SCM Timișoara se apropie la un punct în penultimul minut al sfertului 3, al doilea câștigat la rând pe terenul liderului neînvins, dar U-BT Cluj se impune

Baschetbaliștii Timișoarei au câștigat sâmbătă seară sferturile 2 și 3 ale deplasării la Cluj din etapa a V-a în Grupa A din Liga Națională, după ce îl pierdeau pe primul la 13 puncte diferență, maxim al jocului de la ora 19 din Sala Polivalentă, unde au micșorat la minim handicapul cu 11 minute înainte de final, fără însă a produce surpriza pe terenul liderului neînvins U-BT, suficient de combinativ pentru a nu fi absolut deloc condus acasă, cel puțin la egalitate pentru 29 de secunde în primele două minute: 79:70 (37:32).

SCM Timișoara s-a deplasat sub Feleac cu gândul reabilitării după eșecul pe teren propriu de luni seară cu Dinamo Știința, încercând să ofere o cât mai bună replică favoritei din Cluj, ușor sub presiune în aceste săptămâni cu ”intermediare” în FIBA Europe Cup, cea de miercuri fiind tocmai în Rusia, la mare distanță, unde alb-negrii au pierdut în premieră în grupe. Iar elevii lui Petricevic au izbutit în bună măsură să întindă liderul odată ce au depășit hopul unui start șovăielnic, recuperând aproape în totalitate handicapul de 13 puncte, nu însă și până la capăt… 22:9, 15:23, 16:19, 26:19.

Plusul valoric și-a spus cuvântul, echipa mai combinativă făcându-și jocul cât să-și păstreze invincibilitatea internă, cu o etalare mai variată în atac, ceea ce i-a adus net mai numeroase aruncări dar și reușite de două puncte în comparație cu învinșii săi, șase coșuri în plus, care au și făcut diferența. Timișorenii au căutat să recupereze terenul pierdut prin a insista mai mult de la distanță, cu nu mai puțin de 10 aruncări în plus față de alb-negri, însă chiar dacă au ochit mai adesea coșul din acest procedeu, cu 9 reușite de partea lor și un procentaj mai bun, n-au putut domina în ansamblul jocului.

Controlat mai eficient pe faza defensivă de gazdele din Ardeal, cu 7 recuperări în plus, clujenii beneficiind și de o mulțime de aruncări libere, nu mai puțin de 33, dintre care doar 24 fructificate, mână mai nesigură poate și pe fondul oboselii deja acumulate.

În plan individual, Patrick Richard a fost principalul marcator al învingătorilor, cu 15 puncte dar și 4 pase decisive, ratând însă jumătate dintre aruncările de 3 puncte, iar Johnson a înscris 13 puncte, cu 7 pase decisive, Uță 11 puncte, Ate 10 puncte cu 7 recuperări, Tarolis și Planinic câte 9, Zganec 7 și tot atâtea recuperări, Vida 3 iar Calnicenco două puncte.

Aproape tot atâția marcatori și pentru timișorenii intrați astfel în seria de 3 jocuri contra principalelor aspirante la podium, Troy Franklin Jr. fiind coșgheter al partidei, cu 22 de puncte, completat de Pesakovic cu 11, Brown cu 10 puncte dar și 6 recuperări, Dragoste cu 9 puncte, Komatina 8 și 5 recuperări, Mirkovic 6 iar Gorgemans și Popa câte două fiecare, tânărul român și cu 4 recuperări.

Vizitatorii i-au avut și pe cei mai omniprezenți sportivi în teren, câte 35 de minute jucate de Komatina și Brown, în vreme ce căpitanul Pesakovic a jucat 26, Franklin Jr. 22, Dragoste 20, Mirkovic 17, Gorgemans 11, Coconea și Popa câte 10, Lazar nouă minute iar Abu Teir, adus tocmai de la clujeni, nici patru. În schimb Mihai Silvășan s-a bazat mai mult pe Ate și Richard, peste 29 de minute, respectiv Johnson, 27, în vreme ce Calnicenco a fost folosit 23 de minute, Planinic 22 iar Zganec 20, cu mențiunea că și gazdele au apelat tot la 11 jucători, și toți înscriși pe foaie, spre deosebire de bănățeni, care l-au mai avut în efectiv și pe Penciu, neutilizat.

Petricevic a abordat meciul cu un cinci inedit, Abu Teir, Popa, Komatina, Coconea, Gorgemans, pe când alb-negrii cu Planinic, Johnson, Richard, Vida și Tarolis, care a și deschis scorul, Pesakovic semnând apoi unica egalare din partea alb-violeților, după aproape două minute de joc. Johnson prelua din nou conducerea pentru gazde iar Planinic dubla avantajul, U-BT impunându-și jocul încă din debut, 8:2 prin același Johnson din aruncări libere, următoarele 6 perechi de aruncări de la linie fiind însă fructificate doar pe jumătate de amfitrioni, câte una.

”Violeții” au ripostat prin ”trița” lui Komatina, Planinic semnând așadar doar o liberă iar Vida și el o ”triță”. Clujenii au revenit pe rând la linia de libere, Tarolis și Planinic, dar cu eficiență 50%, două coșuri succesive ale lui Tarolis majorând avantajul la 18:7 în minutul 8, ceea ce l-a determinat pe Petricevic să solicite timp de odihnă. Cu efect, Brown înscriind, însă primul sfert s-a încheiat cu clujenii marcatori , prin Richard și Uță dintr-o liberă, cu 7 secunde rămase de jucat. Stabilea ceea ce avea să fie diferența maximă a întâlnirii, egalată spre final… 22:9 după sfertul I.

Și cu pivotul Lazar în teren, oaspeții au marcat primii în sfertul secund, după 14 secunde, prin Franklin, o ”triță”, tot el reușind în același prim minut un coș cu fault. Franklin riposta în continuare cu aceeași monedă la coșurile lui Uță și Richard, care mai adăuga apoi tot doar o liberă. Și Pesakovic a țintit de la distanță, ceea ce făcea ca alb-violeții să-și apropie încet și sigur sfertul doi, câștigat la 8 puncte diferență, după ce în minutul 18 Brown înscria la rândul său de 3 puncte iar Dragoste dintr-o liberă… 35:31.

Oaspeții se apărau mai bine, astfel încât U-BT a mai izbutit un singur coș înaintea pauzei, prin Ate, cu 23 de secunde rămase de jucat, după care a mai replicat Pesakovic, cu numai o liberă fructificată înaintea ultimelor 3 secunde… 37:32.

Precum în debutul întâlnirii, alb-negrii au început mai bine și partea a doua, cu coșuri succesive ale lui Tarolis, Richard – de la distanță și Calnicenco, 44:32 într-un minut și jumătate, avantaj ca și refăcut. Ex-clujeanul Dragoste a replicat cu un coș, recuperând apoi pentru un alt atac timișorean, finalizat: Komatina, coș cu fault. Iar Gorgemans comprima și mai mult handicapul, 44:39.

Era a doua revenire timișoreană, semn că se poate chiar și în fief-ul liderului, U-BT reacționând printr-un parțial de 7:2 pe mijlocul sfertului 3, scor 51:42. Franklin Jr. a ochit două ”trițe” la rând, 51:48 în penultimul minut al penultimului sfert, ceea ce l-a alertat pe Silvășan, timeout. După numai peste două minute și jumătate mai punctau clujenii, prin Zganec, doar o liberă, Brown înscriind și el de la distanță peste alte 12 secunde, 52:51. Franklin Jr. era penalizat apoi cum că ar fi faultat, ultima șansă la puncte în sfertul 3 având-o Richard, cu 7 secunde pe cronometru… 53:51.

Dar și sfertul 4 a fost început mai bine tot de lider, prin Uță dar și Zganec, marcator de la distanță iar mai apoi și cu ambele libere, aproape o raritate în această privință la clujeni… 61:54 în minutul 33. Și alte libere în contul favoriților pe teren propriu, Ate imitându-l peste 10 secunde.

Nițel mai liniștiți, clujenii au conservat apoi avantajul prin a gestiona mai bine mijlocul sfertului final, coșurile lui Uță pe atacuri succesive ridicând scorul la 67:56, la care Petricevic a solicitat timeout, cu 6 minute rămase de jucat. Coș Pesakovic după timpul de odihnă, replică a gazdelor prin Johnson, coș cu fault, tot el egalând diferența maximă la mijlocul sfertului final, 71:58.

Foarte greu de anihilat, U-BT păstrând aproape integral ecartul, și prin Planinic, 12 avans din libere cu un minut și jumătate încă de jucat. Gazdele își fructificau meritat avantajul terenului propriu, fără pas greșit pentru liderul invincibil, dar cu o decentă ripostă timișoreană, necesară în urma eșecului acasă cu codașa.

S-a completat astfel prima jumătate a antepenultimei etape din turul Grupei A, după ce vineri steliștii treceau la peste 10 puncte de BCMU FC Argeș, urmând ca duminica, de la ora 20, să aducă duelul ”european” CSM CSU Oradea – BC CSU Sibiu, viitoare două oponente ale alb-violeților, mai întâi bihorenii, sâmbătă de la ora 18:45 în sala ”Constantin Jude”.

Programul rundelor 5-6 și clasamentul, pe coloana dreaptă.

 

 

Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ noua = 13

 


Ultimele articole din categoria Baschet: