 de minute, Pesakovic 8 în 17 minute pe parchet, Baciu 5 puncte dar și tot atâtea recuperări, Komatina 4 puncte și 6 recuperări în 28 de minute iar Diculescu și Popa-Calotă, câte două puncte  fiecare. Au mai jucat Stojadinovic, 11 minute, Coconea patru iar Mocrițchi două, pe bancă rămânând Penciu.

La capitolul greșeli personale, aproape minutul și infracțiunea, 19-17, Watson și Lazăr de la orădeni respectiv Komatina acumulând câte 4 fiecare, iar Pašalić și Lucic respectiv Popa-Calotă câte 3 fiecare.

Iar pentru timișoreni, după primirea clujenilor urmează deplasarea la BCMU FC Argeș, la finele săptămânii viitoare. În această seară i-au arbitrat Bogdan Podar, Laszlo Bukuresti și Sorin Drugău.

De partea cealaltă, orădenii au în program de săptămâna viitoare și startul în Grupa A din FIBA Europe Cup, în etapa I acasă, pe 17 octombrie cu Wurzburg, după care o deplasare pe 24 ale lunii fie la Kapfenberg, fie la Leiden, în funcție de deznodământul revanșei din 10 octombrie, miercuri, când olandezii de la ZZ Leiden vor primi vizita campioanei Austriei, Kapfenberg Bulls, batavii învingând în tur în țara alpină cu 79:62. Apoi, în etapa a 3-a, pe 31 octombrie, CSM CSU Oradea – Sakarya (Turcia), retururile din grupă fiind pe 7, 14 și 21 noiembrie.

Rezultatele etapei I din faza I în sezonul regular al Grupei I valorice în Liga Națională de baschet masculin, pe coloana clasamentelor (foto: bihon.ro)

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: